Povestea lui Codruţ Oprea, poliţistul agresat la Târgovişte

Două zile el a fost pentru toată Ro­mâ­nia doar "un poliţist". N-a avut nu­me, prenume, grad sau fotografie, a fost "judiciaristul agresat într-un bar din Târgovişte". Vreme de două zile, Codruţ Constantin Oprea a ră­mas doar numărul 216 în statistica IGPR-ului cu poliţiştii ultragiaţi de la începutul acestui an. Un poliţist-substantiv. O victimă. Nu fusese sportiv de performanţă la vreun club ce­lebru, n-avea fani, n-avea poze pe Google, n-avea istorie. Era, simplu, doar "un poliţist" pocnit în cap de-un şmecher. Iar şmecherul... Pe şme­cher am avut ocazia să-l vedem, pe toate canalele mass-media, din faţă şi din profil, în fotografii şi imagini video, i-am memorat involuntar aluniţele de pe faţă, i-am aflat porecla (Da­ne­zu') şi i-am învăţat cazierul (condamnare pentru tâlhărie, înainte de a împlini 18 ani). Nu e buletin de ştiri în care să nu vorbească despre Daniel Uţă (21 de ani) şi despre că­petenia lui, Ghenosu. Despre în­crengăturile dintre interlopi şi politicienii locali. Despre cum suferă în puşcărie judecătorul şpăgar care l-a pus în li­bertate pe Ghenosu şi despre ne­dumerirea ministrului de Interne că eliberatul se bucură încă de libertate (se zice că ar face asta prin Irlanda, domnule Blaga, acolo unde a şi dus o parte din cele peste 200 de femei traficate).

Habar n-avem cine era "un poliţist" şi ce voia el de la viaţă, însă ne e dat să auzim sincroane cu scuzele penibile transmise de agresor prin avocat şi servim scenarii cu regretabila confuzie cauzată de semiîntunericul din bar. Cu reflectoarele pe ei, bucurându-se de atenţie şi de spaţiu publicitar gratuit, Uţă şi ceilalţi ghenoşi au devenit vedete.

Poliţistul lovit în cap, pe la spate, zace pe un pat de spital, dependent de aparate şi de un sistem medical în care nici un român, de la preşedintele ţării şi până la ultima gravidă, nu mai are încredere. Şi, lângă el, în salonul acela de terapie intensivă de la Floreasca, e chircită sub pătura de spital toată autoritatea Poliţiei Române. Nu autorităţile care reproşează acum, dând lecţii de dirigenţie, pentru că nu au habar ce înseamnă munca în teren a unui poliţist, "ora nepotrivită" şi "locul nepotrivit", ci autoritatea Poliţiei Române, încrederea omului de pe stradă, atât cât mai este ea, în forţele de ordine.

Povestea lui "un poliţist" este importantă pentru că reprezintă destinul poliţiştilor pe care sistemul nu a apucat să-i macine şi să-i lege de scaune. A celor care încă îşi mai fac meseria din convingere şi cu pasiune. Cred cu convingere că nu toţi poliţiştii sunt nişte "miliţieni burtoşi" sau "capete de cretă", la fel de mult cum cred că nu toţi jurnaliştii sunt nişte "hiene mincinoase" sau "tonomate ale mogulilor". Suntem fiecare ceea ce ne îndeamnă conştiinţa să fim.

Codruţ împlinise 24 de ani pe 24 martie şi absolvise Şcoala de agenţi de poliţie din Câmpina în decembrie 2006. "S-a făcut poliţist pentru că aşa a crezut el că e cel mai bine", mărturiseşte Angelo, fratele lui. E mai mare decât Codruţ cu şase ani şi lucrează tot la IJP Dâmboviţa. A absolvit aceeaşi Şcoală de la Câmpina şi spune că nici el, nici fratele lui n-au mers la Academia de Poliţie pentru că, "dacă vrei să ai acolo şanse la admitere, trebuie să faci din clasa a XII-a meditaţii la istorie şi la gramatică. Iar meditaţiile costă bani...". Astăzi, el e student la Academie, la fără frecvenţă, iar Codruţ e în anul III la Facultatea de Drept.

Proaspăt subofiţer, Codruţ a lucrat mai întâi la judiciar, la Poliţia din Fieni. În urmă cu un an se mutase la Compartimentul de Investigaţii Criminale din IJP Dâmboviţa, intrând într-o echipă de 22 de poliţişti care aveau în vizor toate clanurile din zonă. Pentru el a fost o provocare, învăţa meseria din mers, dobândise fler şi instincte de poliţist. Faţă de ceilalţi colegi din echipă, avea un atu: făcuse din clasa a VIII-a lupte libere la un club sportiv din Târgovişte şi îi ştia de acolo pe mulţi dintre cei care, mai târziu, deveniseră membri de bază ai grupărilor infracţionale din oraş. "El reuşise să se apropie cel mai tare de nucleul lor", spune un poliţist care îi e coleg de echipă. "Au primit lovituri şi au ştiut probabil de unde li se trage. De altfel, au existat informaţii cu o lună şi jumătate în urmă că Ghenosu (n.r. - Florin Pârjol, după numele din buletin, liderul grupării "Ghenosu") intenţiona să dea un avertisment Poliţiei, să lovească într-unul din noi, însă ele au fost negate vehement de către şefii Serviciului de Protecţie Internă de la Dâmboviţa. Există date că ei ar avea legături cu gruparea Ghenosu".

Le-am promis colegilor poliţistului că nu voi face publice numele lor şi nici multe dintre informaţiile furnizate cu subiect şi predicat. Ei sunt la Târgovişte, cu ghenoşii în faţă, Bucureştiul în spate şi colegul în reanimare... "Cu Uţă ne-am intersectat de «n»-şpe mii de ori. Până acum două luni, cel puţin, când făceam prevenţie, verificări, activităţi specifice... Normal că-l cunoştea pe Codru!", susţine alt poliţist. "Acum o lună, în clubul Daso Cado din Târgovişte, singur, cu mâinile goale, Codruţ i-a neutralizat pe doi din banda Ghenosu; unul dintre agresori avea un cuţit la el."

În noaptea de 4/5 septembrie, Codruţ se afla, tot cu mâinile goale, în "Irish Pub". Ce căuta acolo? Fratele lui, Angelo, spune că ieşise în oraş cu un grup de prieteni. "Dar mie nu-mi povestea ce face el la serviciu", recunoaşte el. "Când ne întâlnim, nu mai suntem poliţişti, suntem doar fraţi." Colegii de la Investigaţii Criminale susţin că el încerca în acea noapte să verifice o informaţie conform căreia în barul respectiv s-ar fi consumat droguri. "Avea experienţa necesară pentru a face o astfel de investigaţie, chiar dacă nu era în timpul serviciului.

Noi n-avem program de lucru, dacă ne-am recupera toate orele suplimentare lucrate în 2009, ar trebui să stăm juma de an acasă." Poliţistul intră în bar, numai el ştie exact din ce motive, şi observă, fireşte, prezenţa celor trei membri ai clanului Ghenosu. De ce n-a plecat de acolo, încercând să evite un eventual conflict? Explică fratele lui, poliţist: "Noi riscăm în general. E un oraş mic, ne întâlnim inevitabil. Pe stradă, în baruri, la sala de sport. Pot să evit să mă duc la sala de sport, dar dau de ei când merg să cumpăr pâine. Nu mai cumpăr pâine?! Dacă te retragi, dai dovadă de slăbiciune". La fel cred şi colegii de la Investigaţii Criminale, iar despre Codruţ depun garanţie că "el niciodată nu a făcut pasul înapoi. Era orgolios, ca fost sportiv. Ş-apoi, de ce să-i fie frică? L-au lovit pe la spate, mişeleşte. Pe faţă-i rupea pe toţi dacă apuca să se bată cu ei. Nu a crezut că vor avea curajul să-l atace în local".

Investigând tentativa de omor calificat a cărei victimă este colegul lor, poliţiştii au ajuns la concluzia că el a fost atras în capcană. "Cu Uţă era unu', «Purice», cu care Codruţ se ştia, fuseseră la lupte împreună. Şi «Purice» i-a făcut semn să vină pe holul care ducea la toaletă. Codruţ s-a dus, s-o fi gândit că vrea să-i dea vreo informaţie sau să-l întrebe ceva, dar când a ajuns acolo Uţă l-a lovit în cap, pe la spate, cu o sticlă, una mare, de vin. De două ori i-a dat, ca să fie sigur." Ameţit de lovitură, Codruţ a rămas încă în picioare. Angelo, fratele lui, spune că loviturile au fost în partea lateral-dreapta a capului. Apoi, o altă lovitură în zona ficatului. "Avea o rană la mâna dreaptă şi cămaşa de pe el ruptă." Până la Spitalul Judeţean din Târgovişte, unde a ajuns cu maşina unui prieten, a fost conştient. "Întreba tot timpul doar «Cine m-a lovit? Cine m-a lovit?»", spun colegii lui.

"Acolo l-au ţinut vreo oră, timp în care starea lui s-a agravat, iar la Bucureşti a ajuns în comă de gradul IV." "Pronostic rezervat", spun medicii de la Floreasca despre "un poliţist". L-au deschis a doua oară, pentru că, după prima operaţie, creierul lui începuse să se inflameze. De ce n-a făcut în bar pasul înapoi? De ce, ştiind cât de violent poate fi Uţă, a ales să rămână în aceeaşi încăpere cu el? "Nu s-a pus niciodată pe el înainte! Şi-i reproşam asta", spune fratele lui. "Anul trecut a mai primit o lovitură la cap, cu o piatră, în timpul unor reţineri, i-a rămas cicatrice la sprânceană... Îi plăcea mult ce făcea în poliţie. Eu îl sfătuiam să-şi găsească un post mai liniştit: muncă de birou, program de opt ore, acelaşi salariu...

«Nu-i de mine, nu mi se potriveşte aşa ceva», îmi zicea el." Fratele oftează. El s-a însurat şi a plecat de acasă acum cinci ani. Codruţ locuia în continuare cu părinţii. Are o prietenă, însă în concediul din care tocmai se întorsese la serviciu nu fusese plecat nicăieri. Unde poţi să te duci când ai un salariu de 14 milioane de lei pe lună? Şi un credit la o bancă ce-ţi face asigurare de viaţă, pentru că e singura instituţie din ţara asta ce pune preţ pe zilele tale? Povestea lui Codruţ e povestea tuturor poliţiştilor trimişi să lupte împotriva infracţionalităţii cu tupeu şi cu buzunarele goale.

"Doar 1%-2% din poliţiştii cu care am lucrat au calităţile lui umane şi profesionale", spune un judiciarist care îi e coleg. "Când erai cu el în misiune, nu-ţi era teamă că pleacă de lângă tine dacă se întâmplă ceva", adaugă un altul, iar vocile lor tremură. Codruţ, băiatul despre care-mi mai spun că "nu bea decât suc şi apă plată", că e "sociabil, sufletist şi curajos", se mai agaţă de viaţă doar prin rugăciunile părinţilor. Şi prin gândurile şi speranţele fratelui său mai mare, care stă lipit de zidurile spitalului, aşteptând un semn: că nu i se mai umflă creierul, că a mişcat o pleoapă sau că e nevoie de nu ştiu ce medicament.

Pe "un poliţist" nu doar Uţă l-a lovit în cap, pe sticla aia au stat cu mâna, nevăzuţi, un procuror care a pus NUP pe un dosar, nedorind sau nefiind în stare să probeze nişte infracţiuni evidente, un judecător căruia şpaga i-a fost mai dragă decât onoarea, un sobor de avocaţi ce încearcă vicleşuguri procedurale, pentru ca ticăloşii să fie cercetaţi în stare de libertate. Cu mâna pe sticla cu care a fost pocnită în cap autoritatea Poliţiei Române au fost toţi nemernicii care fraternizează cu infractorii. Şi, deşi poate părea un gest inconştient, în faţa lor singura noastră şansă e să nu facem pasul înapoi. Dumnezeu să-l ajute pe Codruţ Constantin să câştige bătălia pentru viaţă!