Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Preşedintele-jucător, mereu la cacealma

16 iulie 2008
LIMITĂ. Chiar dacă ar sta cocoţat pe un munte de simpatie populară, şeful statului n-ar trebui să-şi permită să joace la intimidare
  

OBIŞNUINŢĂ ● Băsescu îşi înjură duşmanii reali şi închipuiţi pe bani publici
Românii l-au ales preşedinte pe Traian Băsescu nu pentru ca acesta să fie jucător la cacealma, ci pentru a fi reprezentaţi adecvat momentului pe care-l trăiesc.



OBIŞNUINŢĂ ● Băsescu îşi înjură duşmanii reali şi închipuiţi pe bani publici
Românii l-au ales preşedinte pe Traian Băsescu nu pentru ca acesta să fie jucător la cacealma, ci pentru a fi reprezentaţi adecvat momentului pe care-l trăiesc.

Jurnalul Naţional îi cere acestuia să se comporte ca un adevărat şef de stat: decent, transparent, constituţional.

Administraţia Prezidenţială a postat luni, pe site-ul propriu (www.presidency.ro), un răspuns la articolul "Alro şi Petrom, vîndute pe semnătura lui Băsescu", apărut în aceeaşi zi în Jurnalul Naţional. Prezentăm în rîndurile următoare atît documentul menţionat, cît şi poziţia ziarului nostru.

"Administraţia Prezidenţială constată cu regret că ziarul Jurnalul Naţional continuă politica de fabricare de articole mincinoase despre preşedintele României, Traian Băsescu. Ata-carea şefului statului are loc în paralel cu încercarea evidentă de a îi exonera de responsabilitate atît pe Adrian Năstase, fost prim-ministru, cît şi pe fostul ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, cu privire la modul cum a fost privatizată compania Petrom.

Sugerăm ziarului menţionat să renunţe la falsificarea realităţii şi să verifice dacă nu cumva pe hotărîrea de guvern de aprobare a condiţiilor de privatizare a Petrom se află chiar semnătura lui Adrian Nastase, în prezent editorialist al ziarului menţionat (HG 1090, adoptată în 8 iulie 2004 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 650 din 19.07.2004), sau a domnului Dan Ioan Popescu (în prezent coleg de partid al domnului Dan Voiculescu). În acest context, pentru lămurirea specialiştilor Jurnalului Naţional implicaţi în trecut în privatizarea Alro sau a Petrom, menţionăm că programul PSAL 1 a fost un program de evaluare a societăţilor comerciale şi de îmbunătăţire a mediului de afaceri. PSAL 2, aprobat de guvernul Adrian Năstase, a fost de fapt programul de privatizare.

Ignorarea cu bună ştiinţă a acestor argumente sugerează că autorul, în calitatea sa de fost subordonat al lui Adrian Năstase şi consilier al şefului APAPS, Ovidiu Muşetescu, încearcă să acopere eventuale fraude comise de şefii săi ierarhici sau de colegii domnului Dan Voiculescu în procesul de privatizare a ALRO sau a Petrom. Pentru corecta informare a presei şi a opiniei publice, vă ataşăm hotărîrea de guvern semnată de Adrian Năstase, prin care s-au aprobat condiţiile de privatizare a Petrom, precum şi extrase din presa anului 2004, care ilustrează responsabilitatea exclusivă a fostului prim-ministru pentru condiţiile de privatizare, relevantă fiind şi opinia acestuia, consemnată de presă, privind «succesul» privatizării Petrom." (Departamentul de Comunicare Publică, 14 Iulie 2008)

Textul cu autor colectiv (Departamentul de Comunicare Publică) postat pe site-ul Preşedinţiei, ultimul de acest gen pe care-l mai găzduieşte Jurnalul Naţional, continuă o practică nefericită inaugurată în mandatul lui Traian Băsescu: răfuiala publică şi personală. Conform obişnuinţei, şeful statului nu răspunde nici de această dată – direct sau prin scribii personali oploşiţi în Administraţia Prezidenţială – problemelor ridicate în text şi nu încearcă să informeze ori să lămurească în vreun fel opinia publică. Traian Băsescu îşi revarsă frustrările şi părerea proastă pe care o are despre diverşi cetăţeni care-i sînt antipatici, legitimîndu-şi în acest fel umorile pe site-ul unei instituţii care se finanţează exclusiv din bani publici, dar care s-a transformat într-un blog personal. Mai mult decît atît, preşedintele României are grijă să inducă, într-un mediu de comunicare destinat (într-o lume normală) exclusiv informării, suspiciuni de ordin penal şi moral la adresa unor persoane publice.

AJUNGE! Jurnalul Naţional s-a săturat de etichetele jignitoare aplicate cu voluptate de şeful statului şi nu poate fi intimidat de maniera primitivă în care acesta fuge de răspunsuri concrete la problemele ridicate în paginile ziarului. Traian Băsescu a fost ales, de cei care-i plătesc toate cheltuielile, preşedinte al României. În consecinţă, pe lîngă drepturile fireşti care decurg din înalta sa poziţie publică, preşedintele Băsescu are şi obligaţii. Una dintre ele este să se comporte ca atare. Strategia "dai în mine, dai în fabrici şi uzine" nu mai ţine, iar invocarea numelui lui Dan Voiculescu, fondatorul ziarului, ca etern motiv ascuns al supărărilor sale, nu reprezintă niciodată un răspuns valid la temele supuse dezbaterii publice.

ATITUDINE. Jurnalul Naţional nu şi-a făcut un scop din a-l critica pe Traian Băsescu. Redacţia noastră însă nu va muşamaliza informaţiile care nu-i sînt pe plac preşedintelui României. Dar vom publica, exact ca şi pînă acum, toate poziţiile şi răspunsurile sale concrete la problemele de interes naţional. Îi solicităm public lui Traian Băsescu să oprească lungul şir al răfuielilor sale publice şi să se manifeste public exact cum el însuşi cere demnitarilor României europene a anului 2008: decent, transparent şi constituţional. Să se comporte ca un adevărat şef de stat, nu ca un preşedinte-jucător la cacealma...
Taguri asociate:     băsescu | national | petrom | traian | special
Comentarii
Preşedintele-jucător, mereu la cacealma
81 comentarii
a v
a avut dreptate raposatul brucan cand a spus ca suntem un popor de idioti, a gresit numai calculul timpului cand vom intra in randul tarilor civilizate( el a prezis 20 de ani, eu cred 200)suntem criticati de toata europa pentru coruptia care a pus stapanire pe clasa politica, justitie politie si singurul vinovat este basescu in opinia unora (securistul de voiculescu, imbogatit peste noapte prin ... Citeşte întreg comentariul
17/07/2008 09:21:37 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
MAN BLUE EYES
Pentru comentatori: va rog frumos sa aduceti cati mai multi comentatori la acest trust de mass-media ptr. a vedea ca nu suntem usor de manipulat.
16/07/2008 19:06:54 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Forumist
...spune-ne si noua cati tampiti posteaza multiplicandu-se in nu stiu cate nikuri. eu pun pariu ca nu-s mai mult de doi. o mai fi avand PD-L bani sa dea 300 Euro pe saptamana pentru aceste activitai? le da pentru un singur nik sau pentru a posta cat mai mult, folosind mai multe nikuri, iar la sfarsitul saptamanii daca ti-ai facut norma de nikuri si de postari iti iei cei 300 Euro? baieti stiu ca ... Citeşte întreg comentariul
16/07/2008 18:30:19 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
pancs francisc
basescu calea,adevarul,spre o romanie anti bolsevici,ciutacu,nastase,mitrea,cristoiu.iliescu si multi altii,basescu va avea un nou guvern democrat care va salva romania,nu va fi nevoie sa mai traim 50 de ani de bolsevism.........adio bolsevicilor..........
16/07/2008 17:35:43 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Moise nr-72
Domnule Katrina iti zic totusi domn desi nu ai merita si nu pentru ideile dumitale pe care le respect ci pentru limbaj (Voi PD-L astia sunteti croiti toti dupa acelasi calapod din punct de vedere al limbajului)1, Nu sunt comunist (pe cand eram pustan am avut tupeul sa-i scuip ARO-ul lui Ceausescu de fata cu 5 camere TVR pe cand probabil dumneata asteptai ascuns in camara debarcarea americanilor. ... Citeşte întreg comentariul
16/07/2008 17:14:15 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00 Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF, la ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT UPDATE 01.00 Clasamentul se prezintă astfel la această oră: Suedia, Serbia, Rusia. UPDATE 00.45 A ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ A absolvit Ştiinţe Politice şi un Master în Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, şi-a-nceput ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul