Primul vapor construit de români s-a împotmolit în mâlul birocraţiei

Borcea, primul vapor construit în România, are o bătrâneţe urâtă şi tristă. Se apro­pie de suta de ani şi încă mai poate naviga. Totuşi e ţinut la mal pentru o nesfârşită restaurare făcută pe bani mulţi, dar fără cap. Fostul iaht al regelui Ferdinand, sluţit cu termopane şi cu chinezării, arată acum ca o aris­tocrată senilă adusă cu forţa la bal
în blugi şi cu verigă în nas.

Căpitanul navei Borcea sună la redacţie ca să afle numărul de telefon al lui Cristi Borcea, cunoscutul investitor de la Clubul Dinamo. Vrea să-l roage să dea nişte bani şi pentru acest vas, obiect de patrimoniu naţional, nu doar pentru fotbal, mai ales că amândoi - vasul şi afaceristul - poartă acelaşi nume. Căpitanul e desperat. "O să îi spun lui Borcea că, dacă nu sponsorizează vasul, apelez la Gigi Becali, să vedem atunci cum se va simţi el când va vedea steagul lui Becali fluturând pe nava Borcea."

Borcea, navă cu aburi şi zbaturi, e înscrisă în patrimoniul naţional la categoria tezaur, cea mai înaltă clasă a patrimoniului. La poziţia a treia. Construcţia ei a început în 1911 la Turnu Severin. "Este primul vapor construit de inginerii ro­mâni, care până atunci construiseră doar barje, şlepuri, mici ambarcaţiuni, şi este spre lauda lor că după aproape 100 de ani încă mai func­ţionează cu piesele originale", spune inginerul Dorin Bucă, directorul adjunct al Şantierului Naval din Brăila. Vasul a fost dat la apă în 1914, a navigat cu dife­ri­te întrebuinţări până în 1974, când a fost casat şi trimis în cimiti­rul de nave de pe Braţul Măcin. De acolo a fost salvat şi re­pus pe linia de plutire de actualul coman­dant, Ilie Tincu. Omul care a sunat la redacţie.


STRATEGIA SECRETĂ
Nava stă legată la mal în Portul Brăila, într-un prizonierat nedemn, deşi căpitanul Ilie Tincu ar putea da oricând comanda să se pună maşinile sub presiune şi vasul ar începe să înoate pe Dunăre lin ca o lebădă, fără nici un zgomot. Nu s-ar auzi decât lipăitul palelor de lemn în apă şi, când şi când, fornăitul supapelor. Dar căpitanul nu are voie să mişte nava de la mal fără ordin de marş. Vasul aparţine statului român şi este administrat de Palatul Copiilor şi Elevilor din Brăila. Prea sărac ca să îşi poată permite o cheltuială de 1.000 de lei pe ora de marş, Palatul se află în situaţia unui sărman bugetar care a primit moştenire un elefant. Directorul Viorel Alecu spune că acest vas ar putea deveni rentabil, el chiar a pus la punct o strategie, dar încă nu a venit momentul să o aplice şi, până una-alta, o ţine în secret. E strategia lui, proprietatea lui intelectuală, nu o poate dezvălui aşa, oricum, oricui.


BODEGA PE VALURI
Pentru unii brăileni, vasul Borcea e o bijuterie a tehnicii, o minunăţie ingine­rească, simbolul oraşului. Pentru alţii, nu e decât un samovar uriaş, o copaie, o vechitură. Pentru căpitanul Ilie Tincu, e toată viaţa lui. "De 30 de ani comand nava asta, pe care eu am scos-o din cimitirul de nave, am readus-o pe apă şi am îngrijit-o mai bine decât pe copilul meu. Am stat mai mult pe nava asta decât acasă", zice el. Şi îl doare inima să vadă în ce hal a ajuns acum.

În viaţa ei de aproape 100 de ani, nava a fost şi iaht al regelui Ferdinand. Semnele regale de pe cuştile zbaturilor au fost reconstituite, turnate în bronz şi urmează să fie puse la loc. Fostul iaht arată acum, după şapte ani de restaurări, ca o bodegă plutitoare, un monument al kitschului pe mişcătoarele cărări ale Dunării.

Uite, uşile nu se închid bine. Au mânere ca uşile de şifonier. Podeaua de lemn are cocoaşe. Se umflă ca picioarele reumaticilor pe vreme rea. Salonul de la pupa are jur-împrejur nişte banchete înguste, incomode, cu tapiţerie de un roşu ameţitor, din acelaşi material ieftin folosit la dormezele care se vând prin târguri direct din Daciile papuc.

Un aparat de aer condiţionat bâzâie deasupra, în loc să se fi păstrat sistemul ori­ginal de încălzire, pe bază de aburi. Un televizor cât un dulap şi nişte boxe audio chinezeşti întregesc imaginea de bazar a acestui salon unde ar fi trebuit să se ţină simpozioane ştiinţifice, conferinţe, dezbateri, în timp ce nava ar fi plutit în sus şi-n jos pe Dunăre. Cel puţin aceasta era viziunea istoricului Ionel Cândea, director la Muzeul Brăilei, cel care a înscris nava în patrimoniul naţional, la categoria tezaur, urgent, ca să nu poată fi scoasă din ţară. Când a făcut asta, profesorul Cândea ştia ce s-a întâmplat cu Liberta­tea, altă navă din patrimoniul naţional, care a fost scoasă fraudulos din ţară şi nu s-a mai întors. Din Portul Brăila au mai dispărut în străinătate şi cinci remorchere cu aburi.
DECONTUL UNUI DEZASTRU
Pereţii interiori sunt îmbrăcaţi cu lambriu de lemn. Scândurile nu se îmbină cum trebuie, bagi mâna printre ele şi pe la colţuri. Din loc în loc, pe podea se văd grămăjoare de pulbere de lemn, semn că acolo rod cari. Lemnul nu a fost tratat împotriva insectelor. Nici nu a fost igni­fugat, abia după ce a fost montat pe pe­re­ţii navei a stropit cineva cu vermorelul pe dinafară, dar pe interior, pe unde trec cablurile electrice, se poate aprinde ca iasca. Pe punte s-au pus nişte bănci cu picioare de fontă, luate de la Praktiker; în caz de ceva, n-ai de ce să te agăţi, te duci ca toporul la fund cu bănci cu tot. Nava a avut bănci din lemn şi aşa trebuia să rămână.

Coborând în celălalt salon, la prova, un frigider trântit în mijlocul încăperii te scoate violent din belle-epoque. Frigiderul ar fi avut nişa lui, discretă, dar nu mai încape după ce constructorul a făcut uşa mai îngustă. Şi a pus peste tot termopane.

Căpitanului aproape îi vine să plângă. Nava a stat şapte ani în reparaţii şi ca să ajungă în halul ăsta a înghiţit 12.340.850 de lei noi. Bani de la buget. Plus aproape 50.000 de euro pentru proiectul de amenajare interioară. Şi încă 200.000 de lei noi pe care neîndemânaticul constructor Vasile Şoacăte, patronul firmei de termopane care s-a ocupat de restaurarea navei, i-a obţinut în instanţă pentru lucrări pe care nimeni nu i-a cerut să le facă. "Atât m-am priceput, atât am făcut", dă din umeri Şoacăte. "Ei de ce m-au plătit dacă nu le-a plăcut cum lucrez?" Iar directoarea de atunci a Palatului Copiilor, Angela Baştiurea, se apără: "Am primit şapte miliarde de lei vechi în noiembrie 2006 şi trebuia să îi cheltuim până la sfârşitul anului, altfel se întorceau la buget. Licitaţia a câştigat-o firma lui Şoacăte, care a dat cel mai scurt termen de execuţie".


AVENTURILE UNUI VAPOR
Când arată fiecare lucrare făcută în bătaie de joc, căpitanul Ilie Tincu pune mâna pe acea imperfecţiune şi mângâie locul cum ar mângâia o rană. E nava lui. I-au sluţit-o. Pentru el, nava asta înseamnă toată viaţa lui de marinar.

Avea 27 de ani când a devenit căpitan pe Borcea. Nava zăcea abandonată din 1974 în cimitirul de nave, o mânca rugina. El se ducea pe acolo ca la o amantă secretă, urca la bord şi îi admira liniile, mângâia ca şi acum catargul, piesele uriaşei maşini de aburi, strălucitoarele trombiţe de aramă prin care pufăia nava, timona, hublourile, telegrafele, clopotul, toate de la 1914. "Pe clopotul de la prova mi-a oferit cineva un Mercedes şi nu l-am dat, am ţinut la fiecare nit original. Mulţi s-au învârtit pe aici să pună mâna pe nava asta", spune căpitanul.

Îi ştie povestea. După o scurtă perioadă în care a fost iaht al familiei regale, Borcea a făcut primul război mondial ca atelier mecanic mobil pentru vasele de luptă de pe Dunăre. Pe urmă a fost navă de pasageri între Cernavodă şi Călăraşi. În al doilea război mondial a fost unitate de transmisiuni. După război, sovieticii au luat-o ca despăgubire de război. Remorcherul sovietic care tracta nava spre Odesa a luat foc şi Borcea a plutit în derivă, neputând să navigheze pe apă sărată, până a fost găsită de un vas românesc şi adusă înapoi în ţară. În vălmăşeala acelei perioade şi la câte averi au cărat sovieticii din România, numai la un vapor vechi nu le-a stat lor mintea, i-au pierdut urma şi Borcea a rămas în România. Şi a navigat zi de zi până în 1974.

În 1978, Ilie Tincu i-a propus comandantului liceului de marină din Galaţi să recupereze nava Borcea din cimitir şi să o folosească pe post de navă-şcoală. El a fost căpitanul acestei nave de atunci şi până azi, trecând o dată cu nava, în 1984, de la Ministerul Forţelor Armate la Mi­nisterul Învăţământului. Primarul Anton Lungu a aranjat acest transfer, fiindcă nevastă-sa era directoare la Casa Pionie­rilor şi Şoimilor Patriei. Care acum se numeşte Palatul Copiilor şi Elevilor. Toate s-au schimbat de atunci. Chiar şi nava Borcea. Se apropie de suta de ani şi are ceva din tristeţea unei bătrâne care şi-a văzut tot neamul pierind, rămânând singură pe lume. Mai e o navă cu zbaturi în Galaţi, Tudor Vladimirescu, construită în Ungaria şi primită ca despăgubire după primul război mondial; propulsia i-a fost modificată să funcţioneze pe motorină. Şi încă una în Tulcea, fabricată în Austria, dar i s-a scos maşina de abur şi a fost transformată în restaurant. Ele n-au avut un Ilie Tincu al lor, îndrăgostit de ele.