Procesul fugii lui Hayssam, pus la butoi ca pastrama

Ce-o mai face Omar Haissam, mititelul? – revine periodic întrebarea în spaţiul public. Acum vreo două săptămâni am auzit din nou de el, când l-a pomenit Băsescu, în sensul că  nu-l primim fiindcă nu semnăm tratatul cu Siria. Iar în halul în care e Siria acum, zic alţii, mai bine să mai aşteptăm un pic, să vedem cine rămâne în picioare, ca să nu semnăm degeaba, cu o mână moartă. Auzim că i-a trecut cancerul ca o gripă, probabil de la supa de linte servită în puşcăria din Damasc, unde, cică,  s-ar odihni acum.

Plictisită de zgomotul de fundal, de-acum estompat, al scenariilor legate de răpirea celor trei ziarişti şi de modul în care ei au fost salvaţi, opinia publică ignoră derularea unui proces important. Procesul fugii lui Omar din ţară, eveniment petrecut în iunie 2006, urmat de înlocuirea procurorului general şi a şefilor principalelor servicii de informaţii. Mulţi au uitat, cu siguranţă, că în urma complotului prin care Omar a fost urcat la bordul vasului Iman T, părăsind România în pofida supravegherii stricte al cărui obiect era, au fost puşi sub acuzare fraţii săi Mahmoud şi Mukhles, precum şi armatorul Mustafa Tartoussi. DIICOT le-a făcut dosar şi a cerut arestarea lor, Curtea de Apel Bucureşti nu a fost de acord. Din martie 2007 până în prezent au succedat, pe parcursul a cinci ani, 22 de înfăţişări în singurul proces din România ce are ca obiect infracţiuni la legea pentru combaterea terorismului.

În 2009, după vreo 14 termene în care s-a bătut apa-n piuă, la solicitarea inculpaţilor, Curtea Supremă a strămutat procesul cât mai departe de locul comiterii infracţiunii. Au pri­vit înalţii juzi pe hartă şi, înţelegând că Hayssam a fugit prin Constanţa, au trimis cauza în exil, în capătul celălalt al ţării, la Curtea de Apel Oradea. De doi ani, scoasă de sub reflectorul publicului, fuga sirianului este judecată… din amânare în amânare, de judecătorul Traian Munteanu, care speră parcă să iasă la pensie mai înainte să apuce a pronunţa o sentinţă.

Completul de judecată – în asentimentul apărătorilor celor trei inculpaţi, care trag de timp într-o mare veselie – a reuşit să stabilească, în opt termene, cu mare precizie, că dosarul de terorism conţine nişte date clasificate, pentru care trebuie certificate ORNISS.

La început nu avea certificate nici judecătorul, care n-avea să se lege la cap cerând să consulte acte la care nu avea acces. Apoi, judecătorul a primit certificat, însă avocaţii, care, desigur, nu aveau, au început şi ei să ceară pe rând avizul ORNISS, să aibă şi ei acces la documente. În acest interval generos de timp, s-a mai decis, cu certitudine, că degeaba îl citează pe Hayssam pe căi diplomatice, că el tot nu vine de bunăvoie.

Ultimul termen, de acum o săptămână, a adus o rază de speranţă, când preşedintele instanţei a spus că nu mai dă nici un termen pentru localizarea lui Hayssam şi pentru citarea lui. Însă, iată, apărătorul armatorului Tartoussi cere termen ca să se stabilească raza de acţiune a companiilor de telefonie mobilă care au antene în Portul Constanţa. La următorul termen, pesemne că vor fi luate în considerare cererile celorlalţi avocaţi, care au solicitat deja judecarea fondului la anul. Desigur, dacă inculpaţii – fraţii lui Hayssam şi armatorul Tartoussi – ar fi fost arestaţi, toată lumea ar fi presat pentru judecarea lor cât mai grabnică.

Aşa însă, câtă vreme tustrei au până şi deplina libertate de a părăsi teritoriul ţării, ca să-şi vadă de afaceri sau de mai ştiu eu ce, se poate spune că timpul lucrează în favoarea lor. Nu doar timpul le e binevoitor, ci şi minuţiozitatea magistraţilor, dispuşi să-l citeze şi să-l răsciteze pe teroristul Hayssam, care a fugit tocmai ca să nu fie judecat, iar nu să se întoarcă martor... la propriu-i proces. Reaudierea martorilor protejaţi sau expertizele tehnice sunt şi ele piese în dominoul tergiversărilor.