Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Reorganizare la Drumuri

6 aprilie 2010 – 21:14

Dorina Tiron, şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România, a spus ieri "La ordinea zilei" că nu ştie cu ce se ocupă cei 37 de directori ai instituţiei pe care o conduce.



Tiron a precizat că în ultimul an de când a preluat conducerea instituţiei a "vindecat rănile companiei", referindu-se la scurgerile de fonduri din cadrul CNADNR.
Cei 37 de directori din cadrul CNADNR au în subordine 570 de angajaţi, ceea ce înseamnă că fiecare şef lucrează, în medie, cu 15 oameni.

Tiron a mai spus că intenţionează să reducă la 300 de angajaţi numărul personalului Companiei de Drumuri. Totuşi, ea nu îşi suspectează angajaţii de nepotism şi susţine că mulţi dinre ei s-au cunoscut pe vremea când erau stagiari în cadrul Companiei iar ulterior s-au căsătorit.
Taguri asociate:     redactie
Comentarii
Reorganizare la Drumuri
4 comentarii
lady gaga
de ce sariti mah toti la gatul lui Tiron cand prea bine stiti ca Videanu e in spate ... decat s-o ancheteze pe Doamna Tiron mai bine l-ar ancheta pe Gheorghe Stefan alias Pinalti.. la ala stau toti banii la jumatate din Romanie .. si totusi nu intereseaza pe nimeni sua il camufleaza Basescu prea bine ..
07/04/2010 14:22:58 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Madam
Avand in vedere starea drumurilor din toata tara, ar trebui facuta curatenie totala la aceasta companie.Si nu lasati asa sa plece ci controlati la sange de catre DNA.Au furat n-au furat dar bani unde sunt????????Sa raspunda cu capul pentru prostia si nesimtirea cu care au "muncit" in aceasta companie.
07/04/2010 09:14:54 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
drumarul
a uitat "ranile" pe care le-a produs in aceea vreme companiei, sub aceasi luminata ocirmuire berceana.
acum, nici ustoroi nu a mincat lelitza,
nici guritza nu-i miroase.
Pozeaza in Maica Tereza Drumurilor, care vindeca ranile asfaltangiilor multi-milionari.
06/04/2010 22:29:19 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
pupica
jalnica neputincioasa...
impreuna cu pushlamaua de adrian ionescu,
doi ce sug la greu din banul public, sub obladuirea deloc dezinteresata a tatucului Bercovics!
06/04/2010 22:25:18 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
 Adrian Ionescu, Radu Berceanu şi Dorina Tiron "sfânta treime" care patronează drumurile şi autostrăzile româneşti
Cea mai mare familie din România poartă denumirea de cod: CNADNR. 400 de angajaţi legaţi strâns de relaţii de rudenie sau de ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00 Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF, la ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT UPDATE 01.00 Clasamentul se prezintă astfel la această oră: Suedia, Serbia, Rusia. UPDATE 00.45 A ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ A absolvit Ştiinţe Politice şi un Master în Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, şi-a-nceput ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul