Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Azi, Sefu’ ma tolereaza imbracat cum sunt: in blugi si tricou. Si sa-mi dau jos ochelarii de pe cap, mai zice el pe un ton hotarat. Cum, nu se mai poarta? Nu, nu e voie cu ochelarii pe frunte, nici pe ochi, nu e voie cu ochelari de soare in timpul serviciului. Ii bag in borseta. Protectia muncii am facut-o? Sigur, am semnat la sediul RATB. N-am semnat nimic, dar el nu stie asta. Si daca ma verifica, am spatele acoperit. Scoala de controlori am facut-o? Nu. Dar sunt inscris si voi incepe cursurile cand se vor aduna mai multi cursanti, sa se completeze o grupa. Pana atunci, asta e, voi lucra ca necalificat.
Nu stiam ca exista o scoala de controlori pana nu am inceput manevrele pentru intrarea in randul lor, in depoul Victoria. Credeam ca pentru a fi controlor nu-ti trebuie scoala de specialitate, ba chiar nici un fel de scoala, nefiind nevoie de cine stie ce studii ca sa ceri biletul la control, sa scrii o amenda – doar si militienii puteau sa faca asta! – si sa mananci seminte stand pe un gardut de fier la capat de linie, in asteptarea autobuzului. Aveam sa aflu mai tarziu ca toti controlorii au liceul facut, iar unii chiar facultate. La cursul de la RATB invata notiuni de psihologie, reguli de comportament in societate, ca sa stie cum sa interactioneze cu calatorii, legislatie, gestiune primara si altele, lucruri nu tare complicate, dar care ma fac sa inteleg ca doar pantalonii negri si camasa bleu nu fac pe loc un controlor dintr-un om oarecare.
Sefu’ imi cere buletinul si scrie datele in calculator. Nu ma mai intreaba nimic altceva. E obisnuit ca oamenii sa vina si sa plece din postul asta. Nu pare o slujba in care sa vrei sa ramai, zic. Da’ de unde, sar controlorii cu vorba. Eu sunt aici de zece ani, spune unul. De cinspe! – pluseaza altul. Douazeci! – ridica mana o femeie din colt, ca la licitatie. Cel mai vechi e controlor din 1975. Inseamna ca iar m-am inselat. Oamenii nu vin aici doar cat sa-si umple timpul intre doua slujbe ca lumea. RATB-ul este un urias cu picioare de fier si de cauciuc, un imperiu intins pe 1.196 km de trasee. O armata de peste unsprezece mii de oameni pune zilnic Bucurestiul in miscare. Batalionul controlorilor are un efectiv de 234 de trupeti. Din ianuarie pana iulie, anul asta, s-au liberat 18 si s-au inrolat 13. Deci nu e un trafic de speriat. Imi impun sa nu mai trag concluzii pripite.
Dupa cateva minute, Marian Petcan imi da o legitimatie pe care scrie "Controlor practicant". Semnez de primire si ma oblig sa o predau seara, la iesirea din tura. Toti controlorii isi predau legitimatiile la sfarsitul programului. In felul asta nu pot iesi de capul lor la control prin tramvaie sa faca un ban in timpul liber. Dar nu numai de asta, imi explica Petcan rar, profesoral. Legitimatiile controlorilor sunt, de fapt, niste carduri magnetice in care se inmagazineaza toata activitatea lor din timpul serviciului: la ce ora si in ce punct de pe traseu au urcat intr-un autobuz, troleibuz, tramvai, troleu, ce-o fi el, ora si locul coborarii, cate legitimatii de calatorie au verificat, cate amenzi au dat. Toate astea se imprima pe cardurile lor in momentul cand se autentifica la validator, cititorul ala de carduri din masini, si sunt descarcate seara in calculator, la birou. Validatorul trimite toate datele si in serverul RATB, in timp real, incat se poate verifica in orice moment, de la sediu, unde se afla un controlor si daca isi vede de treaba sau freaca menta prin oras. Deci n-ai cum, cu tehnica asta moderna, sa tragi RATB-ul in piept, concluzioneaza Sefu’, indrumatorul meu pe caile intortocheate ale controlului de bilete.
Pe spatele legitimatiei mele scrie, intarit cu o stampila, ca am dreptul sa solicit legitimatiile de calatorie la control, ceea ce si am de gand sa fac. Cu frenezie. Ard de nerabdare sa rostesc formula magica: "Biletul la control!" In calitate de controlor practicant nu pot sa dau amenzi. Nu am gestiune, nu am la mine carduri de suprataxa – cartonasele alea rosii pe care le primesti in loc de chitanta cand platesti amenda pe loc si cu care, dupa aceea, poti sa circuli toata ziua cu RATB –, nu am carnet de procese-verbale. Cand prind vreun nefericit fara bilet trebuie sa-i anunt pe colegii mei, controlori plini, sa-l amendeze ei. Da, da, fiti siguri ca asta o sa fac! Bineinteles ca nu voi anunta pe nimeni, doar n-o sa ma coalizez cu controlorii impotriva alor mei, calatori ca si mine. Poate daca dau peste unul mai nesimtit sau mai…
Nu am timp sa-mi fac planuri. Petcan imi da un formular cu multe rubrici. Trebuie sa scriu de fiecare data la ce ora si din ce statie urc intr-o masina, numarul de inventar al masinii, numarul foii de parcurs, pe care trebuie sa il cer de la sofer, ora si statia unde cobor, numarul de calatori verificati, cati calatori fara bilet am gasit, observatii. E destul de multa birocratie si aici. Si putina gimnastica. Fiindca trebuie sa scriu totul stand in picioare, in autobuz sau in statie, si tinand formularul in palma. Se cheama "Buletin de activitate Nr. 331668 al controlorului de bilete Ilisoi Viorel, repartizat pe tronsonul Calea Mosilor – Vasile Parvan". Sefu’ imi da hartia. In rubrica de sus declar banii personali la intrarea in schimb. Opt lei. Sefu’ ma lipeste de o echipa de controlori experimentati si ma trimite in valtoarea orasului fara nici o alta pregatire in plus, doar cu sfatul sa casc bine ochii la ce fac colegii mei mai experimentati si sa invat meserie, fiindca, o sa vad, nu e chiar asa usor sa controlezi bilete, cum pare din afara.
● Cititi in episodul 3: Doar fraierii si fricosii platesc amenda!
● Cititi in episodul 1: Un calator cinstit vrea sa se razbune pe controlori (VIDEO)
