Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Desi s-a nascut in inima Frantei, la Versailles, Mihaela Creanga aproape ca a avut o copilarie de orfan. Parintii ei, Horia Creanga si Lucia Dumbraveanu, studenti la sectia de arhitectura a École des Beax-Arts din Paris, au lasat-o, de la doar cateva luni, in grija unei familii din oraselul Saint Malo – o localitate gotica, inconjurata de ziduri si asezata la gura unui estuar din nord-vestul tarii, unde aveau obiceiul sa mearga la plaja. Fusese o nastere care ii gasise nepregatiti si le fragmentase studentia abia inceputa, transferandu-i, abrupt, de la planseta de desen la veghea ingrata a unui bebelus.
Fetita s-a amestecat cu copiii gazdei si, pana la patru ani, nu a vorbit decat frantuzeste. Arhitectii au lasat-o in acest targulet breton chiar si dupa ce s-au intors in Romania, deschizandu-si atelierul 'Creanga' si poate ca ar mai fi stat aici inca multi ani, daca Laetitia, sora cea mare a lui Horia, nu i-ar fi cerut fratelui sa se intoarca in Franta si sa recupereze copilul, pe care, pana atunci, ei, parintii, il tratasera ca pe un intrus, aparut, din proprie initiativa, sa le tulbure linistea.
Mama, o matusa
La divortul lui Horia de Lucia, petrecut in anii 1930, intr-unul dintre cele doua apartamente pe care arhitectul le avea in Piata Lahovary, s-a mutat Laetitia, impreuna cu sotul, poetul Nicolae Timiras, si baiatul lor, Nicusor, iar adolescenta Mihaela s-a strecurat printre ei, redevenind mezina unei familii adoptive, prima in care s-a simtit cu adevarat ca acasa. (Traiau cu totii sub larga umbrela financiara a lui Horia Creanga, care, in anii aceia, devenise unul dintre cei mai in voga arhitecti romani.) Unchiul Timiras i-a publicat poza in monografia 'Ioan Creanga'(1933), prezentand-o drept ultimul urmas al povestitorului, iar Laetitia a crescut-o ca si cum tot ea o nascuse, pana in 1938, cand a facut stop cardiac si a lasat-o pentru intaia oara cu adevarat fara mama.
Seiful din sifonier
Cand a venit vremea studiilor universitare, Mihaela a mers pe urmele parintilor naturali, dar mai ales pe urmele familiei Timiras: s-a inscris la facultatea de arhitectura din Roma, oras in care Nicusor lucra ca diplomat la ambasada Romaniei de la Vatican. Aici se afla, in august 1943, cand tatal ei a murit, din cauza insuficientei renale, la Spitalul General din Viena. Si de aici, luandu-si varul in ajutor, a venit la Bucuresti si a verificat – printre primele griji – un dulap masiv, din dormitorul arhitectului, in ale carui sertare – temator de fragilitatea bancilor pe timp de razboi - Horia Creanga isi tinea banii. Dulapul era gol. Cineva - a crezut Mihaela atunci si crede si astazi, la 88 de ani - din cercul prietenilor apropiati il debarasase. Nici un leu din onorariile unuia dintre cei mai importanti arhitecti ai acelei epoci – seful lucrarilor publice ale Municipiului Bucuresti, arhitectul Uzinelor Malaxa, al Societatii Asigurarea Romaneasca, al lui Petru Groza si al lui Octavian Goga – nu a ramas mostenire pentru fiica sa.
Despartirea stranepotilor
Dupa funeraliile lui Horia Creanga, Mihaela nu s-a mai putut intoarce la Roma. In vara lui 1943, scena politica a Europei cunoscuse o importanta rasturnare de situatie: Italia, eliberata de fascism, intorsese armele impotriva Germaniei si devenise inamica Romaniei. Nicusor Timiras, avand pasaport diplomatic, a putut face drumul inapoi, iar in acel august, cei doi stranepoti ai lui Creanga s-au despartit pe peronul Garii de Nord, nu pentru cateva luni, cum erau ei convinsi, ci pentru 47 de ani, pana in 1990, cand Nicusor, profesor universitar pensionar in California, si-a revazut pentru intaia oara tara natala.
Intalnire in bezna
Ramasa in Bucuresti, Mihaela s-a maritat la doar un an dupa revenirea in tara. Sotul ei, Constantin Mihaescu, era ofiter de cariera: un sublocotenent de artilerie antiaeriana, care inca isi ingrijea rana pe care o bomba i-o facuse la gamba piciorului drept in timpul bataliei de la Stalingrad. Il cunoscuse in primavara lui 1944. Venisera unul spre celalalt pe un bulevard pustiu, pe care nu mai circula nimeni altcineva si pe care toate felinarele si luminile caselor fusesera stinse. El, in uniforma, pe o motocicleta. Ea, pe trotuar, umbland fara destinatie. Constantin Mihaescu, astazi in varsta de 90 de ani, rememoreaza acele clipe: 'M-am apropiat de trotuar si-am zis: Domnisoara, ce cautati pe strada in timpul bombardamentului?'. Se aflau in plin raid al aviatiei Aliate. Proiectilele bateriei antiaeriene romane se spargeau si cadeau peste tot in oras.
Un ordin nuptial
Mihaescu i-a ordonat sa se urce pe motocicleta pe care el o conducea in viteza si, cu ea in sa, a ghidonat pana sub Parcul Carol, in buncarul comandamentului Apararii Antiaeriene a Bucurestiului – unde fusese detasat dupa revenirea de la Stalingrad si dupa ce, la capatul unor luni de ingrijire medicala, iesise din convalescenta. A doua zi, el i-a cerut numarul de telefon si, in timpul liber din saptamanile si lunile care au urmat, si-au tot dat intalnire la cofetarii, teatre si cinematografe, pana cand au hotarat sa devina sot si sotie. Ea avea 21 de ani. El, 24 de ani. El a fost singurul care a ridicat pretentii in momentul casatoriei: i-a spus – aproape ca i-a ordonat – sa-i faca doi baieti si, cu toate ca razboiul se incheiase, iar civilii nu mai erau obligati sa asculte de poruncile militarilor, Mihaela s-a aliniat cerintelor si, la un an dupa nunta, apoi dupa inca un an, i-a nascut pe cei doi fii ai familiei: Dan si Costin, stra-stranepotii romani ai lui Ion Creanga.
Cum au venit pe lume Dan si Costin
Dupa ce s-au casatorit, cei doi au continuat sa mearga la teatru si la cinematograf. Devorau filmele proiectate in salile din Bucuresti. Intr-o seara din vara lui 1945, cand rezemau scaunele din fata unei panze pe care defilau personajele lui 'Colt Alb' – o ecranizare a romanului lui Jack London – Mihaela i-a dat o replica sotului care a intrerupt brusc pelicula: 'Nasc! S-a rupt apa!'. Ofiterul si-a urcat nevasta in primul taxi tras de cai pe care strada i l-a scos in cale si, fara exces indicatii, i-a zis birjarului sa-l duca la maternitate. Dupa lehuzie si dupa ce micutul a invatat sa mearga de-a busilea, tinerii soti si-au reluat tabieturile culturale. Intr-o seara, din toamna lui 1946, cand in sala unui cinematograf rula filmul 'Fiul lui Tarzan', Mihaela si-a strans sotul de mana si i-a zis: 'Nasc! S-a rupt apa!'. Al doilea stra-stranepot al lui Ion Creanga a venit pe lume la aceeasi maternitate. Personalul spitalului cunostea deja acest cuplu ingenuu care nu se pierdea cu firea in apropierea momentelor importante si isi vedea, metodic, de programul lui obisnuit.
O pista falsa intr-un arbore genealogic incomplet
Motivul divortului dintre parintii Mihaelei a fost faptul ca Lucia a nascut un copil in afara casatoriei, in anul 1931. Baiatul, botezat Andrei, a fost foarte apropiat de sora lui, Mihaela, chiar daca despartirea adultilor a atras dupa sine despartirea copiilor. In mod gresit, Andrei apare in cateva schite genealogice ale lui Ion Creanga, inclusiv in cea de la Casa Memoriala 'Ion Creanga' din Humulesti.
In cadrul serialului "Cum au ajuns urmasii lui Ion Creanga pe coasta Oceanului Pacific", cititi si:
● Ep. 1: Ion Creanga, scriitorul cu nume, loc al mortii si data de nastere necunoscute
● Ep. 2: Fiul lui Ion Creanga, capitanul care a parasit armata pentru a se inrola in marile razboaie ale comertului cu lucruri marunte
● Ep.3: Parintii primului Creanga american
● Ep. 4: Primul Creanga in California: 'O viata limitata la legaturi de buna ziua'●● Ep. 5: Nepotul lui Creanga, taciturnul cu vise de piatra
● Ep. 6: Stra-stranepotul lui Creanga, gradinar la Berkeley
● Ep. 6: Stra-stranepoata lui Creanga ocoleste Romania: 'Gasesti caini infometati care alearga pe strada, ceea ce da masura la cat de prost e administrata tara'
In episodul urmator al serialului, cititi despre umilintele indurate de familia Mihaelei Creanga in timpul comunismului
