Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru prima dată în istoria sa, Cimitirul Bellu a fost deschis vizitatorilor de la ora 19.00, până către ora două dimineaţa, sâmbătă, 14 mai, în cadrul Nopţii Muzeelor. Locul de odihn veşnică, lăsat moştenire Bucureştiului de baronul Barbu Bellu(1825-1900) figurează în Associations of Significant Cemeteries in Europe (ASCE), care are 118 membri în 98 de oraşe din 22 de ţări, respectiv: Austria, Belgia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Norvegia, Ungaria, Portugalia, Rusia, Serbia-Muntenegru, Slovenia, Spania, Elveţia, Marea Britanie şi Suedia. Astfel, Cimitirul Bellu se alătură, printre altele, celebrelor cimitire "Pere-Lachaise" din Paris, "Cimitirul Vechi al Evreilor" din Praga, sau "Highgate" din Londra.
Cimitirul a fost înfiinţat pe un teren donat de baronul Barbu Bellu, descendent al uneia dintre cele mai bogate familii ale Ţării Româneşti. Lucrările de amenajare încep la finele anului 1852 şi se termină în 1858, sub supravegherea atentă a iniţiatorului lor, C.A. Rosetti. De alfel C.A.Rosetti este şi primul concesionar consemnat în Arhiva Cimitirelor, care, în noiembrie 1859, cumpără un loc pentru înmormântarea fiicei sale, Elena.
De la şlapi la sandale cu toc de 10
Sâmbătă, spre seară, la o lecţie de istorie sculptată în piatră, în locul unde nu ştii unde să te opreşti. Deoarece reprezintă locul de odihnă veşnică pentru marile personalităţi ale istoriei şi culturii moderne ale României. Ţinuta obligatorie chiar şi la morminte, unele dintre ele spălate cu apă şi clor chiar înaintea deschiderii programului de vizitare... Altfel, îmbrăcămintea fiecăruia după locul de unde vine sau unde se duce! Fiindca poti observa cu rapiditate trupuri bronzate proaspat "infăşurate” in maiouri multicolore. Sau fuste scurte si provocatoare,numai bune pentru petrecerile din cluburile de fiţe, semn că "stau la muzee pînă dimineaţa” a intrat deja in panoplia alibiurilor de succes. Cat despre incălţări, şi aici totul a fost posibil, fiind prezenta toată "artileria”, de la şlapi si gumari la cizme pînă la genuchi şi sandale cu toc de 10 şi platformă. Trebuie spus şi faptul că singura pereche îmbracata cuvenit locului si încărcăturii emoţionale pe care am intalnit-o, respectiv cu rochie de seara si frac, s-a dovedit a face parte din recuzita umana la care conducerea cimitirului a apelat pentru o atmosferă cît mai credibilă.
Câteva tinere stau cuminţi pe o bancă şi mănâncă liniştite colivă, cam în dreptul mormântului lui Eminescu. O fată începe să plângă de mila "Domnişoarei cu umbrela” (Katalina Boschott). "Doamna cu umbrela, nu domnişoara”, corectează lacrimile fetei un agent de pază. Frumoasa doamnă din marmură zâmbeşte vizitatorilor care caută vestita inscripţie aurită "Acest animal de doctor m-a ucis” (pe scurt-Katalina, din înalta societate belgiană, era guvernantă la dr. Andrei Popovici, căreia îi murise soţia. Ea şi doctorul s-au îndrăgostit, au plecat la Herculane, la băi, să fie singuri, iar acolo Katalina a făcut peritonită. Un medic nepriceput a operat-o, iar Katalina a murit, lăsîndu-l pe iubitul ei neconsolat. Sfârşit!). Zadarnic, în locul literelor, găurile stau drept mărturie a furtului...intelectual. Printre morminte au loc discuţii interesante. Un domn îşi exprimă nemulţumirea că generaţia nouă nu mai înţelege generaţia veche. În dreptul cavoului lui Mina Minovici (medic legist şi farmacist român; 1858-1933) două doamne îşi împărtăşesc şoptit neînţelegeri de familie.”Gataaaa, am ajuns la Minaaa Minoooovici!”, le tulbură confesiunile o exuberantă "ghiduşă” a cimitirului, aflată în fruntea unui grup dornic de cunoaştere. Sau aprofundare. În faţa mausoleului Iuliei Haşdeu, un alt grup pare că urmează îndemnul "Mai şezi puţin” încrustat pe frontispiciu şi discută aprins ceva despre spiritism. Atenţie: folclorul negru spune că pe vremuri brazilienii ar fi vrut să cumpere cu cinci milioane de dolari mormântul Iuliei Haşdeu, dar Elena Ceauşeascu ar fi cerut 50 de milioane şi tranzacţia a căzut. În plus, Ceauşescu ar fi plănuit s distrug cimitirul după cutremurul din 1977, lăsînd numai aleea cu Eminescu, Caragiale, Coşbuc.
Pe lângă cavoul lui Marghiloman (Alexandru Marghiloman, om politic şi jurist; 1854-1925), trece alene o fetiţă care duce în braţe o păpuşă uriaşă adormită. "Uite mormântul lui Arşinel!”, se miră zgomotos două fete. Nu încă fetelor, doar şi-a "asigurat” omul, prevăzător, locul de veci. Între timp, la cavoul Cantacuzinilor s-a făcut coadă: "Haideţi că l-am găsit”, strigă un băiat disperat către un grup debusolat. Coada şi disperarea se justifică: în cavou se află o icoană despre care se spune că este făcătoare de minuni. Pe lângă mormântul lui Caragiale trece un mijloc de locomoţie gen "kiki-car-ul” de la mare. Doar ca este al angajaţilor cimitirului şI pare a fi destinat transportului de coşciuge. Acum este plin cu copii care se bucură de inedita plimbare la lumina unor felinare atârnate artistic de barele simpaticului – acum – mijloc de transport. Cu cât se apropie mai mult ora 12 noaptea, cu atât vine mai multă lume: este de bonton să fii în cimitir la miezul nopţii. După ora cu pricina lumea este alta decât cea cu un aer oarecum aer pios-cult de mai devreme. Un cârd de fete îmbrăcate clar de club îşi fâţâie omagiile prin dreptul mormântului lui Birlic (şi Birlic şi-a păstrat expresia de uimire, ce să facă săracul). Un cvartet de coarde aflat în faţa Capelei cimitirului cântă superb din Bach şi nu numai. În pauze răsună la "staţie” câte o bossanovă. Luna este superbă, lipseşte vata de zahăr. "Nu e rău, nu e rău deloc. Şi la Pere Lachaise (important cimitir al Franţei, şi cel mai important de pe bătrânul continent) vin oamenii ca la promenadă”, spune un domn care se vede treaba că e umblat prin cimitirele lumii.
Cimitirul Bellu a devenit muzeu. Nu ştii dacă să te bucuri sau să te…cutremuri. Adică să te înfiori. Nu de frica ideii, deoarece aici este vorba despre o extraordinară moştenire aristocratică, ci pentru că acum românii au o grea misiune. Odată cu intrarea sa în Asociaţia cimitirelor semnificative din Europa, Cimitirul Bellu trebuie să aibă parte de evenimente care să-l facă ofertant pentru circuitul de turism cultural funeralier (caci da, există aşa ceva). Miza este mare: acest circuit asigură cimitirelor membre ale Asociaţiei cinci milioane de turişti anual.
La "staţie” se aude "El condor pasa”. Şi ni se pare extraordinar faptul ca la iesirea din "Grădina cu suflete” nu puţini au fost aceia care şi-au spus că "o noapte nu e de ajuns”, ca după o noapte de amor.. Este probabil cel mai sincer şi credibil compliment făcut organizatorilor. Deodată realizăm că unora dintre îngerii împietriţi de la diverse morminte le lipsea câte o mână, câte o aripă, după caz. Poate timpul va remedia pasiunea unora de a ciungi îngeri. Ce părere au îngerii? Dar cine vrea să-i întrebe?
Persistă însă dilema care sunt adevăraţii spectatori ai acestei nopţi albe în Cimitirul Bellu: cei din lumea reală, sau cei din lumea de dincolo…
