x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Primul claxon

Primul claxon

de Roxana Jianu    |    07 Oct 2011   •   21:00
Primul claxon

Pe Calea Victoriei, mare agitatie. Forfota, masini lasate de izbeliste (chiar ilegal), racoare. Pe scarile din fata Muzeului National de Istorie a Romaniei (MNIR) multa lume, blituri, oameni imbracati elegant. La o privire mai atenta, observam ca li se fac fotografii unor mirese tinere, trei la numar, si unor nuntasi. N-ar fi prima data cand ne-am intalni cu o astfel de situatie, insa de data aceasta altceva crea larma: vernisajul expozitiei 'Bucurestii la primul claxon', realizata cu sprijinul Muzeului Tehnic National 'Dimitrie Leonida'. Nu incepuse inca evenimentul si deja zona era plina. Inceput promitator. O domnisoara cu o umbrela cocheta ii intampina pe pietoni cu 'Muzeul de Istorie gazduieste, printre altele, vernisajul expozitiei «Bucurestii la primul claxon». Intrarea este libera'.

Pasim, cu incredere, la indrumarea domnisoarei in muzeu, la a carei intrare se serveau niste prajiturele cu felurite arome, si intram intr-o alta lume. In fata, macheta Forului si a Columnei lui Traian. In stanga, in lobby-ul principal al muzeului, statea cuminte primul automobil inmatriculat in Bucuresti (alaturi de doua verisoare si o sora, dupa cum a descris celelalte masini expuse un vizitator), in anul 1900. Masina este marca Herstal, fabricata la Liege in Belgia, si face parte dintr-o serie de 47 de automobile produse de constructor, iar cea expusa la muzeu este cea cu numarul 40. Automobilul, care se gaseste in doar cateva exemplare in toata lumea, a apartinut primului roman care a facut o calatorie in jurul lumii, Bazil C. Assan.

Continuam plimbarea prin muzeu, insa niste domnite ne inunda auzul cu tipete. Nu se certa nimeni in realitate, ci era adusa lumea lui Caragiale de Compania de Teatru Elementalii.

In pauza dintre piese a avut loc un recital de muzica instrumentala de inceput de secol al XX-lea, sustinut de muzicienii din cvintetul de coarde Caprice, care i-a facut pe cei prezenti sa nu se ridice de pe scaune si sa urmareasca la fel de atent spectacolul. Publicul participant la eveniment s-a bucurat si de concertul vocal de muzica romaneasca din secolul trecut, sustinut de artista Adriana Dragut.

'Muzeul Na­ti­o­nal de Istorie a Ro­ma­niei are pla­cerea sa invite pu­blicul bu­cu­res­tean la o serata muzeala speciala, dedicata istoriei Bucurestiului si inceputurilor automobilismului in Ca­pi­tala si, de fapt, in Romania. Participantii se vor delecta cu un program cultural variat si atractiv. Ne dorim sa aducem aproape de aceasta institutie muzeala de referinta cat mai multe categorii de public interesat de patrimoniul si cultura nationala intr-un cadru ambientat de momente artistice de calitate', a declarat dr Ernest Oberlander-Tarnoveanu, directorul general al MNIR. La eveniment au participat cu exponate speciale si Muzeul Tehnic National 'Dimitrie Leonida', Muzeul de Istorie Galati si Muzeul Mixt Tecuci.

Primul automobil inmatriculat in Bucuresti poate fi admirat pana in luna ianuarie.

×
Subiecte în articol: fun