REPORTER ÎN BASARABIA DE SUD/Vadim Bacinschi – un jurnalist solitar în ţinutul Bugeacului
Autori: TUDOR CIRES, SIMONA LAZAR
25 februarie 2009
Sudul Basarabiei istorice, adică regiunea Odessa de azi, în Ucraina, are peste 140.000 de etnici de origine română şi un singur ziarist! E ca şi cum am spune noi că într-un oraş de mărimea Târgu-Mureşului locuitorii citesc un singur ziar, editat de un singur ziarist. Adevărul e pe-aproape. Vadim Bacinschi este, astăzi, singurul ziarist care scrie în Basarabia de Sud în limba română, despre Basarabia de Sud.
Ziarist de serviciu cu program non-stop, Vadim Bacinschi e, de fapt, un factotum al vieţii culturale româneşti din regiunea Odessa. Nu există proiect în care numele său să nu fie implicat, fie că e vorba de presă, de carte în limba română, şcoală, manifestări folclorice sau acţiuni comemorative.
Născut în 1958 la Floreşti, în Republica Moldova, Vadim Bacinschi a făcut studii de jurnalistică la Universitatea din Chişinău; a scris vreo şapte ani într-un ziar local, după care s-a mutat la Odessa, urmându-şi soţia. A plăsmuit câteva volume de versuri, parte din ele publicate în România, dar s-a impus mai ales prin publicistică. De 20 de ani, Bacinschi este cea mai autorizată voce care ne spune adevărul despre starea naţiunii române din Ucraina. La Odessa, centru regional puternic rusificat, unde cu români ne-am întâlnit doar în Consulatul General al României de pe strada Bazarnaia, Vadim Bacinschi scotea, la începutul anilor '90, revista culturală în limba română "Luceafărul". Era un lucru bun, o revistă românească într-un oraş cu peste un milion de locuitori, reşedinţă de regiune, cu toţi "nacealnicii" culturnici (şefi de la cultură) adunaţi grămadă... A urmat un scenariu previzibil: revista n-a mai primit fonduri, Bacinschi n-a mai putut s-o scoată, iar salvatorul ei s-a numit un oarecare Anatol Fetescu. Acesta a transformat "Luceafărul" în "revistă moldovenească", denumire care prevalează în faţa autorităţilor ucrainene atunci când este vorba de glotonimul "român-românesc". (Facem menţiunea că, la ultimul recensământ, în regiunea Odessa, doar 724 de cetăţeni ucraineni s-au declarat etnici români, restul asumându-şi condiţia de etnici moldoveni. Această realitate a fost speculată în defavoarea românilor atunci când a fost vorba despre drepturile minorităţilor sau despre acordarea de fonduri etnicilor români. Singurul ziar românesc din regiunea Odessa este acum, nu se ştie pentru cât timp, "Concordia", editat la Cernăuţi, acolo unde românii şi-au păstrat cu mai multă tărie conştiinţa identităţii naţionale. "Concordia" se vinde doar prin abonament, iar Vadim Bacinschi este singurul corespondent pentru Basarabia de Sud.
LEGEA INFORMAŢIEI NU E (ŞI) PENTRU JURNALIŞTII ROMĂNI
Cât valorează un ziarist de limba română în regiunea Odessa? Iată un exemplu: ne aflam împreună cu Vadim la Oziornoe, sau Babele, pe româneşte, localitate unde s-a născut mareşalul Alexandru Averescu. Discutam cu directoarea şcolii când asupra noastră s-a năpustit un ciudat funcţionar de la centrul raional Izmail, legitimându-se, legitimându-ne şi-apoi poftindu-ne pe uşă-afară. N-a contat că suntem ziarişti, n-a contat că, pe hârtie, legea garantează dreptul la informare. N-a contat protestul lui Vadim, căruia, după acest incident, i-au rămas închise toate uşile oficiale la Babele. De altfel, Vadim ne spunea că directorii de şcoli cu predare în limba română au fost chemaţi a doua zi la raion, cerându-li-se să nu mai aibă dialog cu românii şi să nu organizeze nici o acţiune culturală cu profil românesc.
O cerere sprijinită de primarul din Babele, Grigore Cozma - prin care se solicita aprobarea desfăşurării, pe 9 martie, în localitate, a unui simpozion dedicat împlinirii a 150 de ani de la naşterea mareşalului Alexandru Averescu, cu invitaţi din România- a devenit, cu atât mai mult, un proiect imposibil...
Acesta e Vadim Bacinschi - un ziarist solitar în ţinutul Bugeacului. Trăieşte din 30 de dolari pe lună, dar cui îi pasă că un jurnalist român moare de foame în Basarabia de Sud, fiindcă, nu-i aşa?, şi Eminescu a dus-o prost la Odessa, altminteri, n-ar fi cerut bani din ţară ca să-şi plătească datoriile...
ROMÂNI ŞI "ROMÂNIZATORI"
Nu contează că ai intenţii bune atunci când vii în localităţile româneşti din Sudul Basarabiei. Eşti cotat oricum ca duşman, ca "românizator". Eu cred, totuşi, că românii din ţară, de la cetăţeanul de rând până la conducerea de vârf, au nişte obligaţii morale în faţa fraţilor lor dintre Dunăre, Nistru şi Marea Neagră. Mă refer, în primul rând, la necesitatea imperioasă de a a lua atitudine faţă de politica de deznaţionalizare şi de asimilare. Dintre toţi românii din afara frontierelor României, situaţia celor din regiunea Odessa merită în măsură mai mare ajutoare din exterior, cu impact.
• Vadim Bacinschi
Scrisoare deschisă
către
Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko
Preşedintele României, Traian Băsescu
Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei,
Volodymyr Lytvyn
Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană
Primul-ministru al Ucrainei, Iulia Tymoşenko
Primul-ministru al României, Emil Boc
Excelenţe, ceea ce m-a făcut să mă adresez către Domniile voastre este situaţia în care am ajuns noi, românii din Ucraina, drepturile legitime care sunt călcate în picioare, iar tăvălugul deznaţionalizării trece peste noi fără pic de cruţare.
Voi vorbi aici însă despre unul dintre aspectele acestei deznaţionalizări forţate: situaţia alarmantă în care se află mereu redacţia ziarului minorităţii româneşti din Ucraina
"Concordia", printre membrii fondatori ai căruia este şi Comitetul de Stat al Ucrainei pentru Naţionalităţi şi Culte şi care are obligaţiunea de a subvenţiona această publicaţie.
Dacă până în prezent Comitetul şi-a onorat obligaţiile doar în proporţie de 20%-30%, anul 2009, cu toate că deja e luna februarie, constituie pentru noi o incertitudine.
Nu înţelegem de ce statul ucrainean crede că va putea ieşi din criza economică şi politică economisind anume pe contul minorităţilor naţionale.
Condiţiile de lucru ale colaboratorilor ziarului "Concordia" sunt acelea ale unor flămânzi. În perioada de când există ziarul, care, de altfel, a fost creat în baza unei hotărâri a Radei Supreme a Ucrainei, jurnaliştii lui niciodată nu au primit salariile stabilite prin lege. Bunăoară, anul trecut ei au lucrat două luni fără salarii, iar în celelalte 10 luni au primit câte 0,60% din salariile cuvenite. Mereu am fost puşi în situaţia de a reduce volumul ziarului şi statele de colaboratori. Mai mult nu avem ce reduce.
Cu toate acestea, Ucraina are nişte obligaţii faţă de noi, românii, în baza art. 13 al Tratatului româno-ucrainean de bază, care prevede respectarea şi asigurarea drepturilor noastre de către Ucraina şi ale minoritarilor ucraineni de către România. Dacă România, conform hotărârii de Guvern, a alocat pentru necesităţile comunităţii ucrainene, în temeiul Constituţiei României şi al art. 15 din Bugetul de Stat pe anul 2008, prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice, suma de 6.322 mii de lei (5.360 mii de lei pentru ucraineni şi 972 mii de lei pentru ruteni, care tot ucraineni sunt), ceea ce reprezintă circa 1.809 mii de euro, generozitatea Ucrainei s-a redus doar la 288 mii de grivne pentru ziarul "Concordia", ceea ce reprezintă doar 20% din suma necesară pe care trebuia să o acopere Comitetul de Stat pentru naţionalităţi şi Culte şi 25 mii de grivne pentru festivaluri.
Comparaţi suma de 1.809 mii de euro cu circa 45 mii de euro! Dacă ar fi să ne referim la paritatea despre care s-a vorbit atât de mult în Ucraina în campania pentru semnarea tratatului, vom obţine următorul tablou: la un etnic ucrainean din România au revenit anul trecut subvenţii de 28 de euro, iar Ucraina, respectând paritatea despre care a vorbit atât de mult, ne-a oferit nouă doar câte 0,29 euro. Pentru ceilalţi 27,71 euro, ultranaţionaliştii ucraineni ne-au tratat şi ne tratează în permanenţă cu dispreţ - nu numai comunitatea românească din Ucraina, ci şi România, în genere - de la Cernăuţi şi până la Kiev. Şi nimeni în statul acesta nu reacţionează la asemenea ostilităţi faţă de noi, românii.
Excelenţe, jugul dragostei ucrainene pentru noi nu este o jucărie. Aici nu se face diferenţă între noţiunile "popor ucrainean" şi "naţiune ucraineană". Pentru înaltele feţe de stat, toţi suntem "naţiune ucraineană", prin urmare trebuie să fim deposedaţi de învăţământ în limba maternă, de ziar, de tot ce este românesc.
În situaţia critică din acest an (pentru o activitate normală, noi avem nevoie de subvenţii de la Comitetul de Stat al Ucrainei pentru Naţionalităţi şi Culte conform devizului de cheltuieli prezentat), dacă nu vom primi suma necesară pentru editarea ziarului, vom fi nevoiţi să ne adresăm forurilor internaţionale pentru a cere protecţia lor în privinţa respectării drepturilor noastre legitime de către statul ucrainean, iar statul român să monitorizeze corect îndeplinirea prevederilor art. 13, care a fost introdus în tratat anume pentru înlăturarea punctelor nevralgice existente în relaţiile bilaterale dintre aceste două ţări.
S-ar mai putea încă o variantă: ca România să repartizeze pentru necesităţile noastre sumele pe care le alocă anual pentru minoritatea ucraineană, iar Ucraina, cu suma pe care ne-o acordă nouă, să susţină comunitatea ucraineană din România. Oare vor fi de acord cu această variantă ucrainenii din România?
Cu respect şi speranţă,
SIMION GOCIU,
Redactor-şef al ziarului minorităţii naţionale româneşti din Ucraina CONCORDIA
Comentarii
REPORTER ÎN BASARABIA DE SUD/Vadim Bacinschi – un jurnalist solitar în ţinutul Bugeacului
7 comentarii

Veaceslav
Bună ziua. Vă rog frumos, cine are datele de contact ale domnului Vadim Bacinschi? Am nevoie de dumnealui.

Ioan Albu
Mi se pare o propunere foarte dreaptă, subvențiile comunității ucrainene din România să meargă direct în adevărata Basarabie(Bugeacul)iar Ucraina să trimită banii lor aici.La fel și pentru bulgarii cu ceafa lată care discriminează pe minoritarii români la Dunăre sau în Timocul din Serbia.Nu înțeleg ce au toți rusnacii ăștia cu noi cînd noi i-am tratat cu respect mereu.

labrador
Poate ne spuneti si de ce n-a mai plecat Basescu in Ucraina?

Mario
Mare tragedie ruperea Basarabiei si Bucovinei de Romania. La fel de mare este si faramitarea intentinata a Basarabiei si pierderea definitiva a Bucovinei si Basarabiei de sud care au trecut la Ucraina. Rusii astia au fost niste nemernici cu noi. Asta e. Daca castigau nemtii WW2 ne dadeau in est probabil pana la Nistru, dar pierdeam sigur Ardealul de Nord. Asta e pretul pe care tre sa-l platim ...
Citeşte întreg comentariul

Juan
Stiam că există un tratat cu Ucraina, semnat si de Emil Constantinescu, în care se precizează despre drepturile minorităţilor româneşti, drepturi pt. care s-a şi semnat tratatul. Oare tratatul nu mai este valabil? Dacă da, atunci acest tratat trebuie denunţat! Dacă ucrainienilor nu le convine să respecte drepturile românilor, drepturi prevăzute în contract, atunci sa respecte pactul Ribentrop - ...
Citeşte întreg comentariul
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00
Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF, la ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
UPDATE 01.00 Clasamentul se prezintă astfel la această oră: Suedia, Serbia, Rusia.
UPDATE 00.45 A ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ
A absolvit Ştiinţe Politice şi un Master în Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, şi-a-nceput ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

