Respirând 13 clipe printre Copacii fără pădure

Relaţia mea cu Tatiana a fost chiar ca o viaţă de om. Sentimentul care mă încearcă nu este numai că a murit cineva drag, ci că a murit o bucată din viaţa mea, a murit o bucată din mine, pentru că am avut ani şi ani împreună cu Tatiana în tot felul de împrejurări, de la familie până la scenă, de la presă până la carte, de la prietenie până la tot ce înseamnă apropierea între bărbat şi femeie.

Chiar dacă prin absurd am vrea, nu am mai putea să ne scoatem unul pe altul din viaţa celuilalt - deşi ea s-a grăbit să termine această viaţă la numai 46 de ani. Rămân toţi anii apropierii noastre, ai depărtărilor noastre, ai cărţilor şi ai cântecelor noastre, în care eu sau ea ne auzim în piesele celuilalt. Şi mai rămân câteva scrisori, filme şi poze, care păreau o operă deschisă.

Până în ultimele zile în care am vorbit şi în care i-am propus ca să-i dau energie şi speranţă, un proiect în domeniul cărţii, până şi în ultimele clipe ea avea nădejdea că a treia operaţie din ultimele cinci luni va fi cu succes, spunea că face operaţia şi apoi ne apucăm de toate, şi de înregistrări, şi de cărţi din nou, pentru că deşi îi este foarte rău, inuman de rău, are nădejdea că o să fie bine. Ea chiar a sperat până în ultima clipă, mai mult chiar decât noi cei din jur, care o vedeam topindu-se pe zi ce trece.

PERFORMANŢĂ UMANĂ
Tatiana a avut pe măsură ce au trecut anii, şi-a transformat vocea dintr-o voce de performanţă tehnică într-o voce de performanţă umană, o voce plină nu numai de profesionalism muzical, ci şi încărcată de dramatism, de trăire.

Cu cât era mai nefericită, cu cât era mai singură cu atât cântecele ei se încărcau de tragedia vieţii. Până la urmă de tragedia morţii.

Între singurătatea fizică şi singurătatea sufletească este o diferenţă capitală.

Poţi să fii înconjurat de o mulţime de oameni, prieteni chiar, şi să te simţi singur. Ea era singură deşi era înconjurată de sute de iubitori ai muzicii şi această întâlnire cu lumea care de fapt nu se întâlnea decât cu ea însăşi. Pendula între aceste două extreme, singurătatea paradoxal înconjurată de lume şi cealaltă latură, apropierea de oameni fără să simtă totuşi fericire.

ULTIMA PIESĂ
O ultimă piesă pe care a compus-o împreună cu principalul ei partener de compoziţie, tatăl meu, au scris-o acum câteva luni, se numeşte în mod prevestitor "Mor actorii". A înregistrat-o, cu ceva dificultăţi, promiţând că, după operaţia pentru care se pregătea, se va reface şi va veni să încercăm o variantă mai bună. Am încercat atunci să tragem şi "A fost cândva o ţară", dar, după o strofă şi un refren, Tatiana nu a mai avut suficient aer în plămâni să finalizăm piesa. A rămas pe altă dată. Care nu va mai veni. Iată că promisiunea că va reveni nu am putut să o onorăm nici ea, nici eu ca să continuăm acea serie de înregistrări.

Dar cântecul există.

Am fost la Vama Veche, nu m-am întâlnit cu ea anul acesta. Eu am cântat în prima zi, ea în a doua, dar am vorbit la telefon şi am vorbit şi cu prietenele ei care au însoţit-o mai ales în ultimii ani de suferinţă şi au ajutat-o, am fost cu toţii stupefiaţi la modul pozitiv că a stat mai mult de o jumătate de oră pe scenă deşi ea nu mai avea decât o suflare să dea.  

A fost de necrezut că a participat la Folk You!, au fost de necrezut multe dintre lucrurile pe care le-a făcut şi în muzică, şi în viaţă,  faptul că s-a luptat zi de zi cu lipsa de sprijin din partea celor care o puteau ajuta. Ea a murit fără să poată avea o casă a ei, plimbându-se dintr-o chirie în alta şi cu o condiţie materială mult sub ceea ce un artist de nivelul ei ar trebui să aibă.

Ea nu a lăsat multe cântece ca moştenire, a lăsat un prim album, care este şi cel mai bun numit "Copaci fără pădure", apoi a realizat un al doilea album de 13 numit chiar aşa, "13 clipe", şi de aici încolo câteva înregistrări în pregătirea unui alt album. Cantitativ, Tatiana nu a făcut foarte multe, nu a lucrat foarte mult, dar ceea ce a lucrat a lucrat profund şi bine. Doar "Copaci fără pădure" să fi făcut cântecul acesta şi ar fi fost suficient, dar cele câteva zeci de cântece ale ei, plus cele câteva mii de spectacole la care a participat şi alte cântece cu Magda Puşkaş în formaţia Partaj înseamnă o operă completă chiar dacă nu foarte numeroasă, foarte bogată cantitativ.

MINUNATĂ FEMEIE, COLEGĂ ŞI PRIETENĂ
Două cuvinte nu, dar în două trunchiuri de cuvinte vă pot spune că Tatiana a fost o minunată femeie şi o minunată prietenă şi colegă. Eu am cunoscut-o în ambele situaţii şi sunt bucuros, sunt onorat că a făcut parte din viaţa mea şi am făcut parte din viaţa ei, împreună am făcut cântece, ne-am provocat cântece şi versuri, am făcut atâtea spectacole. De aici încolo pot analiza, pot să-şi dea cu părerea cei care primesc arta ei. Eu am făcut parte din viaţa ei şi atunci mi-e şi mai greu să fiu obiectiv. Nici nu am cum să fiu obiectiv în privinţa Tatianei Stepa.

Mi se răsuceşte, tot mai adânc, în creier, ca o gheară, gândul că nu trebuie să amânăm nimic din ceea ce putem face sau din ceea ce putem trăi frumos.

Pentru că nu rămânem decât cu ceea ce trăim aşa cum se cuvine şi nu ne supravieţuieşte decât ceea ce avem puterea să construim autentic, la timp.