Românii arvuniţi cu munca la ţigani

Menajeră. Femeie în casă la ţigani, bu­nă la toate, inclusiv pentru neplată. Go­spodine şi hamali. Slugi batjoco­ri­te şi umilite, ţepuite la bani. Asta au ajuns românii arvuniţi cu munca la ţigani. Ofertele de lucru, la negru, evi­dent, venind de la minoritari, dau apă la moară unei adevărate uzine de păcălit conaţionali, goana după un loc de muncă de acest fel sfâr­şin­du-se aproape întotdeauna cu fraie­ri­r­ea la plată a muncitorului. 

La Grajduri, oameni din Ardeal
În anii '20, la românii cu ştaif era la modă să aibă în casă guvernantă sau menajeră franţuzoaică sau nemţoaică. Ei bine, în 2011, la ţigani e la modă să aibă ca slugă un român. De exemplu, la romii din Grajduri Iaşi e la modă să aibă lucrători faini din Ardeal, pe care îi păcălesc şi îi aduc la muncă cine ştie prin ce vrăji. Însă fluturarea banilor este principalul motor. Referitor la alegerea românului de a lucra la ţigan ce putem spune? Neavând alternativă din partea statului, sătenii din comunităţile cu mulţi romi îşi încearcă norocul. Am luat ca exemplu localitatea "majoritar romă" Grajduri, si­tua­tă la 20 de kilometri de Iaşi. Ju­mă­tate de sat (aşa era cel puţin acum un an, ori se cunoaşte ritmul de în­mul­ţire a purtătorilor de lanţuri din aur) e formată din romi bogaţi, cea­laltă cuprinzând ţărani săraci cu pământuri puţine şi gospodării firave. Aici am descoperit care lucrători români ideal de ţepuit sunt deosebit de căutaţi. În special femei bune la toate în casă, la dereticat, spălat, şmotruit. Şoferi mai puţin, mai ales de când unele inspectorate de poliţie au inaugurat afacerea "permise auto pentru analfabeţi", contra-cost, evident. În anii ’90 era un titlu de nobleţe pentru ţigan să aibă limuzină şi şofer cu ochi albaştri. Acum jeep-urile şi "su­vurile" sclipesc în soare con­curând doar cu acoperişurile.

Romii nu-i vor bucătari
Până şi "puradeii" de 18 ani cu caş la gură şi aur în dinţi posedă permis de conducere. Acum sunt foarte întrebaţi purtătorii de "permise" de hipoatelaj – căruţaşii, mai pe şleau. Am vorbit cu un sătean român din Grajduri care mi l-a indicat drept lucrător cu ziua la ţiganii din comună pe Dumitru Daju, un om de vârsta a treia. Fiindcă acestea se odihnea după munca zdravănă prestată, am stat de vorbă cu soţia lui, Anica Daju, o fe-meie mândră, care nu s-a lăsat timp de o viaţă dusă printre ţigani. De la ea am aflat că principala muncă a so­ţu­lui său, dat fiind că este la o vârstă înain­tată, este transportul de mate­riale cu căruţa. Apă, ciment, pietriş şi alte cele necesare în construcţii. Pentru că e vârstnic, ţiganii îl păcălesc mai greu, mai ales că Mitică cere uneori banii înainte sau e plătit la sfârşitul zilei, dar nu cu mai mult de un pol.

"Sunt mulţi tineri care lucrează la tur­nat fundaţii de case, betoane. Alţii fac orice de nevoie. Sunt multe femei la treabă prin casă, spală, fac cu­răţenie, fac mâncare pentru echipa de muncitori de la ţigan", a spus Anica Daju, din Grajduri. Pe lângă faptul că îi desconsideră neplătindu-i sau pu­nându-i la treburi grele, ţiganii îi con­sideră "murdari". De aceea ei nu le pun pe menajerele angajate să facă mâncare pentru gospodărie decât rareori, şi atunci după ce "rumânul" şi-a dovedit calităţile după ani grei de muncă în "comunitate". Silvia Var­tolomei din Grajduri se numără printre puţinele femei care lucrează ca bucătăreasă la ţiganii din Grajduri. Însă ea e o excepţie. Cum ştim cu toţii, principala ocupaţie a ţiga­nului, chiar şi la vremuri de criză, e să-şi mai înalţe câte un turnuleţ, o vilă, două, trei, după cum e cazul şi punga beneficiarului.

De exemplu, ţiganul Nucu din Grajduri şi-a înălţat nu demult nici mai mult, nici mai puţin de­cât patru vile cu câte trei etaje fie­care. Ori pentru aceasta ai nevoie de ro­mâni, nu glumă. Zeci, sute de săteni a rulat ţiganul cât a avut de construit. Din păcate, la astfel de munci se în­tâm­plă ca unii lucrători neştiutori să nu primească nici un ban: pur şi simplu trudesc degeaba. Mi-a împărtăşit cazul fiului său Anica Daju: "Salariu oferă fiecare după cât de priceput e să amă­gească. 30, maxi­mum 40 de lei pe zi. La menajeră nu dă mai mult de 30 de lei pe zi. Însă tare mai trag ţeapă ţiganii. Ştiţi câte case au făcut românii şi nu au pri­mit bani pentru munca lor? Aoleu! Sau au primit te miri ce. Pleacă unii plângând acasă. Vin şi de prin alte localităţi să lucreze la ţigani, de prin Banat, de exemplu". Însă grosul oamenilor ajunşi la muncă la Grajduri e din comunele şi localităţile învecinate. Sunt români care fac navetă la ţigani. "Chiar feciorul meu a fost împreună cu alţi români şi cu ţiganul Bogică într-o locaţie. A lucrat din greu la topit smoală şi trebuia să îi dea măcar 3 milioane, pentru că a stat aproape o săptămână, în frig, vai de capul lui. Era unul de la Şcheia, s-a dus plângând acasă. A stat săracul o săptămână în cort, în ger, îl aşteptau copiii acasă, că nici ei, nici nevasta n-aveau ce mânca. Dar nu i-a dat un franc".

Când i-a luat la muncă, ţiga­nul le-a promis bani, însă când să fa­că plata i-a amânat. "Am să vă dau, tot aşa le spunea", povesteşte Anica. Din păcate, românii nu pot protesta, nu au unde şi la cine să reclame. Ţi­ganii sunt uniţi şi se apără unii pe al­ţii. "Au datorii imense către stat, au­zeam că vin cu mascaţii pentru a scoa­te bani pentru lumina electrică con­sumată de ei fraudulos. Mulţi dintre ţiganii de aici au curent electric neoficial, pe furate. Consumă curent electric din greu, dar nimeni nu îi mai trage la răspundere".

Cel mai greu e la geamuri şi covoare
Sătenii din Grajduri sunt "reparti­zaţi" fiecare la câte o familie de ţigani. De exemplu, Marcela lui Gheorghe Larie merge la Ferdinand Stănescu, un pretendent la scaunul de bulibaşă a comunităţii, cu care am stat şi de vor­bă. Cele mai grele munci ale fe­mei­lor sunt spălatul geamurilor şi al "pe­rsienilor", cum le zic ţiganii co­voa­relor lungi şi late. Mult preţ mai pun ţiganii şi pe "tablagii", cei care se ocupă cu acoperirea caselor. "Cel mai înstărit ţigan, Boboc, a cons­truit recent patru vile la care a folosit foar­te mulţi muncitori. Cu bani furaţi de la întreprinderi. S-au înregistrat cazuri de directori de fabrici şi socie­tă­ţi care s-au spânzurat din cauza lor. Oameni din Călan, din Timişoara, şi-au luat viaţa din acest motiv". Am stat de vorbă şi cu pseudoliderul ţi­ga­n­ilor grăjdeni, Ferdinand Stănescu. De la el am aflat că romii sunt într-o teribilă goană după modernizare. "Nu mai angajăm pe nimeni la pictat casele, acum folosim materiale deco­rative de la Carrefour. Nu vedeţi, ţara se modernizează. Nu mai vor ţiganii «pictături» deloc", spune Ferdinand, care adaugă că slugile sunt acum la mare căutare: "Menajeră, da.

Dacă are şapte milioane pe lună? De­pinde cum se înţelege cu omul. Tre­buie să dea cu mătura, să şteargă faianţa, geamurile, să calce o cămaşă, o haină, asta înseamnă menajeră". În­ţelegând de la el că tot romul vrea moderni­zare, am încercat să văd cum a evo­luat gustul ţiganului de astăzi. Aşa am aflat că cei tineri se dau în vânt după produsele de înfru­mu­se­ţare, în special cele împotriva co­şu­ri­lor, dar nu refuză nici românce care să le facă "masaj". Pentru asta se oferă să vină cu maşina personală. Sâm­bă­ta, de preferinţă. "Pe mine m-ar in­te­resa pentru înfrumuseţarea băr­ba­ţilor. Ceva de coşuri, puncte negre. Pentru masaj făcut de femei e amator vă­rul meu Ionuţ Stănescu. Îi puteţi te­le­fona, are Orange", spune Ioan Bu­cur Stănescu. Menajera româncă în­că nu s-a apucat şi de aşa ceva.