Azi, Big Bang, dar unul micuţ de tot, în acceleratorul de particule de la Geneva. Oamenii de ştiinţă vor reface experimental "momentul zero" al universului. Un eveniment ştiinţific privit cu teamă de prăpăstioşi, care anunţă sfîrşitul lumii. Persoane care nu au avut de-a face vreodată cu ştiinţa prezic că ditamai Pămîntul o să fie înghiţit de o găurică neagră şi micuţă. Savanţii români care lucrează în laboratoarele CERN explică experimentul.
Azi, Big Bang, dar unul micuţ de tot, în acceleratorul de particule de la Geneva. Oamenii de ştiinţă vor reface experimental "momentul zero" al universului. Un eveniment ştiinţific privit cu teamă de prăpăstioşi, care anunţă sfîrşitul lumii. Persoane care nu au avut de-a face vreodată cu ştiinţa prezic că ditamai Pămîntul o să fie înghiţit de o găurică neagră şi micuţă. Savanţii români care lucrează în laboratoarele CERN explică experimentul.
BIG BANG! ● Savanţii români contribuie la marea provocare a secolului
Centrul European de Cercetare Nucleară (CERN) testează azi cel mai mare accelerator de particule din lume construit cu scopul de a
recrea în laborator condiţiile apariţiei Universului. Acum un an, Jurnalul Naţional a vizitat laboratoarele acestui experiment. Vă amintim cum explicau atunci fizicienii români participanţi la experiment principiile acestuia.
Ce este materia? Cum a apărut ea? Cum s-a grupat în obiecte complicate precum stelele şi planetele? De ce imediat după Big Bang (începutul lumii, potrivit unui model teoretic agreat de comunitatea ştiinţifică), materia nu a fost anihilată de imaginea sa din oglindă, antimateria? De ce natura a preferat materia în detrimentul antimateriei în Univers? Pînă în ziua de azi, cercetătorii nu au găsit un răspuns. În ideea de a descifra tainele particulelor elementare, "cărămizile Universului", în 1954, 12 ţări europene au înfiinţat acest centru de cercetare destinat să simuleze în laborator condiţiile de după Big Bang.
La ora actuală, CERN are peste 20 de state membre. Principiile de funcţionare ale acestuia sînt asemănătoare cu cele după care funcţionează şi Uniunea Europeană. Fiecare stat membru a cotizat anual pentru construirea laboratoarelor, iar deciziile luate în forumul de conducere CERN sînt respectate de toate statele membre. Acceleratorul circular se află lîngă Ge-neva, într-un tunel subteran, la 50-150 m adîncime, e lung de 27 km şi străpunge pe alocuri şi teritoriul Franţei.
Dar ce înseamnă recrearea Big Bang-ului? La cîteva microsecunde după Big Bang, se crede că materia din Univers a trecut printr-o stare cunoscută sub numele de plasma cuarc-gluonică, un fel de supă foarte fierbinte şi densă cu gluoni şi cuarci. După alte cîteva microsecunde de la implozie, această plasmă s-a condensat, formîndu-se protonii şi neutronii, mai exact, constituenţii nucleelor atomice. Centrul European de Cercetare Nucleară vrea să reconstituie în laborator această supă fundamentală a materiei. Cum? Fascicule de protoni sînt puse în mişcare de cel mai mare accelerator de particule din lume, denumit LHC. Cînd ajung să prindă o viteză aproape de cea a luminii, fasciculele se întîlnesc din direcţii opuse. Astfel, se produc ciocniri la cele mai înalte energii observate în laborator, simulînd condiţiile apariţiei Universului.
CE SPUNEAU CERCETĂTORII. În punctele de intersecţie ale fasciculelor de protoni, patru mari detectori – botezaţi de cercetători Alice, Atlas, CMS, LHCb – vor înregistra toate fenomenele din timpul evenimentelor respective. "Atlas va încerca să explice misterele conceptului de masă, mai exact apariţia masei cuarcilor, constituenţii de bază ai protonilor şi neutronilor şi ai leptonilor, o clasă de particule care include electronul", a explicat Mihai Caprini, unul dintre fizicienii români care lucrează la CERN pentru conceperea calorimetrului, unul dintre componentele detectorului. Detectorul a fost construit cu scopul de a determina energiile, direcţiile şi identitatea tuturor particulelor nou-formate în urma ciocnirii celor două fascicule de protoni. Se estimează că vor fi aproximativ 1.000 de milioane de ciocniri pe secundă.
DESIGN. Laboratoarele CERN seamănă bine între ele: în mijlocul incintei se află detectorii de mii de tone, puşi circular în jurul acceleratorului, mii de fire electrice făcînd legătura dintre ei şi exterior. "Alice este prescurtarea de la A Large Ion Collider Experiment şi seamănă într-un fel cu cartea Alice în Ţara Minunilor, deoarece vom explora o cu totul altă dimensiune a timpului şi spaţiului... La Alice, vor fi ciocniri de cîteva zeci de mii de particule pe minut. Iar ca să putem realiza acest lucru, în interiorul detectorului se va crea o temperatură de 100.000 de ori mai mare decît cea din centrul Soarelui", ne-a explicat Sorina Popescu, fizician venit acum şapte ani la CERN. Volumul de date produse la Alice în fiecare ciocnire (ce are loc la fiecare 25 de nanosecunde) este echivalentul a 3 CD-uri de 700 de Mb scrise pe minut, iar dacă ar fi să punem CD-urile scrise unul peste altul... într-un an de funcţionare al Alice, am construi o coloană înaltă de 5 km.
"Nu există nici un risc"
Un om de ştiinţă german a reclamat la CEDO experimentul de la CERN, susţinînd că ciocnirea particulelor ar putea crea o gaură neagră ce ar înghiţi planeta. Directorul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia-Hulubei", Nicolae Zamfir, garantează că nu se va întîmpla acest lucru.- Jurnalul Naţional: Ce se întîmplă exact azi la CERN?
- Pe ce se bazează cercetătorul care susţine că s-ar crea găuri negre dacă începe experimentul?
- Dar se spune că vor fi energii uriaşe în acceleratorul respectiv...
- De ce credeţi că acel cercetător a lansat o astfel de teză, că CERN-ul este un monstru?
Studenţi la CERN
- Dar acest experiment ar avea totuşi un risc?
- Deci, un risc pentru oameni nu există, doar unul teoretic...
- Noi nu sîntem membru CERN. Vom fi? A acceptat Guvernul să cotizeze anual pentru experiment?
- Care ar fi avantajele?
- Dar nu primim bani de la CERN să investim în aparatură.
- România cu ce a contribuit pînă acum la experiment?
- Cîţi români sînt acum la CERN din partea Institutului de la Măgurele?
Web-ul s-a născut la CERN
GRID-ul este un soi de infrastructură informaţională cu scopul de achiziţiona cantităţi uriaşe de date, de ordinul 10 Petabytes anual, de la detectorii respectivi. Ramino Voicu, un inginer IT-ist român care lucrează la CERN ne explică în ce constă experimentul.- Jurnalul Naţional.: Ce înseamnă GRID?
- Ce putere de stocare are acest GRID?
- Cum aţi ajuns să lucraţi acolo şi de cît timp? Vă place?
- Pînă acum aţi lucrat "în orb"? Adică aţi simulat că strîngeţi date de la accelerator?
- Cum va revoluţiona GRIDUL computerul? Il va revoluţiona, nu?
astăzi, sau poate va fi considerat părintele unui alt proiect de succes, aşa cum, de exemplu, părintele Internetului este considerat ARPANET.
Succesul Internetului se datorează în primul rînd World Wide Web, sau web pe scurt, despre care cred că puţini sunt cei care ştiu că a apărut pentru prima dată aici, la CERN.
- Cît timp staţi în laboratoarele CERN? Aveţi un program extenuant?
deloc, probabil şi cu experienţa acumulată.
Date tehnice
- 8 miliarde de dolari au fost cheltuiţi pentru acceleratorul de particule de la CERN
- 14 ani a necesitat lansarea ambiţiosului experiment
- 10.000 de oameni de ştiinţă şi ingineri din 85 de ţări au participat la proiect
- 27 de kilometri are tunelul care găzduieşte acceleratorul, aflat la 100 de metri adâncime
- 99,9999991% din viteza luminii (300.000 km/s) va fi viteza cu care vor circula protonii
- minus 271 de grade Celsius este temperatura acceleratorului, mai rece decât cea a spaţiului cosmic îndepărtat
- 9.300 de magneţi va avea LHC
- 450 de miliarde de electron-volţi va fi energia la care vor avea loc primele coliziuni
Comentarii
Românii, la facerea lumii
21 comentarii

nimeni
pe cand copiii nostri se joaca cu jucarii, oamenii isi creeaza tot felul de jocuri spre a se distra si a face timpul sa treaca cu un scop...un scop pentru ei pentru ca de fapt, niciodata nu vor afla raspunsurile pe care le doresc si pe care doar Dumnezeu le stie. In loc sa fie ajutati milioanele de oameni care mor de foame cu banii astia, sau cei care mor din cauza ca nu au bani de un tratament ...
Citeşte întreg comentariul

licu999
lumea moare de foame si razboaie iar papitoii astia care cred ca i-au furat telecomanda lui Jesus vor sa se joace si ei un pic. totul va fi un mare SHIT. damn!

mtz
biliarde dom' profesor?

Mihai
http://en.wikipedia.org/wiki/Antimatter

traian
ce echipa de cercetatori si-a creat vicleanul!!!!
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Chinezul Cui, colecţionarul de sticluţe de parfum
Un apartament de 40 de metri pătraţi şi mai multe exponate decât într-un muzeu: ...
Citește articolul
Un apartament de 40 de metri pătraţi şi mai multe exponate decât într-un muzeu: ...
Citește articolul
Volkswagen CC tradiţie cu accente premium
Cu un motor diesel de 2.0 litri, tehnologie BlueMotion şi 170 CP, noul CC oferă un comportament ...
Citește articolul
Cu un motor diesel de 2.0 litri, tehnologie BlueMotion şi 170 CP, noul CC oferă un comportament ...
Citește articolul
HTC Sensation XE - Pariul cu ibeats by Dr. Dre
Încă un Sensation de la HTC? Da. O ediţie de lux pentru iubitorii de muzică, beneficiari, ...
Citește articolul
Încă un Sensation de la HTC? Da. O ediţie de lux pentru iubitorii de muzică, beneficiari, ...
Citește articolul
Cioran. De şi despre
Trei volume de şi despre Cioran au apărut recent pe piaţa cărţii. Trei volume aflate sub zodia ...
Citește articolul
Trei volume de şi despre Cioran au apărut recent pe piaţa cărţii. Trei volume aflate sub zodia ...
Citește articolul
Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (93)
Luni, 27 aprilie.Făcând istoricul luptelor nemaipomenite duse astă-iarnă în infernul ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

