Românul care ar putea conduce lumea . Albert-László Barabási dezvăluie pentru Jurnalul Naţional că în scurt timp toate lucrurile vor putea fi controlate
Autor: CARMEN DRAGOMIR
Exclusiv
pentru jurnalul.ro
4 decembrie 2011 – 19:08
Practic, toate lucrurile, de la organismele unicelulare până la reţelele sociale, ar putea fi controlate. Şi asta pentru că tot Universul e o reţea. "Trăim într-o lume de reţele. Toţi! Oriunde privim! Ne alimentăm cu energie de la o reţea electrică şi de la una termică, vorbim printr-o reţea telefonică, ne informăm şi ne distrăm apelând la reţele radio,TV şi Web”, explică profesorul Andrei Dorobanţu- fizician cercetător, printre puţinii români care sunt familiari cu munca de cercetare a lui Albert-László Barabási.
Profesorul Dorobanţu l-a cunoscut pe tânărul Barabási pe vremea când acesta era un student la Universitatea Bucureşti, foarte pasionat de teoria haosului. Despre el, cea mai prestigioasă revistă de ştiinţă din SUA a titrat recent că este "omul care ar putea conduce lumea”. Fizicianul Albert-László Barabási s-a născut în România, iar descoperirile sale recente au revoluţionat teoria sistemelor. Experimentele sale arată că orice reţea, de la cele de socializare, cele 5 bilioane de websiteuri, lanţul trofic, afacerile şi comerţul, evoluţia aşezărilor urbane, comportamentul uman, metabolismul proteinelor intracelulare, toate pot fi descrise prin aceleaşi legi matematice. Orice reţea este organizată în noduri-elementele sistemului şi muchii sau linii- care reprezintă interacţiile dintre aceste elemente.
Totul a început în 1998, când Barabási a avut ideea de a apela la site-ul Web al Universităţii Notre Dame, unde era profesor şi a putut experimenta pe un număr de peste 300 000 de pagini web. Rezultatul său a fost surprinzător. "Exista până atunci o imagine "democratică” a reţelelor, adică deşi distribuţia link-urilor era aleatorie, majoritatea nodurilor aveau aproximativ acelaşi număr de link-uri. Barabási a descoperit că democraţia nu există!” , povesteşte fizicianul Andrei Dorobanţu.
Aşa cum, de exemplu, în societatea umană indivizii sau organizaţiile ar reprezenta nodurile reţelei, iar interacţiunile sociale ar reprezenta muchiile sistemului, tot aşa în WWW, nodurile ar fi reprezentate de documentele HTML, iar muchiile ar fi reprezentate de link-uri. În acel an, fizicianul şi colegii săi au descoperit că erau sisteme în care doar câteva noduri dominau. Site-uri ca Yahoo sau Google "confiscau” majoritatea link-urilor. "Descoperiseră existenţa a ceea ce au numit "sisteme independente de scală”. Nu conta natura sistemului: celulele vii, Internetul, relaţiile
sexuale în Suedia, legăturile actorilor de la Hollywood, toate se supun unei legi-putere. Un număr mic de noduri "hotărăşte” totul: hub-urile”, ne lămureşte cercetătorul Andrei Dorobanţu.
"Teoria huburilor” a lui Barabási a fost folosită apoi de oncologi în cercetările pentru tratarea cancerului -pentru a înţelege modul în care proteinele ajung să suprime o tumoră, biologii au folosit-o pentru a determina ţintele antibioticelor în reţelele metabolice ale unor bacterii reszistente la medicamente, iar serviciile secrete pentru a identifica reţelele teoriste.
Ce era şi mai interesant însă avea să urmeze. În 2006 lui Barabási i se oferă posibilitatea de a-şi testa teoria pe şase milioane de abonaţi telefonici. Echipa lui reuşeşte să construiască un algoritm prin care să identifice cu precizie utilizatorii care urmau să-şi schimbe operatorul şi, mai mult, au obţinut şi localizarea apelantului!
"Deci, pe lângă descrierea sistemului, avem în plus predicţie. Mai rămâne ceva? Controlul. Pentru că, dacă ai posibilitatea de a prezice, este aproape evident că ţi se oferă în acelaşi timp şi posibilitatea de a controla. O părere generală este că primele aplicaţii vor fi în medicină. Barabási, de altfel, spune că unele boli sunt determinate exclusiv de lipsa controlului … Dacă eşti capabil să exerciţi control la livel celular sau neuronal, atunci ar fi posibil să vindeci boala”, ne explică fizicianul Andrei Dorobanţu.
Ideea că cineva ar putea controla şi monitoriza în permanenţă mişcările umane ar putea fi însă înfricoşătoare. Din această perspectivă, fizicianul Barabási spune: "Controlul este un progres natural al procesului de înţelegere. Dar controlul este o problemă de voinţă, iar voinţa poate fi controlată prin legi. Trebuie să ne strângem la un loc ca o societate şi să decidem cât de departe îl putem împinge. "
În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, Albert-László Barabási a răspuns câtorva întrebări, între mai multe conferinţe şi un adevărat asalt al mass media internaţionale. Fizicianul apreciază că, în foarte scurt timp, ”teoria controlului” va putea fi aplicată oricărui sistem.
● Jurnalul Naţional: Unii au vorbit despre problemele de etică care s-ar ridica o dată cu monitorizarea comportamentului oamenilor...
● Albert-László Barabási: "Fiecare avans ştiinţific are aplicaţii benefice importante, dar poate fi, de asemenea, utilizat în mod abuziv. Acest lucru nu este nou - ne-am confruntat cu asta de la descoperirea energiei nucleare, la ingineria genetică. Aşa este şi aici: responsabilitatea omului de ştiinţă este de a comunica în mod clar impactul descoperirii sale - societatea este cea care trebuie să îşi exercite controlul. De aceea am scris o carte exact despre acest subiect, "Bursts”, dedicând un capitol întreg problemei vieţii private şi modului de aplicare a acestor descoperiri”
● A venit vreodată cineva dintre aceia care se ocupă cu probleme de securitate să vă avertizeze că descoperirile dvs ar putea reprezenta o problemă din acest punct de vedere şi nu ar trebui făcute publice?
● Aceasta este o concepţie greşită: eu nu am de-a face cu probleme de securitate. Eu sunt om de ştiinţă, pot publica lucrări şi tot ceea ce facem este public. Nu acceptăm proiecte care nu pot fi făcute publice.
● Cercetările dvs. au avut un uriaş impact în biologie, medicină, chiar şi în contraspionaj. S-a spus că va trece ceva timp până când ele se vor dovedi utile. Cât credeţi că va dura până se va întâmpla asta?
● "Multe aspecte ale cercetării noastre sunt deja folosite în aplicaţii. Companiile de medicamente se folosesc de ele pentru a proiecta noi tratamente ale bolilor, le folosesc marile companii pentru a manageria mai bine organizarea lor internă şi pentru a îmbunătăţi comunicarea în cadrul departamentelor lor, specialiştii IT le utilizează pentru a proiecta protocoale de comunicare mai bune. Despre alte aspecte, cum ar fi cele despre controlabilitate, este prea devreme să spunem când vor intra în lumea reală. Dar în aceste zile drumul dintre cercetările noastre şi aplicaţii este destul de scurt, aşa că asta se va întâmpla probabil în curând”.
Fizicianul Andrei Dorobanţu apreciază că, "dincolo de genialitatea inutiţiei sale, ceea ce face Albert-László Barabási prin aceste cercetări ne deschide o nouă perspectivă asupra lumii, nu să ne arate că suntem manipulabili, ceea ce oricum ştiam, ci să ne arate modul în care putem fi manipulaţi. Cunoaşterea aceasta nu ne eliberează neapărat de manipulare, dar cel puţin ne face conştienţi de ea. Decizia finală, evident ne aparţine”’.
Cine este "cel care ar putea conduce lumea”
Albert-László Barabási are 44 de ani. S-a născut la Cârţa, o localitate din Harghita, într-o familie de etnici maghiari. A studiat fizica şi ingineria la Universitatea Bucureşti. Încă de atunci, pasionat de teoria haosului, a început să publice lucrări de referinţă. Barabási a plecat din România imediat după terminarea facultăţii, în 1989, şi s-a stabilit în Ungaria, unde a urmat un master la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta. Trei ani mai târziu avea să obţină doctoratul în fizică la Boston University. În 2002, Barabási a devenit cel mai tânăr profesor al Notre Dame University din Indiana, iar în 2004 a înfiinţat Centrul pentru Studierea Reţelelor Complexe. Trei ani mai târziu a devenit director al Centrului pentru Ştiinta Reţelelor de la Northeastern University. Cele mai cunoscute cărţi ale sale sunt "Linked”- despre cum fiecare lucru este conectat cu restul lucrurilor şi ce înseamnă asta pentru afaceri, ştiinţă şi viaţa de zi cu zi- şi "Bursts” –tiparul ascuns din spatele fiecărui lucru pe care îl facem , de la e-mail la cruciadele sângeroase.
Albert-László Barabási are triplă cetăţenie, română, maghiară şi americană.

Comentarii
Românul care ar putea conduce lumea . Albert-László Barabási dezvăluie pentru Jurnalul Naţional că în scurt timp toate lucrurile vor putea fi controlate
66 comentarii

Alexander leg. aVa Macedonica
Speculatii ,teorii...Cine va controla gandurile omului,va controla lumea si poate nici acela nu va reusi sa faca chiar orice isi doreste! Asa ca "legea determinismului universal" e o pura teorie filozofica la care subsemnatul e descoperitor al uni segment.Restul cu supravegherea indivizilor din diverse specii, cu mijloacele de astazi se pot face multe!Chiar si modificarea mostenirii ...
Citeşte întreg comentariul

Socrate
Bravo lui, d-lui Barabasi! Bravo lui PERSONAL!
Poate fi ungur, evreu sau roman, meritul este doar al lui. Cunosc si unguri si romani si evrei care sunt niste OAMENI adevarati, la fel cum exista (chiar prea multi) carora cu greu le poti spune oameni.
Daca eu fac ceva in viata e meritul meu si nu al conationalilor mei, la fel, daca sunt un criminal (de exemplu) e vina mea si nu a ... Citeşte întreg comentariul

Nu este geniu ...
Pacat ca majoritatea celor cu adevarat genii (ex. Nicola Tesla si multi altii inca in viata) nu au fost (respectiv nu sunt) bagati in seama de presa, "comunitatea stiintifica" etc. desi descoperirile lor sunt cu adevarat importante.
Chiar Isus a spus "sa-L cunoastem pe Dumnezeu prin stiinta (cercetare, descoperiri ...)".
De aceea in ce priveste comportamentul ... Citeşte întreg comentariul

jocuri12.com
f tare, nu auzisem de omu asta

doru stoian
... adica, din toata FALA=MANDRIA=ORGOLIUL FRANCMASONC - "care este" vorba lui Vanghelie - ce ramane este numai:
AUTO_FLATULATIA !
AUTO_FLATULATIA !
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00
Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF, la ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
UPDATE 01.00 Clasamentul se prezintă astfel la această oră: Suedia, Serbia, Rusia.
UPDATE 00.45 A ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ
A absolvit Ştiinţe Politice şi un Master în Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, şi-a-nceput ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită