Cornel Fugaru: „Bine e să lăsăm ceva în urmă: copii şi profesie”

Cornel Fugaru marturisea cu regret pentru Jurnalul National, la im­pli­ni­rea a 68 de ani, pentru rubrica 'Astazi e ziua ta', ca de-a lungul timpului mu­zica romaneasca a involuat: 'La inceputul carierei mele, la debutul for­matiei Sincron, nu aveam voie sa facem altceva decat ce doreau comunistii. Am fost nevoit sa apelez la pre­lu­crari folclorice ca sa le inchidem gura. Toate evenimentele sociale se ras­frang in arta artistului. Nu poti sa treci pe langa.

Totul are o repercusiune buna sau rea asupra artei pe care o faci. Despre muzica de astazi pot spu­ne ca este eterogena. In general, a cam luat-o razna. In primul rand te­leviziunile, unde se vorbeste an­ti­ro­maneste, unde totul este in limba en­gleza. Incep sa nu ne mai placa pa­rintii nostri, dar daca totusi ne-am nascut in tara asta ar trebui sa fim aproape de pamantul acesta. Ca si artist, in primul rand ai nevoie de har pe care nu poti sa-l iei de undeva, din eter. Pe acesta ti-l da Dumnezeu. Fara el esti nimeni. Dupa aceea urmeaza munca. Dupa cum se stie, 99% su­doa­re si restul talent... De fapt, daca nu exista talent, degeaba e sudoare. Ins­pi­ratia este legata intotdeauna de un sentiment. Daca ai un sentiment fa­ta de ceva – natura, iubire, dra­gos­te… de aici iese seva inspiratiei. Nu se scrie mecanic... te adresezi unor lucruri importante din viata. Cele mai frumoase piese de dragoste sunt cele care pornesc de la suferinta pe care ai trait-o la un moment dat.'

Dedicat pregatirii copiilor in tot ceea ce inseamna muzica, Cornel Fugaru deplangea soarta Festivalului International pentru Copii pe care l-a pus pe picioare, dar care nu a be­ne­ficiat de sprijinul pe care l-ar fi me­ri­tat: 'Am facut un Festival Inter­na­tio­nal in tara asta care timp de patru ani a fost cel mai mare din lume, si nu numai printre festivalurile de copii. Cand am incercat sa reiau acest lucru, pentru ca totul depinde de bani, ni­meni nu a intins nici o mana. Chiar da­ca e vorba despre tara noastra, cand e vorba despre cultura nimeni nu face nimic. Cel mai mult imi do­resc sa lansam acesti copii si daca ci­ne­va iubeste arta si copiii sa intinda o mana si sa putem face un lucru bun pentru acestia.'

Mereu activ, dornic sa realizeze cat mai multe, el nu sim­tea trecerea anilor: 'Bine e sa lasam ceva in urma: copii si profesie. Am avut impresia ca timpul a trecut destul de repede; munca te tine pe picioare si daca ai un scop clar in viata atunci nu simti trecerea timpului, doar la un moment dat cand o sa inceapa sa-ti scartaie cate ceva. (...) Daca ai puterea de a munci poti sa existi; numai prin mun­ca si prin dragoste existi! Altfel, totul e searbad. Sigur ca inain­tarea in vars­ta este o po­vara, mai adaugi in sacul din spa­tele tau inca o greutate: anul care a trecut. Cine n-ar vrea sa se in­toar­ca si sa opreasca timpul? M-as in­toarce acum 40 de ani pentru ca atunci am inceput ade­va­ra­ta viata, o data cu aceasta profesie extra­or­di­na­ra si nu as face altceva in afara de mu­­zica. Numai muzica! A fost visul meu din copilarie! Esti trist si cand tre­ce o clipa in plus, de aceea se spu­ne: «a trecut un minut, a trecut o clipa ca si cum ar fi fost un an». Regrete nu prea sunt, nu am de ce, tot ce mi-am propus am realizat. (…) Eu sunt un tip penetrant, adica imi place sa lupt si, desi, sunt un timid, sunt in acelasi timp un luptator im­plinit.'