x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fost Erou al Muncii Socialiste, Marin Nedea, omul pe care Ceauşescu l-a vizitat de zece ori

Fost Erou al Muncii Socialiste, Marin Nedea, omul pe care Ceauşescu l-a vizitat de zece ori

de Ştefan Mitroi    |    21 Aug 2011   •   21:00
Fost Erou al Muncii Socialiste, Marin Nedea, omul pe care Ceauşescu l-a vizitat de zece ori

Ziceai comuna Purani, ziceai Marin Nedea. Ziceai Marin Nedea, ziceai membru al Comitetului Central al PCR si deputat in Marea Adunare Nationala.

In ’89, revolutia a scos un desti din televizor pentru a pune lucrurile in ordine si la Purani. Marin Nedea si-a strans lucrurile si a plecat. N-a avut mult de strans. Traise in cei douazeci de ani petrecuti aici intr-o camaruta, in care incapuse, pe langa titlul de Erou al Muncii Socialiste, si nevasta-sa. Au plecat impreuna, adica el si nevasta, ca titlul... S-a intors in satul natal, la Deparati. Avea aproape 70 de ani, dar nu se intorsese sa-si linga ranile, ci sa continue ceea ce facuse pana atunci. Iar de facut, facuse politica, politica painii, mai precis, asa cum ii raspunsese lui Tudor Vornicu, cu niste ani in urma, intr-o emisiune la televizor. Stiam asta, i-a spus celebrul realizator, dar cum se manifesta in conceptia dumi­tale aceasta politica? I-a raspuns in felul urmator: Unii nu fac nici un fel de treaba, nici pentru paine, nici pentru tara, dar spun ca fac politica!

Pana la urma, ce n-au reusit vremurile a reusit vremea, adica timpul. Si sa fi pastrat firul rosu de demult, tot n-ar fi castigat in fata lui. Timpul l-a ingenuncheat, dar nu l-a invins, caci, zice el in paginile unei cartulii cu caracter autobiografic, viu sau mort, nu am sa fiu invins niciodata, acesta este crezul cu care m-am nascut si am trait.

Daca ar fi sa ma iau dupa imaginea batranelului de aproape 90 de ani pe care-l am in fata, as fi tentat sa nu-i dau dreptate. A trebuit ca mai intai sa gasesc satul, pe care-l stiam din poezia lui Toparceanu. Numai ca omul pe care-l caut locuieste la ginerele sau, in cealalta parte a satului. O casa mai degraba modesta. Inspre fundul curtii, o odaie intunecata si ingusta. Aici il gasesc pe fostul Erou al Muncii Socialiste. Cea mai ramas din el, mai precis. Adica o lumina inca vie in ochi, o voce aproape stinsa, care, culmea, are cateodata pofta de ras, niste maini uscate si noduroase, ce par sa nu aiba astampar, si cateva amintiri, pe care vocea le cheama cu mari eforturi din trecut.

– Chiar v-a vizitat Ceausescu de zece ori?

– Asa a fost, da.

– Cum l-ati cunoscut?

– Prin ’52, a venit la o adunare.
I-a placut cum am vorbit. M-a tinut minte. Pe urma am intrat intr-un conflict cu Dinca. Am ajuns pana la el. Ceausescu mi-a dat mie dreptate. Am ramas prieteni.

– In ce sens?

– In sensul ca iubeam amandoi munca si lucrurile corecte.

– Cum era Ceausescu ca om?

– Modest, foarte modest.

– Dar, ea?

– De Leana zici?

– De ea, da.

– Era inculta si rea

– I-ati cerut vreodata ceva personal lui Ceausescu?

– Niciodata. O data mi-a facut el o oferta, dar am refuzat-o. Era cu frate-sau, Florea. A zis ca merit sa fiu stimulat cu o masina. N-am vrut, insa, s-o primesc. Eu n-am cerut niciodata pentru mine nimic. Ce mi s-a dat, mi s-a dat fara sa cer.

– Si cu vizitele cum era? De ce venea Ceausescu la Purani?

– Pentru ca eram un CAP model. Intr-un an, cand am facut 7.000 de kilograme de grau la hectar, l-am invitat eu, ca sa-i fac o surpriza.

– Cum il invitati?

– Il sunam, ca aveam fir direct cu el.

– Si va raspundea?

– Da, dar nu-l sunam niciodata fara treaba.

– Cum era o vizita d-asta de lucru, nea Marine?

– Pai sa va spun. Venea cu elicopterul. Toata conducerea judetului aparea la fata locului ca sa-l intampine. Odata, Ceausescu a vrut sa vada nu stiu ce cultura. Toti, gramada in urma lui. Numai ca el m-a luat numai pe mine de brat, in timp ce celorlalti le-a facut semn sa ramana pe loc. Vazandu-ne cum ne indepartam stand de vorba, primul secretar al judetului credea ca ma intreaba despre el. Secretarul cu organizatoricul, tot asa. La fel si ala cu agricultura. Erau pieriti de frica, intrucat stiau ca nu prea ii am la inima.

– Chiar vorbeati despre ei cu Ceausescu?

– Da de unde!

– Despre ce vorbeati atunci?

– Despre cultura respectiva.

– Si ei nu va intrebau dupa ce pleca Ceausescu?

– Nu indrazneau, dar nici eu nu le spuneam despre ce am vorbit. Ii la­sam sa se perpeleasca. D-asta si zi­ceau despre mine ca sunt al dracului.

– Despre Romania de astazi ce credeti?

– N-are conducatori.

– Pai Basescu?

– Vai de mama noastra!

– Si Iliescu?

– Si mai al dracului!

– Dar in Dumnezeu credeti?

– Da.

– Ati crezut mereu?

– Da.

– Bine, dar ati fost comunist, iar lucrurile astea doua nu prea se impaca!

– Am fost, inainte de orice, un om care n-a furat, n-a inselat, n-a lovit pe nimeni.

– Pe nimeni? Am auzit ca-n vremea cand erati la Purani l-ati altoit cu biciul pe militianul din comuna, ca-i casunase pe niste femei care luasera, cu acordul dumneavoastra, cateva rosii de la gradina.

Omuletul din fata mea incepe sa rada.

– L-ati lovit pe militian sau nu?

– Asta nu se pune.

– Nu se spune?

– Se spune, dar nu se pune.

– Ce-ti mai doresti de la viata, nea Marine?

– Sa fiu sanatos, sa nu iau, cum n-am luat nici pana acum, niciodata vreun medicament.

– Asta e tot?

– Ar mai fi ceva.

– Ce?

– Campul, frumusetea aia pentru care am trait, sa se gaseasca oameni care sa aiba mai departe grija de ea.

Fostul Erou al Muncii Socialiste rosteste caznit cuvintele de pe urma. I-a mai ramas putere cat sa se lungeasca la loc in pat, acoperindu-si putinatatea trupului cu plapuma. Mainile i-au ramas afara. Poate ca sa impiedice lumina inca vie din ochi sa se transforme in lacrimi sau sa fuga.

×