Maria, Regina României, Povestea vieţii mele

Poveşti fascinante, poveşti pe care n-aţi avut timp niciodată să le citiţi, poveşti pe care nu le-aţi auzit până acum. Jurnalul de Duminică vă oferă, începând cu acest număr, şansa de a descoperi ceea ce inima a lăsat să vorbească şi să dicteze dând valoare scrisului prin sinceritatea, claritatea şi profunzimea sentimentelor celei care a fost Regina Tuturor Românilor, respectiv selecţiuni din „Povestea vieţii mele”, apărută la Editura Eminescu. Un gest pe care Jurnalul de Duminică îl face din dorinţa de a ne redescoperi valorile, trecutul, aşa cum a fost şi istoria, aşa cum apare ea în jurnalelemarilor personalităţi, ceea ce nu este puţin lucru.

Povestea vieţii mele!
Adesea mi s-a cerut s-o scriu, şi am stat în cum­pă­nă dacă s-o fac, din multe pricini.
Cu moartea scumpului meu soţ, Rgele Ferdinand, se încheie un anumit capitol al vieţii mele – şi simt că pot mai uşor să privesc înapoi la calea, la lunga cale ce am străbătut-o până acum. Pot s-o privesc de de­par­te în chip mai puţin părtinitor şi, poate, tocmai aceasta am aşteptat mereu. 
M-am întrebat totdeauna sub ce unghi voi privi, pentru a o povesti, propria mea viaţă, ştiind că până la un punct oarecare, trebuie să-mi cântăresc cuvintele şi totuşi să fiu cât se poate de sinceră şi atât de precisă pe cât se poate. Nu vreau să fiu nici prea rece, dar nici prea pătimaşă; simţirile nu trebuie să mă târască după ele.

Într-o oarecare măsură vreau să privesc înapoi la viaţa mea, ca şi cum aş povesti întâmplările altuia, ba, parcă aş vrea, chiar să o scriu la persoana treia, dar aceasta ar fi un fel de prefăcătorie, şi eu niciodată nu m-am prefăcut. Toată viaţa am fost primejdios de sinceră şi nu mă pot desbăra de această deplină sinceritate. 
Mi se pare că am găsit acum unghiul sub care pot privi povestirea vieţii mele: unghiul care mă în­fă­ţi­şează pe mine în legătură cu România – fie România şi eu, fie eu şi România – e cam acelaşi lucru.

Trebuie să mi se ierte că multe gânduri, multe chibzuiri şi multe tâlcuiri se întreţes cu faptele ce am de înşiruit, căci viaţa mea a fost până acum destul de lungă şi întâmplările destul de numeroase ca să-mi fi strunit mintea şi să fi făcut din mine un soi de mic filosof, în felul meu.
România şi eu. Dar de bună seamă e nevoie să privesc şi înapoi, căci despre nicio viaţă nu se poate vorbi, fără a pomeni de copilărie şi de tinereţe, care sunt marile făuritoare ale caracterului; şi copilăria mea a fost o copilărie fericită, de care mi-e drag să-mi amintesc.

Copilăria, partea I
M-am născut la Eastwell, în Kent, în 1875. O casă mare de piatră cenuşie, într-un imens şi frumos parc englezesc – o pădure, cu largi pajişti de iarbă, vaste zări unduite, nu măreţe sau mohorâte, ci blânde, liniştite, nobile – un cămin englezesc.
Eram a doua la părinţi. Primul copil era băiat şi fu­sese numit Alfred, după tatăl meu, care era al doilea fiu al reginei Victoria, şi ofiţer în marina britanică. Mama fu încântată să aibă o fetiţă; spunea că-i sunt mai dragi fetele decât băeţii, şi-mi puse numele Maria, care era numele ei şi al mamei ei. Iubea şi cinstea pe maică-sa din toate puterile sufletului ei.

În 1873, Maria Alexandrowna, singura fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, se căsătorise cu Alfred, duce de Edinburg, şi venise din depărtata Rusie să-şi trăiască viaţa în Anglia. Dar mama mea îşi iubea din inimă pământul natal şi niciodată nu s-a simţit deplin fericită în Anglia, cu toate că a avut acolo mulţi prieteni scumpi. Noi, copiii ei, din potrivă: născuţi în Anglia, o iubeam adânc şi am păstrat toată viaţa săpată în inimă, această iubire. A fost o întristare pentru noi, copiii, să aflăm, mai târziu, că niciodată, în fundul inimii, mama noastră nu socotise Anglia ca adevăratul ei cămin, căminul mai presus de toate căminurile, pe care îl iubeşte cu patimă.

Aceasta este una din durerile mamelor care sunt „exportate” sau mai bine aş zice „importate”. Chiar atunci când copiii ajung, la rândul lor, patrioţi înfocaţi, aceştia nu pot înţelege pe deplin că şi mamele lor rămân cu sufletul legat de ţara în care s-au născut. Mama – cred dânşii – e a lor şi a ţării în care i s-au năs­cut copiii; ei nu-şi pot închipui trăind vreo altă iubire în inima părinţilor lor. Unele lucruri rămân întotdeauna greu de înţeles; de aceea, fiecare generaţie ar trebui să fie îngăduitoare faţă de cealaltă, părinţii faţă de copii, dar şi copiii faţa de părinţi, căci cine poate măsura adâncurile, dorurile, zbuciumul şi dezamăgi­rile inimii omeneşti, – iar mamele nu trebuie să-şi închipuie că-şi pot trece năzuinţele, iubirile şi pati­mile în sufletele celor cărora le-au dat viaţă.

Va urma

Citiţi toate episoadele memoriilor Majestăţii Sale, Regina Maria a României

• Jurnalul Naţional cumpără: jurnale personale, jurnale ale membrilor Familiei Regale a României, jurnale ale apropiaţilor Familiei Regale, documente inedite, biografii, monografii, cărţi rare.  Detalii la 021.3182037, interior 285.