Regele Mihai la schi

Imagini probabil încă nedifuzate, având ca subiect vacanţele de iarnă şi sporturile de sezon practicate de M.S. Re­gele Mihai I în timpul vacanţelor de iar­nă în ţară (la Sinaia) sau în Elveţia. Aflat la vârs­ta copilăriei şi apoi a adoles­cenţei, vii­torul rege este înfăţişat alături de pă­rinţii săi, Regina-mamă Elena şi Re­­g­ele Carol al II-lea, încercând să de­prin­dă "tainele" schiatului sau să­ni­u­şu­lui, în mijlocul unor splendide peisaje montane.

În secvenţele din perioada 1930-1932, care fac subiectul unei Cinecronici Jurnal Fox, îl găsim desluşind abe­ce­da­rul schiatului împreună cu monitorul de schi şi cu colegii de curs, dar şi sub pri­vi­rea atentă a unui schior experimentat, tatăl său, Carol al II-lea. Structurat în cinci capitole ("Pregătiri", "Plecarea", "M.S. Regele", "Exerciţii" şi "La să­ni­uş"), documentarul ni-l înfăţişează pe foarte tânărul Mihai în ipostaza unui sim­plu cursant care nu se sfieşte să ia con­tact cu... zăpada, să rateze porţile de sla­lom sau să intre direct în ele spre ha­zul celorlalţi tovăraşi de curs.

Abia în secvenţa "Prinţul Mihai de Ro­mâ­nia şi mama sa aflaţi în vacanţa de iarnă în Elveţia" onoarea de schior a vii­to­rului rege este "reperată", fiindu-ne pre­zentat un adolescent elegant, spor­tiv şi sigur pe mişcările sale pe pârtia de schi din Ţara Cantoanelor.

Sport regal
Primele curse oficiale de săniuţe – pentru copiii din Sinaia, de schi sau bob din Vechiul Regat s-au desfăşurat în 1912, chiar pe pajiştea din faţa castelului Peleş. La Bucureşti şi în restul Ve­chiului Regat patinajul, schiul, bobul, ho­cheiul pe gheaţă au apărut în mediile aristocratice. Desigur, un rol esenţial a revenit Familiei Regale, membrii acesteia putând fi "văzuţi" nu doar ca practicanţi, ci şi ca patroni şi dezvoltatori ai lor. Astfel, Prinţul moştenitor Carol a patronat Federaţia Societăţilor Sportive din România, fondată în 1912, care a in­clus de la bun început dezvoltarea spor­tu­rilor de iarnă printre obiectivele sale. Viitorul Rege Carol al II-lea era el însuşi un schior pasionat, numeroase instatanee arătându-l în această postură, îm­pr­e­u­nă cu fiul său, Mihai, pe atunci Mare Voievod de Alba Iulia. De asemenea, principesa Ileana, ca studentă a Aca­demiei Naţionale de Educaţie Fizică, lua parte la taberele de iarnă de la Predeal. Principele Nicolae a fost cel care a al­că­tuit chiar un Manual de schi – "Tehnica alpină pentru toţi", Bucureşti, 1940. Nu trebuie omis faptul că le­gă­tura dintre vânătorii de munte, Fami­lia Regală şi sporturile de iarnă (îndeosebi schi) era foarte puternică.

De-a lungul vremurilor, pentru bu­cu­reşteni centrul sporturilor de iarnă a ră­mas Sinaia, cea pe care Carol I a iubit-o atât de mult. Regele care "niciodată nu a fost îndrăgostit" (după cum spu­nea Ferdinand, fiul său, conform memo­riilor Reginei Maria) făcuse o pasiune – pro­dusă subit, la 5 august 1866, când a vi­z­itat localitatea pentru prima oară. Ae­rul ei curat îi aducea o bucăţică de Oc­cident în sufletul prea obosit de balca­nica menajerie numită Bucureşti. În 1866 hotărăşte să construiască la Sinaia "un castel care să fie leagăn al dinastiei şi garant al stabilităţii regimului monarhic constituţional". Acesta era Peleşul. "Acum este momentul să cons­truim la Sinaia", scria Regele în 1878, după ce în 1873 pornise şantierul pentru construirea Peleşului. "Căci spaţiile din Palat şi de la Cotroceni sunt atât de supraaglomerate că nimic nu mai are loc. Un arhitect francez a schiţat un plan pentru micul nostru castel de mun­te." În 1880 îşi continua entuziasmul pentru Sinaia: "De opt zile ne-am ins­talat aici deoarece şederea în Bu­cureşti devenise insuportabilă (...). De aceea am propus miniştrilor mei să ţi­nem şedinţele de Consiliu în aerul proas­păt al munţilor, ceea ce le convine şi lor (...). Camerele au votat o lege prin care Sinaia este ridicată la rang de oraş, ceea ce va da un mare avânt lo­ca­li­tă­ţii. Din toate părţile vezi răsărind case precum ciupercile din pământ, dar po­ezia pierde prin asta". Iar în 1883 îi scria tatălui său, Karl Anton von Hohenzollern: "Dragă tată! Îţi scriu din Sinaia, unde de două zile mi-am stabilit re­şe­dinţa de vară, pentru ca în aerul tare al munţilor să mă odihnesc după arşiţa bu­cu­reşteană şi multele plictiseli". Deja în fiecare decembrie era trimis de la Si­naia un brad înalt, pentru a fi aşezat, de Crăciun, în marea sală de bal a Curţii de la Cotroceni.

În 1886 atinge apogeul entuziasmu­lui: "Ne-am instalat deja de şase săp­tămâni la Sinaia şi ne bucurăm de aerul tare ce atrage numeroşi vizitatori, mai apro­piaţi sau mai îndepărtaţi. La ambele me­se ale zilei avem oaspeţi şi auzim vor­bindu-se 4-5 limbi. O dată pe săp­tămână avem o serată cu re­pre­zen­taţie teatrală. Sinaia a devenit acum unul din cele mai vizitate locuri din Orient şi trenurile aduc duminica până la 2.000 de persoane în paşnica noastră vale". Ironia sorţii: Sinaia a însemnat în via­ţa Regelui Mihai locul plin de farmec al copilăriei şi adolescenţei, dar şi locul de unde a plecat, la 3 ianuarie 1948, în lungul exil. Ca un arc peste timp, încă o dată vă invităm să vizionaţi pe www.jurnalul.ro secvenţe ale unor vremuri când vlăstarul regal Mihai se bucura de frumuseţea unor ierni irepetabile.