x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special REPORTER ÎN BASARABIA DE SUD/Vadim Bacinschi – un jurnalist solitar în ţinutul Bugeacului

REPORTER ÎN BASARABIA DE SUD/Vadim Bacinschi – un jurnalist solitar în ţinutul Bugeacului

de Tudor Cires    |    Simona Lazar    |    25 Feb 2009   •   00:00
REPORTER ÎN BASARABIA DE SUD/Vadim Bacinschi – un jurnalist solitar în ţinutul Bugeacului

Sudul Basarabiei istorice, adică regiunea Odessa de azi, în Ucraina, are peste 140.000 de etnici de origine română şi un singur ziarist! E ca şi cum am spune noi că într-un oraş de mărimea Târgu-Mureşului locuitorii citesc un singur ziar, editat de un singur ziarist. Adevărul e pe-aproape. Vadim Bacinschi este, astăzi, singurul ziarist care scrie în Basarabia de Sud în limba română, despre Basarabia de Sud.



Ziarist de serviciu cu program non-stop, Vadim Bacinschi e, de fapt, un factotum al vieţii culturale româneşti din regiunea Odessa. Nu există proiect în care numele său să nu fie implicat, fie că e vorba de presă, de carte în limba română, şcoală, manifestări folclorice sau acţiuni comemorative.

Născut în 1958 la Floreşti, în Republica Moldova, Vadim Bacinschi a făcut studii de jurnalistică la Universitatea din Chişinău; a scris vreo şapte ani într-un ziar local, după care s-a mutat la Odessa, urmându-şi soţia. A plăsmuit câteva volume de versuri, parte din ele publicate în România, dar s-a impus mai ales prin publicistică. De 20 de ani, Bacinschi este cea mai autorizată voce care ne spune adevărul despre starea naţiunii române din Ucraina. La Odessa, centru regional puternic rusificat, unde cu români ne-am întâlnit doar în Consulatul General al României de pe strada Bazarnaia, Vadim Bacinschi scotea, la începutul anilor '90, revista culturală în limba română "Luceafărul". Era un lucru bun, o revistă românească într-un oraş cu peste un milion de locuitori, reşedinţă de regiune, cu toţi "nacealnicii" culturnici (şefi de la cultură) adunaţi grămadă... A urmat un scenariu previzibil: revista n-a mai primit fonduri, Bacinschi n-a mai putut s-o scoată, iar salvatorul ei s-a numit un oarecare Anatol Fetescu. Acesta a transformat "Luceafărul" în "revistă moldovenească", denumire care prevalează în faţa autorităţilor ucrainene atunci când este vorba de glotonimul "român-românesc". (Facem menţiunea că, la ultimul recensământ, în regiunea Odessa, doar 724 de cetăţeni ucraineni s-au declarat etnici români, restul asumându-şi condiţia de etnici moldoveni. Această realitate a fost speculată în defavoarea românilor atunci când a fost vorba despre drepturile minorităţilor sau despre acordarea de fonduri etnicilor români. Singurul ziar românesc din regiunea Odessa este acum, nu se ştie pentru cât timp, "Concordia", editat la Cernăuţi, acolo unde românii şi-au păstrat cu mai multă tărie conştiinţa identităţii naţionale. "Concordia" se vinde doar prin abonament, iar Vadim Bacinschi este singurul corespondent pentru Basarabia de Sud.

LEGEA INFORMAŢIEI NU E (ŞI) PENTRU JURNALIŞTII ROMĂNI
Cât valorează un ziarist de limba română în regiunea Odessa? Iată un exemplu: ne aflam împreună cu Vadim la Oziornoe, sau Babele, pe româneşte, localitate unde s-a născut mareşalul Alexandru Averescu. Discutam cu directoarea şcolii când asupra noastră s-a năpustit un ciudat funcţionar de la centrul raional Izmail, legitimându-se, legitimându-ne şi-apoi poftindu-ne pe uşă-afară. N-a contat că suntem ziarişti, n-a contat că, pe hârtie, legea garantează dreptul la informare. N-a contat protestul lui Vadim, căruia, după acest incident, i-au rămas închise toate uşile oficiale la Babele. De altfel, Vadim ne spunea că directorii de şcoli cu predare în limba română au fost chemaţi a doua zi la raion, cerându-li-se să nu mai aibă dialog cu românii şi să nu organizeze nici o acţiune culturală cu profil românesc.

O cerere sprijinită de primarul din Babele, Grigore Cozma - prin care se solicita aprobarea desfăşurării, pe 9 martie, în localitate, a unui simpozion dedicat împlinirii a 150 de ani de la naşterea mareşalului Alexandru Averescu, cu invitaţi din România- a devenit, cu atât mai mult, un proiect imposibil...

Acesta e Vadim Bacinschi - un ziarist solitar în ţinutul Bugeacului. Trăieşte din 30 de dolari pe lună, dar cui îi pasă că un jurnalist român moare de foame în Basarabia de Sud, fiindcă, nu-i aşa?, şi Eminescu a dus-o prost la Odessa, altminteri, n-ar fi cerut bani din ţară ca să-şi plătească datoriile...  

ROMÂNI ŞI "ROMÂNIZATORI"
Nu contează că ai intenţii bune atunci când vii în localităţile româneşti din Sudul Basarabiei. Eşti cotat oricum ca duşman, ca "românizator". Eu cred, totuşi, că românii din ţară, de la cetăţeanul de rând până la conducerea de vârf, au nişte obligaţii morale în faţa fraţilor lor dintre Dunăre, Nistru şi Marea Neagră. Mă refer, în primul rând, la necesitatea imperioasă de a a lua atitudine faţă de politica de deznaţionalizare şi de asimilare. Dintre toţi românii din afara frontierelor României, situaţia celor din regiunea Odessa merită în măsură mai mare ajutoare din exterior, cu impact.
Vadim Bacinschi

 
Scrisoare deschisă
către

Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko
Preşedintele României, Traian Băsescu
Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei,
Volodymyr Lytvyn
Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană
Primul-ministru al Ucrainei, Iulia Tymoşenko
Primul-ministru al României, Emil Boc

 
Excelenţe, ceea ce m-a făcut să mă adresez către Domniile voastre este situaţia în care am ajuns noi, românii din Ucraina, drepturile legitime care sunt călcate în picioare, iar tăvălugul deznaţionalizării trece peste noi fără pic de cruţare.

Voi vorbi aici însă despre unul dintre aspectele acestei deznaţionalizări forţate: situaţia alarmantă în care se află mereu redacţia ziarului minorităţii româneşti din Ucraina

"Concordia", printre membrii fondatori ai căruia este şi Comitetul de Stat al Ucrainei pentru Naţionalităţi şi Culte şi care are obligaţiunea de a subvenţiona această publicaţie.

Dacă până în prezent Comitetul şi-a onorat obligaţiile doar în proporţie de 20%-30%, anul 2009, cu toate că deja e luna februarie, constituie pentru noi o incertitudine.

Nu înţelegem de ce statul ucrainean crede că va putea ieşi din criza economică şi politică economisind anume pe contul minorităţilor naţionale.

Condiţiile de lucru ale colaboratorilor ziarului "Concordia" sunt acelea ale unor flămânzi. În perioada de când există ziarul, care, de altfel, a fost creat în baza unei hotărâri a Radei Supreme a Ucrainei, jurnaliştii lui niciodată nu au primit salariile stabilite prin lege. Bunăoară, anul trecut ei au lucrat două luni fără salarii, iar în celelalte 10 luni au primit câte 0,60% din salariile cuvenite. Mereu am fost puşi în situaţia de a reduce volumul ziarului şi statele de colaboratori. Mai mult nu avem ce reduce.

Cu toate acestea, Ucraina are nişte obligaţii faţă de noi, românii, în baza art. 13 al Tratatului româno-ucrainean de bază, care prevede respectarea şi asigurarea drepturilor noastre de către Ucraina şi ale minoritarilor ucraineni de către România. Dacă România, conform hotărârii de Guvern, a alocat pentru necesităţile comunităţii ucrainene, în temeiul Constituţiei României şi al art. 15 din Bugetul de Stat pe anul 2008, prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice, suma de 6.322 mii de lei (5.360 mii de lei pentru ucraineni şi 972 mii de lei pentru ruteni, care tot ucraineni sunt), ceea ce reprezintă circa 1.809 mii de euro, generozitatea Ucrainei s-a redus doar la 288 mii de grivne pentru ziarul "Concordia", ceea ce reprezintă doar 20% din suma necesară pe care trebuia să o acopere Comitetul de Stat pentru naţionalităţi şi Culte şi 25 mii de grivne pentru festivaluri.

Comparaţi suma de 1.809 mii de euro cu circa 45 mii de euro! Dacă ar fi să ne referim la paritatea despre care s-a vorbit atât de mult în Ucraina în campania pentru semnarea tratatului, vom obţine următorul tablou: la un etnic ucrainean din România au revenit anul trecut subvenţii de 28 de euro, iar Ucraina, respectând paritatea despre care a vorbit atât de mult, ne-a oferit nouă doar câte 0,29 euro. Pentru ceilalţi 27,71 euro, ultranaţionaliştii ucraineni ne-au tratat şi ne tratează în permanenţă cu dispreţ - nu numai comunitatea românească din Ucraina, ci şi România, în genere - de la Cernăuţi şi până la Kiev. Şi nimeni în statul acesta nu reacţionează la asemenea ostilităţi faţă de noi, românii.

Excelenţe, jugul dragostei ucrainene pentru noi nu este o jucărie. Aici nu se face diferenţă între noţiunile "popor ucrainean" şi "naţiune ucraineană". Pentru înaltele feţe de stat, toţi suntem "naţiune ucraineană", prin urmare trebuie să fim deposedaţi de învăţământ în limba maternă, de ziar, de tot ce este românesc.

În situaţia critică din acest an (pentru o activitate normală, noi avem nevoie de subvenţii de la Comitetul de Stat al Ucrainei pentru Naţionalităţi şi Culte conform devizului de cheltuieli prezentat), dacă nu vom primi suma necesară pentru editarea ziarului, vom fi nevoiţi să ne adresăm forurilor internaţionale pentru a cere protecţia lor în privinţa respectării drepturilor noastre legitime de către statul ucrainean, iar statul român să monitorizeze corect îndeplinirea prevederilor art. 13, care a fost introdus în tratat anume pentru înlăturarea punctelor nevralgice existente în relaţiile bilaterale dintre aceste două ţări.

S-ar mai putea încă o variantă: ca România să repartizeze pentru necesităţile noastre sumele pe care le alocă anual pentru minoritatea ucraineană, iar Ucraina, cu suma pe care ne-o acordă nouă, să susţină comunitatea ucraineană din România. Oare vor fi de acord cu această variantă ucrainenii din România?

 

Cu respect şi speranţă,

SIMION GOCIU,

Redactor-şef al ziarului minorităţii naţionale româneşti  din Ucraina CONCORDIA

×