x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Revoluţia mărunţişului înainte de boicotul pompelor

Revoluţia mărunţişului înainte de boicotul pompelor

de Lucian Dobrater    |    16 Ian 2011   •   14:04
Revoluţia mărunţişului înainte de boicotul pompelor
Sursa foto: Silvana Armat /Mediafax

146784-.jpgBoicotul benzinăriilor programat pentru zilele de 17, 18 şi 19 ianuarie a fost precedat week-endul acesta de blocarea mai multor staţii de benzină din marile oraşe. Dacă în acest week-end casierii benzinăriilor au fost asaltaţi de kilograme de mărunţiş, de astăzi românii şi-au propus să nu mai cumpere timp de trei zile benzină şi motorină într-o încercare disperată de a determina companiile petroliere să scadă preţurile.

Românii au protestat faţă de scumpirile carburanţilor blocând în ultimele trei zile benzinării din zece oraşe mari ale ţării. Şi-au spus păsul într-o oră sau două cui au vrut să-i asculte, şi-au spălat maşinile, farurile, totul ca să stea cât mai mult timp la pompă. Apoi au alimentat de câţiva lei şi au plătit cu “pocneţi”: monede de 1 ban, 5 bani sau 10. Prevăzători, angajaţii benzinăriilor s-au pregătit, aducând cântare pentru a uşura calculul banilor.

Alţii au găsit căi neobişnuite de a-şi arăta nemulţumirea: la Craiova şoferii au pus în geamuri un manifest cu fotografia premierului Emil Boc şi mesajul “Stop taxei auto!”, în timp ce la Timişoara un protestatar a alimentat de 20 de lei şi a plătit cu o găleată de monede de 1 ban.
La Craiova oamenii s-au revoltat pe motiv că pensionarii au subvenţionat transportul în comun şi se plimbă toată ziua pe autobuze şi tramvaie, în timp şoferii nu au nici o facilitate. Ceilalţi participanţi la trafic au claxonat în semn de solidaritate.

La Sibiu aproximativ 50 de şoferi au blocat trei benzinării vineri timp de o oră după ce s-au întâlnit lângă stadionul municipal pentru a pune la cale acţiunea. La Arad protestul a început în jurul orei 22:00 la o benzinărie de la ieşirea spre Deva şi au paralizat activitatea timp de două ore. “Chiar şi patru lei pe litrul de benzină era mult peste posibilităţile românilor, dar acum chiar nu mai facem faţă acestei cheltuieli. Trebuie să continuăm să protestăm faţă de acest abuz al companiilor petroliere”, a spus un bărbat. La Timişoara şoferilor nemulţumiţi li s-au adăugat şi motocicliştii. Aici, un român care a alimentat benzină de 20 de lei a mers apoi la casă cu o găleată în care se aflau monede de 1 ban.

Şoferii din Alba Iulia au protestat în ultimele două zile împotriva deciziei vânzătorilor de carburanţi de a majora preţul benzinei şi al motorinei. Peste 150 de conducători auto au plecat din parcarea din faţa Catedralei Încoronării într-un tur al benzinăriilor din oraş. Reuniţi în parcarea din faţa edificiului, şoferii din Alba Iulia au făcut un tur al benzinăriilor din oraş pe ruta Cetate – Ampoi 3 – Gară. Au plecat în coloană spre benzinăriile din oraş, unde au plătit cu monezi contravaloarea combustibilului achiziţionat. “Protestăm împotriva preţurilor exagerate. E mult prea scumpă benzina. Anul trecut alimentam de 150 de lei plinul, iar acum de 250 de lei. Am plătit 1 leu cu monezi de 10 bani. Am tot adunat mărunţişul primit rest la magazin”, a spus Vasile Bota, un şofer de 45 de ani.

Cea mai mică sumă plătită de un şofer din Alba Iulia în prima benzinărie boicotată este 45 de bani. “Am alimentat de 45 de bani în semn de protest pentru preţul mare al benzinei şi motorinei. Am venit cu o pungă de mărunţiş. Îi adun de mult timp”, a spus Paul Muşca, de 21 de ani, student. “Am mers la toate benzinăriile şi alimentăm de cât mai puţini bani. Fiecare a venit cu mărunţiş. Eu am alimentat de 50 de bani şi am plătit cu monezi de un ban şi 5 bani. Sperăm să blocăm activitatea pentru cât mai mult timp”, a spus un alt şofer, Raul Mureşan.

În prima benzinărie boicotată, Florin Marius a alimentat de cea mai mare sumă: “Eu am alimentat de 7 lei, dar din greşeală. La casă a durat vreo 5 minute până a numărat banii pentru că toţi au fost mărunţi. Sper ca acţiunea noastră să aibă efect”.În acţiunea lor, şoferii protestatari au fost însoţiţi de două echipaje de poliţie, care au prevenit producerea unor eventuale incidente.

La Vaslui, aceeaşi poveste, doar că aici ţinta a fost cea mai mare benzinărie din municipiu. În cele două ore de împiedicare a desfăşurării activităţii s-a ajuns la recordul de a alimenta chiar şi cu 30 de bani.

La Cluj o şoferiţă a făcut invers, alimentând 120 de mililitri care costau 0,65 de lei, şi plătind cu o bancnotă de 100 de lei. “Am decis să protestăm iar faţă de creşterea preţului la benzină şi motorină. Am adus într-o pungă 12,76 de lei, în monede de 1, 5 şi 10 bani, şi achit cu monede contravaloarea benzinei. Plătesc cu bani mărunţi, pentru că şi aceşti bani trebuie să circule. E un semnal de alarmă pe care îl atragem pentru ca guvernanţii să se sensibilizeze şi să intervină pentru reducerea preţului”, a declarat unul dintre protestatari, Andrei Meseşan.

La Deva s-a scandat “Hoţii!” şi “Jos Guvernul!”, şoferii fiind salutaţi cu claxoane de şoferii de TIR care treceau. Un protestatar avea o banderolă neagră, în semn de doliu, pe care scria “Am fost minţiţi”.

De ce s-a scumpit benzina?
Un român plăteşte la pompă 1,17 euro pe un litru de benzină, pe când un austriac dă 1,28 euro pe acelaşi sortiment, în condiţiile în care accizele sunt cu 32% mai mici, potrivit datelor oficiale prezentate de Consiliul Concurenţei. Transportatorii acuză benzinarii că preţul carburanţilor a urcat anul trecut şi la începutul acestui an cu peste 30%, în condiţiile în care barilul de ţiţei este acum în jur de 90 de dolari faţă de maximul de 147 de dolari din vara lui 2008. Cu toate acestea, carburanţii costă acum mai mult decât nivelurile de atunci. Companiile petroliere dau vina în principal pe deprecierea monedei faţă de dolarul american, majorarea accizelor şi creşterea din vară a TVA de la 19% la 24%.

În schimb, şoferii şi transportatorii spun că în ritmul actual, combustibilii vor costa mai mult decât în statele vestice când accizele vor ajunge la media europeană. Pe de altă parte, în afară de Petrom, care beneficiază de redevenţe fixe până în 2014 nici o altă companie străină prezentă pe piaţă, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz) şi Lukoil, nu are profit.

 

Mişcarea de Rezistenţă, la staţie!
Un mesaj viral care circulă din 20 decembrie pe internet a reuşit să pună bazele mişcării de rezistenţă la pompe. Tot mai mulţi români reacţionează în faţa scumpirii cu 30% a carburanţilor numai în ultimul an şi încep să ia atitudine. Pe reţelele sociale au fost înfiinţate mai multe pagini de protest, iar mail-urile au fost invadate de acest mesaj la care subscriu din ce în ce mai mulţi români. “România, trezeşte-te!!! Protestul de la benzinării trebuie să continuie aşa că, dragi români, haideţi să nu ne mai lăsăm călcaţi în picioare de benzinarii multimiliardari şi să-i facem să vadă ce înseamnă să piardă bani. Vă rugăm să fiţi solidari cu noi şi în zilele de 17, 18 şi 19 ianuarie 2011 să nu intre nimeni în nici o benzinărie. Să mergem cu RATB-ul, cu bicicletele sau pe jos, dar să nu mai alimentăm maşinile, ca să nu mai umplem buzunarele celor care profită de noi.

Amintiţi-vă de 21-22 decembrie 1989 şi încercaţi să faceţi la fel! Daţi mai departe acest mesaj să ajungă în toată ţara! Vă mulţumim şi staţi aproape, protestele vor continua!!”. Pe una dintre paginile de pe Facebook s-au adunat peste 20.000 de români care nu vor intra în următoarele trei zile în benzinării. Reacţia fără precedent a românilor este o adevărată mişcare de rezistenţă în faţa presiunilor economice şi a preţului combustibililor pe care din ce în ce mai mulţi români îl consideră nejustificat. Iniţiatorul acestui mesaj este rugat să contacteze redacţia Jurnalul Naţional pe adresa de e-mail miscareaderezistenta@jurnalul.ro.

×
Subiecte în articol: special mişcarea de rezistenţă