"Să ne amintim de Fănuş Neagu cu surâs şi cu blândeţe pe inima lui".

Fanus Neagu se "odihneste" in ves­nicie. Marele prozator a fost inmormantat ieri in Cimitirul Bellu, pe Aleea Academicienilor, langa alti dis­paruti: Constantin C. Kiritescu, Stefan Augustin Doinas. O zi frumoasa, cu mult soare, i-a tinut aproa­pe de el, intai la sediul Uniunii Scriitorilor din Calea Victoriei, apoi in capela de la Bellu, unde a fost depus sicriul cu trupul neinsufletit al lui Fanus Neagu, pe multi prieteni: scriitori, regizori, actori, critici, sportivi, politicieni, dar si pe multi oameni de rand care i-au citit fie o carte, fie o cronica de fotbal sau i-au ascultat vreodata un gand.
Aproape de ora 12:00, in aplau­zele celor prezenti, scriitorul parasea, fizic, pentru totdeauna Casa Monteoru. La capatai – oameni dragi lui din familie, urmati de vreo 200 de persoane, printre care si elevi ai scolii "Fanus Neagu" din Braila, veniti sa-i aduca scriitorului un omagiu. Au fost depuse coroane de flori din partea multor institutii ale statului, din partea unor organizatii neguvernamentale. Aici, am retinut un gand al academicianului Razvan Theodorescu: "Am toate cuvintele de dragoste pentru un om care a fost un vertical, un nebun frumos, un creator de limba, ca nimeni din generatia lui".

La Bellu, jurnalisti multi. Asteptau afara sa se termine slujba religioasa din capela, ca sa poata foto­gra­fia, sa poata filma... Sicriul era acope­rit. Unele personalitati au dat de­cla­ratii. Printre cei veniti sa-l petreaca pe ultimul drum pe Fanus Neagu a fost si Adam Puslojici, cel care il cunoaste de cel putin 40 de ani. Cunoscutul poet sarb a spus pentru Jurnalul National: "Am impresia ca ne cunoastem de-o viata. Venisem pentru a treia oara la Bucuresti, in 1970, cred, si mi-l prezentase prie­tenul nostru comun, Nichita Sta­nescu. Mi-amintesc cum mi-a spus: "Iata un prozator care este exact ce sunt eu in poezie". si pentru Nichita, si pentru Fanus viata a fost mereu un mister, un mister placut, asa cum probabil pe vremuri se presupunea ca merita sa traiasca un artist ade­varat, adica mereu sa participe la ospatul, la simposionul vietii. si daca citim mai atent cartile lui Fanus Neagu, in stilistica lui si tiparitura gandirii exista ceva antic – acest plac al vietii care corespunde cu gandirea, cu un conceput al vietii – viata ca un mister cosmic dar trait numai de tine (...)".

Adam Puslojici spune ca de Fanus Neagu trebuie sa ne amintim "cu un suras pe fata, cu o blandete pe propria lui inima, dar tot mai des sa rasfoim cartile lui si sa nu uitam ca atunci cand el a fost cel mai vesel a fost si trist si cand a fost cel mai trist el de fapt avea o liniste in propria lui fiinta, o liniste dumnezeiasca". Adam Puslojici ne-a vorbit si despre ultima lor intalnire, care a avut loc acum vreo doua luni: "Am vrut sa merg la el la spital, dar mi-a spus ca a doua zi va fi acasa, asa ca m-a invitat la el, spunandu-mi "Vezi ce faci cu Timocul". si asta insemna sa aduc un vin alb din Valea Timocului, regiunea mea natala. Cand am ajuns la el, i-a facut un semn discret sotiei sale, sa mearga la cumparaturi, ca noi, intr-o jumatate de ora, sa bem o sticla de vin alb. Au venit si niste prieteni sa-l viziteze, dar s-au facut ca ploua. Iar Fanus mi-a soptit: "Asculta, Adame, vezi ca astia nu au observat ca bem si daca nu observa nici nu le dam".

Si asa cum spunea acum trei zile Mircea Dinescu, Fanus Neagu ramane "o mare figura in istoria literaturii romane" si ca ar trebui sa vorbim cu seninatate despre acest mare romancier, "pentru ca el si-a indeplinit misiunea pe Pamant".

Cu cinci ani in urma, Fanus Neagu nu se gandea sa paraseasca aceasta lume. Intrebat, insa, de Nicolae Baciut, intr-un interviu, "Ce testament litarar lasa Fanus Neagu viitorimii?", prozatorul a raspuns: "Daca ar fi sa fie, fereasca Domnul, candva, sigur ca va fi, as lasa oamenilor urmatoareale cuvinte: ascultati suietul brazilor, freamatul paltinilor, mirositi floarea de salcam si fiti atenti cand vuieste Dunarea, cand bate vantul, cand tuna si, mai ales, cand inima oamenilor plange. Sa nu va fie rusine de oamenii care plang, pentru ca inima vorbeste mai mult decat gandul".