Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe

Aşa cum v-a obişnuit, revista Jurnalul de duminică vă aduce, începând cu ediţia din 27 februarie, un nou serial: "Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe", din scrierile lui Constantin Gane, apreciat scriitor al secolului trecut. Constantin Gane a conturat minunatele chipuri şi personalităţi ale voievodeselor şi prinţeselor de odinioară, în "Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe" publicate în trei volume, lucrare premiată de Academia Română. Cea dintâi carte a văzut lumina tiparului în 1933.

Doamnele şi Domniţele române, cele mai multe dintre ele uitate de istorie, prea puţine amintite în do­cumentele vremii şi foarte puţine  apreciate pentru cutezanţa şi hotărârea lor de a păstra credinţa, neamul sau tronul pentru soţul lor sau pentru fiii lor. Doamnele şi Domniţele române, unele ditre ele puse gaj, victime ale alianţelor politice. Portretele lor se mai păstrează, în cazuri norocoase, pe zidurile bisericilor sau mănăstirilor pe care le-au ctitorit soţii lor, pe câte o broderie sau piatră de pe mormânt.

Doamnele şi Domniţele române, de la începuturile neamului ro­mânesc, poveştile vieţilor lor, mă­ri­rile şi decăderile lor, iubirile şi dezamăgirile, robiile şi renaşterile lor  strălucitoare l-au pasionat pe Constantin Gane.

Seria "Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe"  începe aşa: "Învăţând istoria, simţi că ţi se transformă neîncetat nu numai spiritul, dar şi inima şi, contrar metafizicienilor, eşti fericit de-a găzdui în tine nu un suflet nemuritor, ci mai multe suflete muritoare". (Nietzsche)

Destinele Doamnelor şi Domniţelor române au fost foarte greu de aflat şi de urmărit. "Un atare subiect – vieţile Doamnelor şi Domniţelor române – întâmpină, pentru început, o greutate din cele mai mari, cea mai mare din toate: lipsa de documentare, recunoaşte C. Gane. Începând cu veacul al XVI-lea, material pentru descrierea acestor vieţi aflăm îndeajuns, bogat uneori, interesant întotdeauna. Însă pentru epoca anterioară acest material se face din ce în ce mai rar, abia câteva veşti şi o searbădă nomenclatură pentru anii 1400 la 1500, iar pentru începuturile neamului în veacul al XIV-lea lipsesc adeseori până şi numele nevestelor voievozilor noştri. Totuşi nu se poate începe fără început. Şi acest început are, dincolo de domeniul propriu-zis al subiectului nostru, o latură interesantă în strânsă legătură cu viaţa de altădată a Doamnelor române. E vorba despre lupta ce s-a dat în trecut pentru răspândirea catolicismului în meleagurile noastre, luptă care se coboară în timp mult înainte de întemeierea voevodatelor Moldovei şi Munteniei (...)"

"(...) dacă cercetăm perioada de la 1300 până la 1400, nu găsim, de fapt, pentru Doamnele cunoscute nouă în Muntenia de cât o singură catolică, pe celebra Doamnă Clara. Numele nevestelor de Domni de dinainte de Basarab cel Mare, adevăratul întemeetor al Ţării Româneşti, nu ni sânt cunoscute. Ştim doar atăt că Lyuton (Litovoi) şi-a măritat o fată cu regele Sârbilor, Milutin (cca 1370). Din pomelnicul de la Câmpulung, aflăm numele câtorva din primele Doamne muntene. Astfel, Basarab cel Mare ţinea pe Marghita. Fetele acestora erau Teodora şi Ruxanda (...).

În Moldova, lucrurile se petreceau altfel (…), despre Doamnele primilor descălecători nu ştim nimic (…). Prima Doamnă a Moldovei a fost deci o catolică, Doamna Maria a lui Bogdan Vodă (...)"

Primul volum al acestei frumoase poveşti despre Doamnele şi Domniţele române, în care apar portretizate soţiile şi ţiitoarele lui Ştefan cel Mare, ale lui Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu (nefericita Doamnă Maria, care avea să rămână şi fără soţ, şi fără cei patru fii, scurtaţi de cap din porunca sulta­nului), dar şi celebra Doamnă Chiajna, şi multe alte Doamne şi Domniţe, unele umbre ale timpurilor pe care le-au trăit, altele (câteva) cele care făceau politica zilei, se încheie undeva în anii 1700, cu portretul Anei Racoviţă. "Iată o femeie care a început prin a fi fatală şi a sfârşit prin a fi evlavioasă. (...) Frumuseţea Anei Codreanu întoarse mintea multora, căci tăria vinului nu loveşte în cap mai mult decât frumuseţea în inimă. De pe urma căreia şi părintele ei, Dediul Sărdarul din Galaţi, măcar că bătrân şi slut, de toţi era căutat. Şi fiecare, de ferea mâna de sărutat, i se arunca la picioare. Iar cel ce mâ­na acestuia săruta socotea pe însăşi fii-sa să fi îmbrăţişat (...)."

Al doilea volum al lucrării cuprinde Epoca fanariotă (1714-1821). După cum recunoaşte din nou autorul, o misie şi mai grea aceea de a vorbi de Doamnele şi Domniţele străine, care "jucând un rol cu totul şi cu totul inexistent în politica şi în istoria Ţărilor Române, n-au lăsat ca atare urme decât foarte şterse, atât în cronicele, cât şi în documentele timpului. Cercetătorul vremilor apuse este deci nevoit, când vorbeşte de trecutul fanariot, să culeagă orice ştire, cât de neînsemnată, cu privire la aceste femei şi să bage doar tabloul în rama epocei. De aceea (... ) a vorbi despre Doamnele fanariote în legătură cu neamurile soţilor lor este cel care poate da cetitorului o icoană mai clară asupra unui trecut, care, înstrăinat cum a fost, îşi are totuşi şi el farmecul său, căci este al străbunicilor noştri, şi deci al nostru, al tutu­ror."

Nevestele lui Nicolae Vodă şi Doamna lui Ion Vodă, femeile fa­miliei Mavrocordat, nevestele lui  Con­s­tantin Voevod... În această epocă, rolul femeii începe să apună şi mai mult. "Dacă în veacurile trecute femeia lua parte la manifestările vieţii sociale şi chiar ale celei publice, o dată cu fanariotismul, secolul al XVIII-lea introduse la noi şi auste­ritatea moravurilor femeieşti. Influenţa turcească, care de mult acaparase felul de a trăi al Grecilor, începu a se resimţi şi la noi. Femeile trăiau izolate, între ele, în apartamente separate, ginecee, sau chiar haremuri, cum se vor numi aceste locuinţe sub Vodă I Alexandru Mavrocordat. Ele nu mai apăreau în public decât la serbările familiale, logodne, nunţi, botezuri, şi în afară de unele excepţii (cum a fost de pildă Doamna Ruxanda Ipsilanti) emanciparea femeii din această stare de semisclavie se făcu abia pe la sfârşitul secolului, sub influenţa austriacă şi mai ales rusească(...)."

Cel de al treilea volum urmăreşte destinul Doamnelor şi Domniţelor "de la restabilirea domniilor pă­mântene până la Unirea Principatelor. 1822-1859".
"Cu această carte încheiem seria trecutelor vieţi de Doamne şi Domniţe. Ne oprim la Unire (...) fiindcă Elena, Doamna lui Cuza Vodă, precum şi Reginele Elisabeta şi Maria nu sunt încă cu totul din domeniul istoriei. Vremea în care au trăit ele este prea aproape de noi, patimile, bucuriile şi durerile lor sunt încă vii, iar urmările întâmplărilor de atunci încoace sunt încă în curs de înfrigurată desfăşurare. Peste mormintele lor se cuvin doar o lacrimă de recunoştinţă şi tăcere cât de multă, până se vor limpezi vremile şi minţile şi sufletele", spunea C. Gane.

Scriitorul Constantin Gane şi-a dedicat întreaga viaţă strângerii de documente pentru lucrările sale, deosebit de importante, lăsând viaţa per­sonală pe planul al doilea. Şi, în mod paradoxal, cum destinul foarte multor Domniţe din scrierile sale a fost de cele mai multe ori dramatic, au­torul volumelor "Trecute vieţi de Doam­ne şi Domniţe" a avut la rân­du-i un sfârşit tragic. A fost arestat şi acuzat pe nedrept că a făcut politică de dreapta, dus în iadul de la Aiud, unde a decedat în 1962, la 77 de ani, după 15 ani de temniţă grea. Trupul său a fost aruncat într-o groapă comună.