Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Târg cu parfum de flori

12 aprilie 2009
Florile croşetate în culori variate pot fi un cadou minunat pentru fete cochete, dar şi pentru doamne ce apreciază lucrurile realizate de mâini dibace.

Un eveniment pentru iubitorii frumosului. Minunăţii lucrate manual. Lucruri izvorâte din suflete. În Parcul Carol s-a desfăşurat Târgul de obiecte lucrate manual. De la broşe, la cutiuţe de bijuterii, la tablouri şi oameni aparte.



O zi de primăvară, un soare fierbinte şi o propunere interesantă: lucruri de mână. Cum în alte ţări lucrurile de mână au mare căutare, curiozitatea a fost foarte mare. După o plimbare rapidă prin Parcul Carol, spre a nu pierde frumuseţea şi mirosul primăverii, oferit cu generozitate de corcoduşii şi cireşii plini de floare, am ajuns la locul expoziţiei cu vânzare. O clădire din cărămidă veche, pe al cărei zid, chiar la intrare, trona un afiş mare: FABRICA DE HAND-MADE BRESLO. Am aflat aşadar cine a organizat evenimentul, care s-a vrut a fi un târg pentru artiştii care au propus lucruri făcute de mână. După cât de aglomerat era locul, se putea trage concluzia că lumea a apreciat iniţiativa organizatorilor, dar mai ales, munca artiştilor. Broşe şi cercei, coliere şi inele produse din fimo, care mai de care mai haioase şi pline de culoare, dar şi mai sobre, pentru persoanele mai conservatoare. Haine din stofă sau tricouri din bumbac pictate de mână, dar şi croşetate din diverse materiale şi o gamă largă de culori. Broşele atent croşetate sub formă de floare te duceau cu gândul la podoabele ce se agăţau de cămeşa fetelor la zile de sărbătoare de băieţi, iar gentuţele păreau că ascund cu siguranţă un bileţel de amor. Cutiuţele din lemn ce îşi păstrau mirosul natural, tablourile pictate în culori vii şi animăluţele din stofă, care cereau parcă să le iei cu tine acasă, îţi dădeau sentimentul că ai nimerit într-un loc din care nu ai mai pleca sau ai reveni cu siguranţă.

Taguri asociate:     special
Comentarii
Târg cu parfum de flori
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Victor Ponta si marea criza
Romania este un stat plasat la periferia Uniunii Europene. Chiar daca, strict geografic, se afla in ... Citește articolul
Condamnaţi de nihilism
Auzim prea des „Toţi cei ce ne-au condus după comunism au fost incapabili sau hoţi, lipsiţi ... Citește articolul
Boc-PDL insultă Clujul
Boc se vrea din nou primar la Cluj. Mi se pare o imensă obrăznicie. Domnul Boc, personaj sufleteşte ... Citește articolul
BAJOCORIŢI ÎN ŢARA SUVERANĂ. BĂSESCU DOARME
Încerc o senzaţie în care mânia se amestecă firesc cu sila. Mânie faţă de ... Citește articolul
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru 22 de judeţe ale ţării, ... Citește articolul
imopedia.ro
Vila in Cotroceni

4 camere

Suprafata utila: 130 mp

280.000 EU

Casa in Popesti-Leordeni

4 camere

Suprafata utila: 160 mp

135.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana  Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana. Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul