Telegrama lui Goga către Stere: „Din pragul temniţei, îţi trimit salutările mele”.„Din pragul temniţei, îţi trimit salutările mele”

De ce a fost nevoie de un „banchet de împăcare” între Octavian Goga şi Alexandru Vaida Voievod? Şi de ce nu au participat la el şi cei doi fruntaşi politici ardeleni?
Într-un Ardeal care îşi vedea adeseori luptătorii pentru cauza românilor puşi la zid de autorităţile austro-ungare, un conflict deschis între oamenii politici ai vremii nu putea să sugereze decât că, undeva, la Budapesta sau la Viena, cineva îşi freca mâinile de bucurie. Vechiul dicton „dezbină şi cucereşte” ar fi putut da roade, câtă vreme acei fruntaşi politici erau nimeni alţii decât Alexandru Vaida-Voievod şi Octavian Goga. Primul publicase în 24 decembrie (stil vechi) 1911 un articol, în „Românul”, intitulat „Câteva dintre numeroasele «licenţe poetice» comise de d. O. Goga în acti­vitatea sa politică”. Destul pentru ca iasca să se aprindă.

Pentru că interesul naţiunii române – de o parte şi de alta a Carpaţilor – nu era ca unii dintre cei mai activi luptători ai ei să se sfâşie, s-a constituit atunci un juriu pentru a rezolva „afacerea”, un juriu în care fiecare dintre cei doi îşi desemnase „bărbaţii de încredere” care să-i reprezinte şi să decidă cine avea dreptate. „Bărbaţii de încredere” ai lui Goga au fost Lucian Borcia, avocat din Sibiu, şi Octavian C. Tăslăuanu, secretar al Asociaţiunii „Astra” Sibiu; iar cei ai lui Alexandru Vaida-Voievod: Nicolae Vecerdea, directorul filialei Albina din Braşov, şi August Venter, avocat din Braşov. S-a implicat foarte mult, de peste munţi, şi directorul „Vieţii Româneşti”, scriitorul C. Stere. Afa­cerea a fost urmărită de presa din România, toate momentele ei esenţiale fiind subiect de primă pagină. Ar fi interesant să le comentăm cândva, dar nu e spaţiul potrivit în această rubrică. Cumpănirea probelor dădea dreptate când unuia, când celuilalt dintre cei doi implicaţi.

Cum s-a încheiat conflictul
Până la urmă, datorită unui viciu de procedură, acest consiliu de juraţi morali conchide că îi este imposibil să se pronunţe cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia celor implicaţi, consi­derându-şi misiunea încheiată şi cerând celor doi să se împace. Ceea ce avea să se şi întâmple, în mijlocul iernii. Mai ales că Goga trebuia să se ducă... la închisoare. (Fusese pentru a doua oară condamnat pentru articolele sale din „Ţara noastră”. Prima dată, a fost închis la începutul lui 1911, la Seghedin, iar în închisoare fusese vi­zitat şi de Caragiale. A doua oară a fost condamnat la sfârşitul lui 1911. Imediat ce curtea s-a pronunţat, el a cerut amânarea aplicării sentiţei, pentru a avea timp să-şi rezolve problemele în „afacerea” cu Vaida-Voievod. Şi i se acordă acest răgaz.)

Pentru a sărbători împăcarea celor doi fruntaşi politici ardeleni – „împăcare atât de necesară triumfului cauzei româneşti” (scrie corespondentul ieşean al ziarului „Universul”) –, la Iaşi se dă un mare banchet, la care participă politicieni şi oameni de cultură din Regat şi de peste munţi. Banchetul a avut loc marţi, 7 februarie 1912, alături de cei doi ardeleni fiind omagiat şi C. Stere, „care, prin devotamentul şi stăruinţa depusă, a reuşit în primul rând să realizeze împăcarea, restabilind conlucrarea între luptătorii români din Ardeal”.

Banchetul s-a ţinut în sala mare a societăţii de gimnastică din Iaşi, au participat la el peste 200 de persoane şi a căpătat dimensiunile unei adevărate manifestaţii. Iată şi câteva nume dintre cei care au fost de faţă: N. Gane, prinţul Matei Cantacuzino, C. Negruzzi, dr. Emil Racoviţă, Sextil Puşcariu, politicieni precum Al. Bădărău, Gr. Buicliu, Lascăr Rosetti, N. Catargi, dar şi scriitori precum C. Hogaş, M. Sadoveanu. Unii dintre cei care veniseră la „banchetul împăcării” erau ei înşişi în conflict, cum ar fi cazul Negruzzi-Bădărău... De asemenea, presa din Iaşi, Bucureşti, dar şi cea din Ardeal, era foarte bine reprezentată.

Meniul banchetului
Şi pentru că a fost un banchet bogat, ca pentru aceste cinstite feţe, să aflăm şi ce s-a mâncat. Meniul a cuprins: Salată de icre negre Regele Carol I; Consomeu servit în căni de supă, acoperite cu buşeu de foitaj; Şalău „en belle-vue” cu sos Remoulade; Fileu de vită ca la Nisa; Mazăre „à l'Anglaise”; Punci cu Marasquin; Curcă şi miel la rotisor; Salată de lăptuci; Tarte şi biscuiţi glasaţi, Brânzeturi; Fructe; Cafea; Lichioruri; Vinuri – alb de Drăgăşani, roşu de Nicoreşti şi şampanie Pommery & Greno.

Dineul a început cu intonarea Imnului regal şi cu un toast al lui Nicu Gane, care a închinat pentru familia regală şi a vorbit despre însemnătatea împăcării celor doi fruntaşi politici de peste munţi pentru cauza comună a românilor. În numele românilor ardeleni a cuvântat S. Haliţa. Discursul cel mai aplaudat a fost cel al lui Constantin Stere, care a arătat cât de periculoase sunt luptele fraticide, în sânul comunităţii din Ardeal. Idee pe care o continuă Sadoveanu, care dă ca exemplu situaţia din Bucovina.

Expandând într-o adevărată sărbătoare naţională, banchetul de la Iaşi avea o singură hibă: lipseau cei doi care declanşaseră întreaga mişcare de simpatie. Stere povesteşte că „în momentul în care împăcarea celor doi fraţi de peste munţi e sărbătorită la Iaşi, marele poet Goga a intrat în temniţa ungurească, spre a face o pedeapsă la care a fost condamnat pentru lupta ce o duce”. Date fiind circumstanţele, şi Vaida-Voievod refuzase să vină la Iaşi. Goga îi trimisese însă o telegramă lui Stere: „Din pragul temniţei, îţi trimit salutările mele”.