Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Televiziunile, sub teroarea CNA

4 noiembrie 2009
Trei membri CNA, Narcisa Iorga (stânga), Ioan Onisei (centru) şi Gelu Trandafir (dreapta), au făcut scut pentru a-l proteja pe Traian Băsescu de dezbaterile de pe micul ecran
  

CNA a analizat ieri emisiunile mai multor posturi de televiziune, şedinţă care s-a lăsat cu amenzi şi avertismente publice. Antena 3 a fost amendată cu 5.000 de lei, membrii CNA constatând că emisiunile postului sunt orientate împotriva lui Traian Băsescu.



"Nu consider că emisiunile postului sunt orientate împotriva lui Traian Băsescu. Noi nu facem decât să răspundem unei atitudini a preşedintelui în ceea ce ne priveşte. (...) Nu ducem nici o campanie împotriva lui Traian Băsescu. Noi suntem o televiziune de ştiri. Domnul preşedinte şi Guvernul Boc 2 sunt Puterea. Noi nu ne facem decât meseria: suntem critici la adresa Puterii, pentru că asta e menirea presei", a declarat directorul general al Antenei 3, Sorin Oancea, citat de Mediafax.

De asemenea, el a precizat că postul Antena 3, în calitatea lui de televiziune de ştiri, nu acordă o atenţie specială preşedintelui Băsescu. "Îi acordăm (lui Traian Băsescu - n.r.) doar atenţia normală. Toate aceste scandaluri care au apărut în presă, scandalul Omar Hayssam, scandalul Mircea Băsescu, au fost scandaluri care au fost în toată presa. Ce era să facem? Noi să nu dăm?", a spus Oancea.

Directorul general al Antenei 3 a mai spus că i se pare "exagerată" preocuparea membrilor CNA pentru "situaţia preşedintelui" Traian Băsescu.
"CNA-ul care interpretează asta este un CNA format din cine, din Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Narcisa Iorga, toţi oameni puşi de preşedinte sau de Guvernul PD-L. Preocuparea lor pentru situaţia preşedintelui mi se pare exagerată. Nu îi văd să aibă aceeaşi preocupare şi pentru alţi oameni politici", a spus acesta.

ONISEI DĂ TONUL
"După 10 zile de campanie (...), majoritatea emisiunilor de dezbatere, mai ales pe cele două posturi principale de ştiri, nu respectă nici măcat un alineat din Decizia CNA (nr. 853 din 29 septembrie 2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui României - n.r.). Nu mai vorbesc de faptul că sunt unii moderatori care devin principalii acuzatori", a spus Ioan Onisei.

"Să o spună pe post că este o emisiune de înjurat Băsescu, ca să ştim şi noi", a afirmat Onisei. El a făcut referire la emisiunea "Ştirea zilei" de la 23 octombrie, moderată de Gabriela Vrânceanu Firea. În respectiva emisiune s-a comentat o ştire apărută în Gardianul despre Omar Hayssam. În acest context a fost prezentat un reportaj despre răpirea celor trei jurnalişti şi despre posibila legătură dintre Traian Băsescu şi Omar Hayssam. În emisiune au fost invitaţi Norica Nicolai, Cristian Pârvulescu, Gheorghe Flutur şi Victor Ponta. Onisei a spus că, în finalul emisiunii, Gabriela Vrânceanu Firea nu a fost imparţială, mai ales în discuţia cu Gheorghe Flutur.

El a făcut referire la afirmaţia lui Firea: "Apa minerală Bucovina, Felix Tătaru, GMP, Traian Băsescu, PD-L... păi, haideţi s-o spunem (...), şi apa minerală este bună, şi murdărirea este bună, vom trăi bine... Traian Băsescu, trei mandate".

I SE ALĂTURĂ TRANDAFIR ŞI IORGA
Onisei a fost susţinut de membrii CNA Gelu Trandafir, Narcisa Iorga şi Dan Grigore. În privinţa emisiunii "Ştirea zilei", Gelu Trandafir a spus: "Nu cred că reuşeşte să aibă o dezbatere imparţială. Văd că moderatorii nu-şi îndeplinesc datoria de a asigura cât de cât o dezbatere civilizată", a spus Gelu Trandafir. Alte păreri au avut Răsvan Popescu, preşedintele CNA, Mihai Mălaimare şi Grigore Zanc. "Asta este lumea politică românească, sunt şase împotriva unuia", a spus Mihai Mălaimare.

El a fost contrazis de Narcisa Iorga: "Vorbim despre atitudinea moderatorului faţă de unul care este minoritar", a spus Narcisa Iorga. "Eu cred că este un caz mai special, al unui eveniment neelucidat. Punctele de vedere se prezintă în emisiune", a spus Răsvan Popescu, făcând referire la cazul Hayssam. Pe de altă parte, Mihai Mălaimare a propus şi monitorizarea emisiunilor electorale de la B1 TV. "Putem să avem parti pris-uri, dar atunci când le avem pe toate pe masă este altceva", a spus Mălaimare.




PRO ŞI CONTRA MODERATORILOR
CNA a analizat şi emisiunea "Ştirea zilei" difuzată la 26 octombrie la Antena 3, în care a fost invitat Crin Antonescu. Pe ecran a fost postat titlul "Parfum de crin la Cotroceni". Potrivit lui Ioan Onisei, moderatoarea emisiunii, Gabriela Vrânceanu Firea, a citat greşit dintr-o declaraţie a lui Antonescu, spunând că preşedintele PNL l-a comparat pe Traian Băsescu cu Hitler. Pe de altă parte, Răsvan Popescu a spus că Antonescu şi-a explicat comparaţia chiar în respectiva emisiune.

Totuşi, Onisei a susţinut că atitudinea moderatorului este gravă. "Este o diferenţă între jurnalişti. Îmi dau seama că aceste norme juridice nu se pot aplica cu şublerul. E o discuţie încinsă, în care moderatorul reacţionează mai mult sau mai puţin inspirat. În ultimul timp s-a ajuns la conflicte deschise între moderatori şi invitaţi. Unii reacţionează mai moderat, alţii mai apăsat, atmosfera este extrem de tensionată. (...) Faptul că se mai enervează câte un moderator nu-l scoate în afara legii", a încercat să explice Popescu.

"Tocmai de aceea nu trebuie să găsim noi scuze moderatorilor", i-a răspuns Narcisa Iorga. "Amestecăm mere cu pere, cazul Hayssam, care e o poveste importantă, cu scopul aflării adevărului, cu invitarea candidaţilor în emisiuni", a mai spus el.

EMISIUNILE ANTENEI 3, PUSE SUB LUPĂ
CNA a analizat şi "Ştirea zilei" de la 27 octombrie, în care au fost invitaţi Adriana Săftoiu, Cozmin Guşă, Alin Teodorescu şi Monica Macovei. În plus, Consiliul a analizat şi emisiunea "Sinteza zilei" de la 26 octombrie, în care Mihai Gâdea i-a avut ca invitaţi pe Mircea Badea, Mugur Ciuvică, Victor Ciutacu şi Radu Tudor. Pe ecran a fost postat titlul "Suntem urmaşii lui Traian Băsescu", fiind preluat dintr-o declaraţie a Elenei Udrea.

În emisiune s-a discutat, potrivit CNA, despre sediul de campanie al lui Băsescu. "Este o emisiune clară, în care este prezentată poziţia postului faţă de Traian Băsescu. Deşi postul niciodată nu a vrut să-şi asume această opinie", a spus Gelu Trandafir.

O altă emisiune analizată de CNA a fost "La ordinea zilei" de la 29 octombrie, moderată de Dana Grecu, în care au fost invitaţi Valeriu Tabără, Marian Petrache, Radu Tudor şi Cosmin Nicula. În deschiderea emisiunii a fost prezentat textul unei scrisori a lui Omar Hayssam către Yassin, persoana delegată din partea preşedintelui să ţină legătura cu acesta.

Totodată, Ovidiu Ohanesian, care a intrat în direct prin telefon, a afirmat că "profesorul" este Traian Băsescu, conform probelor adunate de el, şi că în următoarele zile vor ieşi la iveală alte documente importante, potrivit CNA. Radu Tudor a avut aceeaşi părere, prezentând pe parcursul emisiunii documente publicate până în prezent în presă şi din care ar reieşi conexiunea Traian Băsescu - "profesor".

În cele din urmă, CNA a decis marţi să amendeze cu 5.000 de lei Antena 3 pentru emisiunea electorală "Ştirea zilei" de la 23 octombrie, în care moderatoarea programului, Gabriela Vrânceanu Firea, nu a respectat legislaţia audiovizuală privind imparţialitatea.
Taguri asociate:     special | cna | amenda | televiziune
Comentarii
Televiziunile, sub teroarea CNA
51 comentarii
cryss
daca aveti probleme la coloana vertebrala, www.dureri-de-spate.page.tl se pot trata 90% din bolile coloanei, inclusiv discopatii, hernii de gr1 si 2, scolioze gr1,2,3 si curbura mare
22/12/2009 08:45:42 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Kris
De ce nu se sufla o vorba de felul cum a dobandit Voiculescu averea, inclusiv antenele, sau Vantu, sau Patriciu...
De ce acesti vajnici reporteri / moderatori nu aduc in discutie neregulile facute de Hrebe, Vanghelie, Oprisan ...
Sunt subiecte tabu...pentru ca altfel s-ar taia robinetul... banilor...!
Nimeni nu vrea cenzura din epoca trecuta dar nici libertatea de ne injura ... Citeşte întreg comentariul
04/11/2009 20:49:50 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
gigi
tu compari un guvern care a introdus o taxa auto...cu un guvern care a promovat curvele.. si hotia....hotia dovedita a 2 guvernese.. pupatoare-n basescu??? Ma pipi pe ei de liberali...da nu poti sa compari asa ceva...
04/11/2009 20:34:40 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Ulieru
Te compatimesc tatae ,esti foarte nervos,suparat ,dar cred ca ai totusi si ceva la bibilica.
La tot ce ti-ai adus dumneata aminte sa reclami,cam toate sint strimbe si doar birfe care nu pot fi probate cu dovezi concludente.
Daca intradevar ar fi sa te gindesti la ceva serios ,atunci incearca sa te concentrezi bine de tot si sa vezi ca dupa 20 de ani de la asa zisa revolutie cind am ... Citeşte întreg comentariul
04/11/2009 20:07:37 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
costel
da,voi de la antene sunteti doar niste oameni angajati sa-l criticati pe basescu!
nu sunteti ziaristi sau moderatori,sunteti doar niste slugi!!!daca ati fi ziaristi adevarati ati fi impartiali.intr-o zi l-ati critica pe basescu si pdl-ul,a doua zi pe iliescu si psd-ul,apoi pnl-ul.
iar amenzile stati linistiti ca vi le plateste cel care v-a angajat,ca doar de-asta v-a pus acolo.
04/11/2009 20:07:16 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Victor Ponta si marea criza
Romania este un stat plasat la periferia Uniunii Europene. Chiar daca, strict geografic, se afla in ... Citește articolul
Condamnaţi de nihilism
Auzim prea des „Toţi cei ce ne-au condus după comunism au fost incapabili sau hoţi, lipsiţi ... Citește articolul
Boc-PDL insultă Clujul
Boc se vrea din nou primar la Cluj. Mi se pare o imensă obrăznicie. Domnul Boc, personaj sufleteşte ... Citește articolul
BAJOCORIŢI ÎN ŢARA SUVERANĂ. BĂSESCU DOARME
Încerc o senzaţie în care mânia se amestecă firesc cu sila. Mânie faţă de ... Citește articolul
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru 22 de judeţe ale ţării, ... Citește articolul
imopedia.ro
Vila in Cotroceni

4 camere

Suprafata utila: 130 mp

280.000 EU

Casa in Popesti-Leordeni

4 camere

Suprafata utila: 160 mp

135.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana  Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana. Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul