The Guardian: Scalpul lui Boc, ultima victorie a străzii

Protestele împotriva măsurilor de austeritate impuse de liderii români – şi a comportamentului de ansamblu al clasei politice – au revendicat pri­mul scalp în urmă cu două săp­tă­mâni, când ministrul Afacerilor Ex­terne, Teodor Baconschi, a fost de­mis. Înlăturarea sa din post, după ce s-a referit la protestatari în termenii „mahala ineptă şi violentă”, ar fi trebuit să-i potolească pe demonstranţi, dar se pare că nu a fost de ajuns.

Preşedintele este la fel de nepopular
Luni dimineaţă, premierul român Emil Boc şi-a anunţat demisia. Mai multe nume ale unor potenţiali înlocuitori au fost vehiculate, dar până seară, preşedintele Băsescu a anun­ţat că nominalizarea sa pentru acest post este Mihai-Răzvan Un­gureanu, un istoric care a fost minis­tru de Externe între decembrie 2004 şi martie 2007, iar apoi a fost numit şef al Serviciului de Informaţii Externe.

Înlăturarea unui prim-ministru nepopular ar putea calma spiritele pe termen scurt, dar preşedintele este la fel de nepopular şi la fel sunt şi unii miniştri din fostul Cabinet. Aşa că rezolvarea imediată a crizei de guvern nu înseamnă că problemele şi criticile îndreptate împotriva clasei politice din România au dispărut, co­men­tează The Guardian.

Când şi-a început primul său man­dat prezidenţial, în 2004, Bă­ses­cu s-a prezentat ca un „preşedinte-ju­că­tor”. Fost comandant de navă, el este ataşat de imaginea României ca un vas cu el la timonă. În 2009, pe un fundal similar de criză politică, exis­ta o majoritate parlamentară de facto care îl susţinea pe popularul pri­mar din Sibiu, Klaus Johannis, pentru funcţia de prim-ministru. To­tuşi, Băsescu şi-a făcut propriul joc, no­minalizând în loc alţi doi can­di­daţi, dintre care nici unul nu a obţinut votul Parlamentului. Atunci a câştigat alegerile prezidenţiale cu o diferenţă foarte redusă şi s-a folosit de moment pentru a-l reinstala pe Boc, un politician acuzat că ar fi marioneta lui Băsescu.

Pentru a asigura sprijin parlamentar pentru Guvern, Băsescu a făcut pre­siuni pentru crearea unui nou partid parlamentar – Uniunea Naţională pentru Progresul României – ai cărui membri au fost parlamentari ai opo­ziţiei – un exemplu grăitor de mani­pu­lare a regulilor democraţiei, apreciază cotidianul britanic.

Băsescu este cunoscut pentru faptul că se asigură că lucrurile se fac aşa cum vrea – nu a optat pentru o so­lu­ţie care să-i uşureze relaţia cu opo­zi­ţia, precum un guvern de uniune na­ţională sau unul de tehnocraţi, ci a continuat cu un guvern de coaliţie fragil. Nominalizarea lui Ungureanu este o tentativă de ultim moment a lui Băsescu de a diminua pierderile politice atât ale sale, cât şi ale democrat-liberalilor, principalul partid din coa­liţia aflată la guvernare. Noul premier desemnat, care trebuie mai întâi să fie votat de către Parlament, se bu­cu­ră de o bună relaţie cu preşedintele şi este perceput de mulţi drept un profesionist independent.

Cel de-al doilea şi ultimul mandat al lui Băsescu ar trebui să se termine în 2014, dacă nu cumva Parlamentul va decide să-l suspende, aşa cum a făcut în 2007. Asta ar presupune un referendum, care în pre­zent ar duce probabil la pierderea func­ţiei, în contextul în care cota sa de popularitate este de numai 10%, potrivit ultimelor sondaje. Totuşi, cu compoziţia politică actuală a Parlamentului, un astfel de scenariu este improbabil. Ceea ce înseamnă că în joc este nu numai formarea unui nou Guvern, ci şi viitorul prezidenţial al lui Băsescu, care depinde de rezultatul alegerilor parlamentare din acest an şi de componenţa politică a Legislativului.

Întrebarea e: Cine urmează?
Nu ar trebui să se uite că pro­tes­te­le din România au fost declanşate atunci când preşedintele a interve­nit în direct la o emisiune de televi­ziu­ne şi i-a făcut morală lui Raed Arafat, un oficial popular din sistemul sanitar, ceea ce a dus la demisia publică a acestuia (ulterior Arafat a fost reinstalat, o umilinţă şi o înfrângere simbolică pentru preşedinte). Însă unul dintre sloganurile cele mai frecvente ale protestatarilor a fost „Jos Bă­ses­cu!”, împreună cu „Jos Boc!”, bi­ne­înţeles, observă The Guardian.

Aruncarea lui Boc în cuşca cu lei ar putea pur şi simplu să nu fie suficientă pentru a risipi nemulţumirea multor români, care au învăţat din reinstalarea lui Arafat, demiterea lui Baconschi şi acum demisia lui Boc că protestele lor politice pot determina schimbarea. Întrebarea este: cine urmează? (Agerpres)