Trei Regizori Români. În premieră, un documentar VIDEO care a prezis, în 2005, cariera internaţională a lui Mungiu, Puiu, Muntean. Exclusiv

În 2005, despre Cristian Mungiu, Cristi Puiu şi Radu Muntean nu se ştia mai nimic pe plan internaţional. Astăzi, niciun critic de film care se respectă nu îi trece cu vederea.

Deocumentarul pe care vi-l prezentăm în premieră şi în exclusivitate a fost realizat, în 2005, în ideea de a promova cinematografia românească, în general, la Hollywood. Filmul a fost realizat de producătorul de film britanic Rupert Wolfe Murray.

Din păcate, producţia sa nu a ajuns în mâinile cui trebuia, la Hollywood. Tot din păcate, eforturile lui Rupert Wolfe Murray de a crea un fel de „Comando” de promovare a filmografiei româneşti peste hotare nu s-au concretizat... Însă, din fericire, asta nu a împiedicat „explozia” filmului românesc. (Robert Veress)

Trei Regizori Români from Zaicik on Vimeo.

Trei Regizori Români.
Rupert Wolfe Murray

Am vizionat, recent, un scurt metraj pe care l-am făcut în anul 2005 şi care mi-a trezit o serie de amintiri. Bazat pe interviurile cu trei dintre cei mai buni regizori de film din România, acest scurt-metraj pune România într-un context (revoluţie, alianţa NATO) care face ca americanii şi alte ţări care nu ştiu nimic despre România, să înţeleagă mai uşor ce este de fapt.

După fimările la Cold Mountain, cea mai mare peliculă artistică făcută vreodată în România, plutea în aer un sentiment că România e noul „El Dorado” al producţiei de film.
Producătorii de Western puteau veni să filmeze în România filme horror şi thrillere de duzină cu buget extrem de mic. Preţurile erau scăzute, oamenii prietenoşi, toată lumea vorbea engleză bine, iar lucrurile pareau că funcţionează în pofida haosului aparent.

Deşi nu a dezvoltat acest potenţial achiziţionând aparatură de ultimă generaţie, aşa cum a făcut Praga, România încă este considerată o locaţie folositoare pentru producţiile anonime cu buget redus.

Fratele meu şi cu mine am fost implicaţi în producţia Cold Mountain, iar la sfârşit, unul dintre colegii din echipa de producţie ne-a sugerat să punem pe picioare o companie care ar putea aduce în România mai multe producţii de tip Hollywood. Mi-l aduc aminte spunându-mi : „Vom avea nevoie doar de un birou într-o clădire din centrul oraşului şi o limuzină cu care să transportăm marile vedete de la Hollywood când vor veni să filmeze aici”. Pentru câteva săptămâni fericite, am crezut în această iluzie.
Evident că nu a funcţionat, pentru că aş fi fost bogat şi faimos până acum (sau, mai probabil, falit).

După câteva luni, fratele meu şi colegul năstruşnic din echipa de producţie „Cold Mountain” au plecat in Vest, să faca bani adevăraţi. Eu am rămas cu o companie de producţie de care sunt mândru să spun că încă mai merge, datorită faptului că ne-am reprofilat repede pe producţia de documentare cu buget redus.

Una din activităţile promoţionale pe care le-am făcut în 2005 a fost să produc acest film.
Ideea noastră a fost să călărim acea clipă de entuziasm pe care ne-a oferit-o Cold Mountain şi să spunem Hollywood-ului că România nu este doar o locaţie unde poţi face filme ieftine, dar sunt şi câţiva regizori de film extraordinari acolo.

Aşa ca am intervievat trei dintre ei şi i-am pus într-un context care, cu siguranţă, l-ar fi clarificat şi pe cel mai indolent director din Hollywood.

Niciunul dintre aceşti trei regizori intervievaţi nu erau cunoscuţi în afara României în acel moment.

Mungiu nu câştigase încă la Cannes cu 4,3,2, iar Puiu nu a avusese un impact internaţional prea mare cu filmul lui „Marfa şi Bani” (pe care eu încă îl consider unul dintre cele mai bune filme româneşti făcute vreodată). Radu Muntean încă făcea reclame TV, iar „Furia” -despre care se vorbeşte în acest documentar- a fost primul lui film.

Dar ei erau (şi sunt) cu toţii sclipitori şi eu vroiam să spun lumii că aici sunt talente nedescoperite care doar aşteaptă banii investitorilor inteligenţi. Sunt fericit să spun că toţi s-au descurcat bine pe plan internaţional – nu datorită mie, trebuie să precizez– şi acum România este cunoscută pentru regizorii săi de film.

Întrebarea este acum dacă pot susţine „noua generaţie” de film Românesc. Ce se va întampla în continuare?

În documentarul meu, pentru a pune totul în context, am inserat câteva scene din timpul revoluţiei, un citat dintr-o declaraţie a producătorului Cold Mountain şi o declaraţie a lui George Bush, când a venit la Bucureşti să marcheze intrarea României în NATO.

Apoi, m-am dus la cei de la Carter Film, una dintre companiile care colaborau la producţiile străine. Aici, un tânăr taciturn pe nume Bogdan m-a ajutat să editez pelicula – lucra cu programul Avid, în timp ce stătea tolănit ca un mare regizor şi striga „taie” din când în când.
Mi-am imaginat că este o producţie senzaţională, care va răsturna lumea cu susul în jos, dar, din păcate, nu ştiam prea multe pe atunci despre promovare şi distribuţie.
Făcusem filmul cu gândul de a-l trimite unei cunoştinţe a fratelui meu din Los Angeles, de la American Apparel. Însă, în loc de a-i expedia DVD-ul direct, l-am trimis unui român de acolo, în ideea că îl va înmâna în persoană. Asta s-a dovedit o naivitate, ţinând cont de dimensiunile LA-ului şi de faptul că nu îl cunoşteam, personal, pe destinatar. Nu am mai auzit nicio veste – nici de la acea persoană, nici de la cunoştinţa fratelui meu, nici de la Hollywood.
Aşadar, filmul nu a prea fost văzut până acum.

Ulterior, am încercat să colaborez cu producători români, în ideea de a promova România ca pe o destinaţie ce trebuie considerată de realizatorii de filme. Au avut loc câteva şedinţe entuziaste (românii sunt primii la şedinţele entuziaste; din păcate, urmările lasă de dorit).

Aşa cum se întâmplă în ţara asta, fiecare oficial şi-a adus contribuţia şi câteva iniţiative de promovare a imaginii României au fost încercate fără vreun impact real.
Am abandonat proiectul, continuând cu altele. Bănuiesc că şi ceilalţi producători au procedat la fel. Dar industria internaţională de film tot a aflat, cumva, că România este o destinaţie bună pentru producţii cu buget redus -filmele de groază au devenit o specialitate a „casei”- şi echipe de filmare continuă să vină încoace. Iar asta dovedeşte că vorba purtată „din gură în gură” este cea mai bună formă de PR.

Rupert Wolfe Murray este consilier PR şi producător de film britanic în Bucureşti