Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Turcii de la Framaco ţepuiesc românii în numele NATO

29 aprilie 2010
La 15 februarie, una dintre firmele neplătite a blocat cu camioanele intrarea în bază. Dar nu i-a folosit la nimic
 Foto: Daniel Mihăilescu / AFP
 Foto: Vadim Ghirda / AP
În anul 2007 a început construcţia bazei americane de la Mihail Kogălniceanu. Valoarea lucrărilor era estimată la aproximativ 50 milioane de dolari. Au fost construite facilităţi de cazare şi infrastructura aferentă acestora, mai întâi în incinta unităţii militare de aviaţie, iar în 2008 au început lucrările şi pe terenul fostei Brigăzi 34 Mecanizate, noua Bază Militară Permanentă Înaintată cu o capacitate de 1.600 de militari.

În urmă cu patru ani, când oficialii militari şi civili americani au vizitat Constanţa, ei au prezentat investiţia din bază ca fiind o oportunitate pentru comunitatea locală şi pentru agenţii economici din Constanţa. Baza trebuia să fie operaţională în primăvara lui 2010. S-au construit facilităţi în cele două unităţi militare de aviaţie şi terestră din zona Mihail Kogălniceanu.

Lucrarea din fosta Brigadă 34 Mecanizată este destul de amplă şi include cazărmi, cantine cu infrastructura necesară. Ea se întinde pe aproximativ 40 de hectare. Competiţia pentru obţinerea contractelor a început în primăvara anului 2008, când 50 de companii au participat la conferinţa de lansare a ofertelor care a avut loc la un hotel din staţiunea Mamaia. Nu a fost vorba despre o fază de precalificare pentru licitaţia propriu-zisă.

Cu toate că existau mulţi amatori, din "jobenul" unchiului Sam a fost extrasă ca şi câştigătoare a lucrării compania Framaco Epic Metis JV SRL România. De fapt, grupul de firme Framaco îşi are "cartierul general" la New York, unde funcţionează compania-mamă, Framaco International. Compania din New York şi-a înfiinţat în 2003 o divizie în Turcia care a creat o subsidiară în România. În principal, Framaco International lucrează de mai bine de 15 ani cu Guvernul SUA.

Construieşte sedii ale ambasadelor SUA în toată lumea şi a obţinut lucrări în bazele americane din Irak, Afganistan, Iordania, în ţări din Africa de Vest şi în multe alte locaţii unde există obiective ale Pentagonului. Framaco Epic Metis România are ca acţionar compania Metis Epic Adi Ortakligi, cu sediul în capitala Turciei, Ankara. Managementul este format din cetăţeni turci.

Framaco Epic Metis are un sediu-fantomă în oraşul Constanţa, pe Strada Sarmisegetuza numărul 8, şi un punct de lucru în Mihail Kogălniceanu, Strada Vasile Lupu numărul 1, locaţie care se află în incinta bazei. Acolo, accesul este restricţionat. Framaco are doar cinci angajaţi, conform statisticilor, exact board-ul director, care este compus din cetăţeni turci. În rest, mare parte din angajaţii săi au fost la negru.

Locurile de muncă cu care erau îmbiaţi românii nu au depăşit 250, pentru că Framaco a lucrat cu cetăţeni turci. În vara anului trecut, în fiecare dimineaţă, la intrarea în unitate se crea câte un mic haos. În jur de 400 de cetăţeni turci se înghesuiau să pătrundă în bază. Aceştia nu figurează în statisticile Inspectoratului Teritorial de Muncă. Ei au intrat în România cu vize turistice. Framaco nu a cerut permise de muncă pentru aceşti muncitori şi, în consecinţă, ei nu au avut nici contracte de muncă înregistrate la ITM.

Erau plătiţi cu 150-200 de dolari pe lună şi justificarea sumelor plătite era: "Avans diurnă". Stăteau câte trei luni, cât le permitea viza, după care erau schimbaţi. Aşa că forţa de muncă din zonă nu a avut cum să câştige un ban de pe urma americanilor. Au câştigat mai mult turcii. În plus, cei de la Framaco, prin angajarea la negru a cetăţenilor turci, au văduvit statul de impozitele aferente salariilor plătite ilegal.

Nici economia locală nu a beneficiat cine ştie ce de construirea bazei americane de turci. Foarte puţine dintre materialele de construcţii au fost achiziţionate de pe piaţa locală. În rest, totul a fost adus din Turcia. Erau zile în care soseau din Turcia şi câte 30 de autotrenuri pe zi cu diverse materiale. Au fost şi comenzi din Germania la anumite componente, aşa cum a cerut beneficiarul, dar majoritatea materialelor au fost aduse din Turcia la costuri care uneori le depăşeau pe cele autohtone.




Framaco Epic Metis SRL România a făcut tot posibilul să nu dea prea mulţi bani statului. Este posibil ca materialele aduse din Turcia să fi fost plătite de compania din Ankara şi astfel au fost micşorate veniturile subsidiarei din România şi bineînţeles că impozitul pe venit a fost şi el pe măsură. Framaco Epic Metis este o societate cu răspundere limitată. Nu are nimic în patrimoniu şi răspunde în limita capitalului social, care este de doar 200 RON.

Pentru drumurile din incinta bazei, dar şi alte lucrări, turcii au încheiat contracte cu câteva societăţi româneşti. Mai toate aceste firme au achiziţionat şi transportat piatră de pavaj din carierele din Dobrogea până în bază. În prezent, şapte companii româneşti au de primit aproximativ patru milioane de euro de la Framaco Epic Metis. Datoriile sunt de anul trecut. Transmar SRL, Himalaya 2008 SRL, Urbis SRL şi Analog Trans SRL au acţionat în instanţă societatea Framaco Epis Metis SRL România.

Alţii mai disperaţi au blocat cu basculantele la 15 februarie intrarea în bază. Este cazul administratorului societăţii Preconel Trans SRL, Valentin Jiga, care în disperare şi-a adus camioanele în poarta bazei.

 

Turc la turc nu-şi scoate ochii
Framaco a formulat cerere în anulare împotriva hotărârii judecătoreşti, încercând pe toate căile să întârzie plata sumelor de bani datorate firmelor româneşti ce se află la un pas de faliment din cauza datoriilor acumulate. Aşa au mai câştigat timp şi au rămas cu banii în cont. Perseverenţi în a fenta creditorii români, managerii turci au încheiat o tranzacţie cu o companie care are ca acţionar un turc şi căreia se pare că îi datorează bani.

Este vorba despre SC Asimetric Vision SRL, subcontractor al Framaco Epic Metis, care a lucrat tot la drumurile din interiorul bazei şi al cărei administrator este Yucetaş Nusret. Asimetric Vision a dat în judecată, la rândul său, compania turcească, dar înainte ca instanţa să se pronunţe, la 9 aprilie, Framaco a acceptat să plătească. Astfel, în timp ce românii sunt purtaţi prin instanţe, societatea lui Nusret Yucetaş va încasa banii recuperaţi din TVA.

În situaţia dată, prioritatea la plată o va avea compania lui Asimetric Vision, în timp ce românii vor mai împărţi ce a rămas în conturi, dacă va mai rămâne. La data de 9 aprilie, Asimetric Vision avea un salariat şi o pierdere de 815.795 de lei.

 

Ţeapă turcească
În situaţia în care se va declara falimentul Framaco Epic Metis, atunci pierderea va fi totală pentru subcontractorii români. Societatea care a gestionat aproximativ 50 milioane de dolari acum nu mai are nimic în conturi şi nimic în proprietate. În concluzie, nimic de vândut. Lucrarea trebuia terminată deja, dar baza nu este gata. Dacă se va preda lucrarea, atunci şansele ca românii să-şi recupereze banii sunt minime.

 

Conturi blocate
Până acum, turcii de la Framaco nu au plătit datoriile către subcontractorii lor români. Reprezentanţii Analog Trans SRL s-au adresat instanţei. Printr-o sentinţă civilă, SC Framaco Epic Metis a fost obligată de Tribunalul Constanţa la plata a aproape 2.000.000 lei contravaloarea unor facturi neachitate şi a penalităţilor aferente. Avocaţii firmei româneşti au obţinut popriri asiguratorii asupra conturilor bancare ce aparţin societăţii turce. Cu intenţia de a-i păcăli pe români şi a eluda popririle existente pe cele patru conturi ale firmei, turcii au deschis un al cincilea cont la o altă bancă. În acesta din urmă, ei aşteptau returnarea unei tranşe de TVA de la statul român. Aşa s-a şi întâmplat. Din fericire pentru români, contul era deja poprit şi aşa a fost blocată suma de 1.000.000 lei.

Taguri asociate:     special
Comentarii
Turcii de la Framaco ţepuiesc românii în numele NATO
7 comentarii
zeus
Cititi mesajul col. Dogaru pe http://sindicatulcmd.blogspot.com/
29/04/2010 20:37:58 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
horya
Va felicit pentru ancheta , as vrea sa vad din ce in ce mai des astfel de articole bine documentate , anchete bine realizate. BV
29/04/2010 14:25:47 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
SURMELIS ARGENTINA PUSA
Cine are obiceiul de a ȚEPUI are si obiceiul de a nu face lucrari de buna calitate.
29/04/2010 14:23:11 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
gabi
este normal din moment ce marinarul prefera sa suga inghetata din scula licuriciului american. licuriciul american apara intotdeauna interesele americanilor,nu-i doare capul pe ei de altii.succes romanilor la suptul sculii licuriciului mai mare.
29/04/2010 13:42:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
JGD
incat nu-mi spune nimic. E doar normalitatea din aceasta tara. D-aia suntem cel mai prost popor din europa si probabil tot de aceea asa vom ramane
29/04/2010 11:58:59 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Victor Ponta si marea criza
Romania este un stat plasat la periferia Uniunii Europene. Chiar daca, strict geografic, se afla in ... Citește articolul
Condamnaţi de nihilism
Auzim prea des „Toţi cei ce ne-au condus după comunism au fost incapabili sau hoţi, lipsiţi ... Citește articolul
Boc-PDL insultă Clujul
Boc se vrea din nou primar la Cluj. Mi se pare o imensă obrăznicie. Domnul Boc, personaj sufleteşte ... Citește articolul
BAJOCORIŢI ÎN ŢARA SUVERANĂ. BĂSESCU DOARME
Încerc o senzaţie în care mânia se amestecă firesc cu sila. Mânie faţă de ... Citește articolul
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru 22 de judeţe ale ţării, ... Citește articolul
imopedia.ro
Vila in Cotroceni

4 camere

Suprafata utila: 130 mp

280.000 EU

Casa in Popesti-Leordeni

4 camere

Suprafata utila: 160 mp

135.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana  Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana. Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul