Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Visul lui Fernando: hotel şi piscină în Herăstrău

11 mai 2009
Pe lângă fundaţia pe care şi-a construit-o în parc fără nici un fel de autorizaţie, Fernando Enciu a defrişat tot spaţiul verde ce-l avea în proprietate
 Foto: Jurnalul Naţional

Fernando. Fernando Enciu. Cunoscut atât din ziarele de cancan, cât şi din afacerile legate de Insula Mare a Brăilei şi de Fly Taxi, este proprietarul terenului de 7.000 de metri pătraţi de pe marginea Lacului Herăstrău pe care se află o fundaţie cât toate zilele, ce se voia a fi un hotel.



După ce a defrişat zona verde, domnul Fernando a vrut să construiască fără autorizaţie, se pare, un hotel. N-a reuşit. Acum vrea o clădire mai micuţă, dar nu foarte, cu locuri de cazare, restaurant şi piscină. În afară de primarul Traian Băsescu, de la care a primit un certificat de urbanism, nici un edil nu i-a autorizat proiectul.

Dacă ne întoarcem puţin în timp, până în 1990, pe cei 7.000 de metri pătraţi de pe malul Lacului Herăstrău se afla Clubul Şcolar Sportiv nr. 1, o clădire mică cu hangare pentru ambarcaţiuni şi vestiare pentru antrenori. După Revoluţie, baza sportivă a fost pasată pe la mai mulţi băieţi deştepţi, până a ajuns pe mâinile lui Fernando. Fernando Enciu.

Preferatul ziarelor şi al revistelor mondene. În acelaşi timp, numele lui poate fi legat de afacerile din Insula Mare a Brăilei şi de Fly Taxi. Ei bine, domnul cu pricina a simţit nevoia schimbării, înfrumuseţării bazei sportive. "Eu am cumpărat o clădire, pe mine nu mă interesează terenul. E clădirea mea şi fac ce vreau cu ea. Şi-au bătut joc de mine, m-au plimbat trei ani de la Primăria Capitalei la cea a Sectorului 1 şi invers, n-au vrut să-mi dea autorizaţie. Şi atunci m-am apucat să fac singur ceva frumos. Sunt proprietar", ne-a declarat Fernando Enciu.


MONUMENT ISTORIC
Bine, bine, dar cum rămâne cu respectarea legii. Parcul Herăstrău este monument istoric, automat şi terenul pe care domnul Fernando este proprietar este tot monument istoric, pe care teore­tic nu se poate construi nimic, mai mult, zona este încadrată în categoria V1, ca spaţiu verde.

Şi cu toate acestea, anul trecut investitorul a trecut la fapte, fără să aibă măcar un act care să-i permită defrişările şi construcţia. El susţine că a respectat fundaţia clădirilor vechi şi n-a depăşit nici un centimetru. Realitatea din teren însă-l contrazice. Fundaţia din Parcul Herăstrău este cu mult mai mare faţă de cea a Clubului Sportiv.

"Doamnă, am terenul intabulat, am cadastru, am tot, ce să fac eu dacă primarii nu vor să-mi dea autorizaţie. Eu n-am construit nici mai mult, nici mai puţin faţă de ce era înainte. Am luat până acum două amenzi. Până la urmă, eu tot am câştigat în justiţie anularea unuia dintre procesele-verbale pe care mi le-a lăsat Primăria.

Când vine vorba de amendă au calitate să dea amendă, da' autorizaţie nu pot să dea. După ce m-au amendat prima dată, mi-au cerut să ridic înapoi o parte din clădire aşa cum era ea. Şi asta m-am apucat să fac. După aia, la vreo câteva luni au cerut să mă opresc din construcţie. Sincer, nu mai ştiu nici eu ce să fac. Să îmi cumpere ei terenul, să mă despăgubească, pentru că am dat destul de mulţi bani pe el, şi să facă ei ce cred că este bine şi frumos. Nu mai ştiu nici eu ce să zic, dar să îl evaluăm la 1.000 de euro metru pătrat. Anul trecut era mai mult, în jur de 2.000-3.000 de euro, acum merge şi la 1.000 de euro", se plân­ge Fernando Enciu.

Prin anii '80, sportivi din străinătate veneau la Club şi erau invidioşi pe faptul că exista un astfel de loc pe malul unui lac. Mulţi nu aveau în ţara lor o astfel de bază. Acum, lucru­rile s-au schimbat. Ei au, noi nu mai avem.
ÎNCURAJAT DE BÂSESCU
Revenind în zilele noastre, visul domnului Fernando era să construiască un hotel.
"M-au tot trimis de la unii la alţii, că le e frică, vă spun eu. Că aici este V1, dar eu am treabă cu clădirea, nu cu terenul ăsta de zic ei că este V1. Singurul care mi-a dat certificat de urbanism a fost Traian Bă­sescu: «Ia şi fă ceva frumos acolo», mi-a zis. A plecat el şi uite-mă că nu am mai reuşit să fac nimic. Nu mă înţeleg cu oa­menii ăştia şi eu vreau să fiu corect, să ob­ţin totul pe cale legală. Vreau să ridic acolo un club frumos şi o piscină. Că, dacă e să mă întrebaţi pe mine, toţi oa­me­nii îşi doresc să vină în parc şi să bea un suc.

Aici, am o fundaţie care se ex­tin­de pe 1.890 de metri pătraţi şi aş vrea să ridic parter plus două etaje, de fapt este un P+1, că etajul al doilea va fi mai retras. Nu îmi plac mansardele, dar vă zic eu că va ieşi foarte frumos. O să am şi cazare, doar câteva camere. Mi se pare normal să fiu sunat şi întrebat ce fac aici", a pus punctul pe "i" domnul Fernando.

Jurnalul Naţional a publicat acum o lună un material despre construcţiile ilegale din Parcul Herăstrău, în care era amintit şi acest caz. Primarul general, Sorin Oprescu, a fost invitat de ziarul nostru pe malul lacului pentru a vedea pe teren care este situaţia. Atunci, edilul a promis că va apela inclusiv la procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, pentru a face ordine în parc.


TERENUL BTT, ÎN PROCES
Spaţiul de 7.000 mp este înconjurat de alţi 63.000 mp care au devenit proprietate privată în mod controversat. Cei 63.000 mp sunt deţinuţi de firma Domino 94 Impex SRL. Iniţial, terenul a fost luat în administrare de Compania de Turism pentru Tineret, viitoare BTT. Apoi, printr-un ordin al Ministerului Tineretului şi Sportului din 1999, BTT primeşte un certificat de proprietate asupra terenului. La puţin timp, BTT s-a asociat cu Domino 94 Impex SRL, căreia i-a vândut toate cele şapte hectare. Toate bazele sportive au dispărut, cu o singură excepţie. Reprezentanţii Clubului Sportiv Sportul Studenţesc, singurul rămas în funcţiune, au obţinut la Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a civilă o decizie prin care instanţa constată nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Tineretului şi Sportului. De asemenea, se constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafaţă de aproximativ 63.000 metri pătraţi situat pe Şoseaua Nordului nr. 7-9, adică în Parcul Herăstrău. Sentinţa a fost dată la sfârşitul anului trecut, mâine urmând să se judece recursul. Fiind vorba despre un teren care trebuia să rămână domeniu public, alături de Liviu Doară, reprezentant al secţiei de Yachting din Clubulul Sportiv Sportul Studenţesc, cel care se luptă de peste zece ani să salveze parcul, în proces va interveni şi Primăria Capitalei.
Taguri asociate:     fernando | terenul | herastrau | special
Comentarii
Visul lui Fernando: hotel şi piscină în Herăstrău
4 comentarii
nikita
Parca ar fi singura "gingasie"facuta de Basescu cand a fost Primar.Mergeti prin Bucuresti si o sa vedeti cate constructii aiurea au aparut pe terenuri retrocedate de marinar .
15/05/2009 13:36:44 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Ups!
satu arde si baba se piaptana/
Tie iti pasa de campania lui Base sau de parcul herastrau?
Voi astia probashiti chiar NU mai aveti limite?
basescu nu trebuia sa respecte legea si sa nu-i dea certufucat de urbanism?
Bine ca nu mai avem baza sportiva.
ce conteza ca nu mai au copii loc de antrenament.pe tine te intereseaza basescu.
Voi nu mai ... Citeşte întreg comentariul
10/05/2009 23:33:04 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
dany
Acestuii paria ar trebui executati.
10/05/2009 23:01:57 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
radu
ce frumos i-a stricat imaginea lui basescu chiar inainte de prezidentiale:))
10/05/2009 21:12:57 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Un copil de doi ani a murit după ce a căzut într-o hazna
Un copil în vârstă de doi ani şi jumătate din judeţul Constanţa a murit după ce, fiind ... Citește articolul
Şeful FMI, grecilor: "A venit timpul să plătiţi, nu vă aşteptaţi la compasiune"
Şeful FMI, grecilor: "A venit timpul să plătiţi, nu vă aşteptaţi la compasiune" Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a sporit presiunile asupra Greciei, afirmând că ... Citește articolul
Victor Ponta si marea criza
Romania este un stat plasat la periferia Uniunii Europene. Chiar daca, strict geografic, se afla in ... Citește articolul
Condamnaţi de nihilism
Auzim prea des „Toţi cei ce ne-au condus după comunism au fost incapabili sau hoţi, lipsiţi ... Citește articolul
Boc-PDL insultă Clujul
Boc se vrea din nou primar la Cluj. Mi se pare o imensă obrăznicie. Domnul Boc, personaj sufleteşte ... Citește articolul
imopedia.ro
Vila in Cotroceni

4 camere

Suprafata utila: 130 mp

280.000 EU

Casa in Popesti-Leordeni

4 camere

Suprafata utila: 160 mp

135.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana  Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana. Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul