x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Aflăm peste o săptămână dacă ne calificăm la Euro 2020

Aflăm peste o săptămână dacă ne calificăm la Euro 2020

de Adi Munteanu    |    07 Noi 2019   •   11:16
Aflăm peste o săptămână dacă ne calificăm la Euro 2020

Mai sunt câteva zile până la dubla decisivă cu Suedia, acasă, și cu Spania, în deplasare. Pentru a ne califica, naționala noastră este obligată să învingă Suedia, vineri 15 noiembrie, și, de asemenea, să nu piardă în Spania, luni, 18 noiembrie. Pe de altă parte, dacă pierdem ambele meciuri vom ajunge pe locul 4 în grupă, după Norvegia, care mai are de disputat două meciuri ușoare, cu Malta și Insulele Feroe. Dacă ne va depăși Norvegia, vom coborî și mai mult în clasamentul coeficienților UEFA.

 

Toamnă plină de emoții pentru naționala antrenată de Cosmin Contra, mai ales că se confruntă și cu o criză de jucători cu meciuri jucate la echipele de club. Din întregul lot putem număra pe degetele de la o mână titularii meci de meci: Nicușor Stanciu (Slavia Praga), Florin Andone (Galatasaray Istanbul), Alexandru Mitriță (New York FC), Ionuț Radu (Bologna) și George Pușcaș (Reading). Iar din Liga 1 doar Florinel Coman (FCSB) și Ciprian Deac ar putea fi considerați în formă și jucători de bază. În rest, lotul este alcătuit din jucători care stau mai mult pe banca de rezerve (Ianis Hagi, Tătărușanu, Toșca, Grigore, Romario Benzar sau Alexandru Păun). Marele gol este pe postul de fundaș dreapta, unde singurul jucător în formă este Vasile Mogoș, dar acesta nu a debutat încă la echipa națională. O altă dilemă a lui Contra este dacă va evolua cu Mitriță sau cu Florinel Coman pe partea stângă a atacului, alături de Keșeru sau Pușcaș.

Rezultate și program

3 martie 2019

Suedia – România 2-1

26 martie 2019

România – Feroe 4-1

7 iunie 2019

Norvegia – România 2-2

10 iunie 2019

Malta – România 0-4

5 septembrie 2019

România – Spania 1-2

8 septembrie 2019

România – Malta 1-0

12 octombrie 2019

Feroe – România 0-3

15 octombrie 2019

România – Norvegia 1-1

15 noiembrie 2019

România – Suedia

18 noiembrie 2019

Spania – România

 

Clasamentul Grupei F

1. Spania 8 6 2 0 19:5 20

2. Suedia 8 4 3 1 18:9 15

3. România 8 4 2 2 17:8 14

4. Norvegia 8 2 5 1 13:10 11

5. Feroe 8 1 0 7 4:23 3

6. Malta 8 1 0 7 2:18 3

 

 

 

×