x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Box: Viorel Simion va lupta pentru titlul de campion european IBF la Belfast

Box: Viorel Simion va lupta pentru titlul de campion european IBF la Belfast

07 Oct 2019   •   14:56
Box: Viorel Simion va lupta pentru titlul de campion european IBF la Belfast
Sursa foto: antena3

Boxerul profesionist Viorel Simion (37 de ani) va lupta vineri, la Belfast, pentru titlul de campion european IBF la categoria super-pană (59 kg), cu irlandezul Marco McCullough, pe care spune că vrea să-l învingă, nefiind motivat doar de bursa acestei partide.
Adversarul său, irlandezul Marco McCullough (29 de ani), are în palmares 22 de victorii şi 4 înfrângeri şi deţine centura de campion european IBF din luna mai 2019.

"Pentru mine acest meci este de totul sau nimic şi cu siguranţă asta se va întâmpla. Eu nu am fost niciodată la adversar acasă să pierd. Eu mereu m-am dus cu inima deschisă, să câştig, nu m-am dus pentru bani, cum fac alţii. Vreau să mulţumesc managerului că mi-a pus totul la dispoziţie. De la accidentarea mea acum simt că mi-am revenit în totalitate şi chiar sunt pregătit sută la sută pentru meciul ăsta. L-am urmărit în fiecare zi pe adversar, acum vreau să mă concentrez pe viteză, au mai rămas vreo trei zile până la cântar. Deja simt că mi-am intrat aproape 75% în formă. În spate e foarte multă muncă, tehnică şi forţă, le-am adunat pe toate, am tras la maximum pentru condiţia fizică. Cu viteza mea cred că îl pot depăşi pe adversar. El e un boxer foarte complex, e foarte înalt, e incomod, aruncă croşeul de dreapta, dă lovituri izolate, dar sper să-l pot învinge cu armele lui", a declarat Simion.

Sportivul român a trecut de la categoria 57 de kilograme la 59 din cauza faptului că nu reuşea să se mai refacă complet în urma meciurilor: "Am schimbat categoria pentru că la noi nu sunt aşa dotaţi medicii sportivi, sau poate că nu am găsit eu persoana potrivită, şi nu mă mai recuperez dacă fac categoria 57 de kg. M-am gândit să fac 59 de kg, mă simt mult mai bine, e mai multă forţă. Acum rămâne să dovedesc şi la categoria asta că merg destul de bine".

Managerul lui Viorel Simion, Sorin Florea, e convins că sportivul poate aduce centura europeană la Bucureşti şi spune că anul viitor va lupta pentru titlul mondial.

Viorel Simion, în vârstă de 37 de ani, a fost campion european la juniori şi în cariera sa de boxer amator a obţinut şi medalia de bronz la Campionatele Mondiale de seniori, din 2005. El a trecut la profesionism în 2006, unde are în palmares 22 de victorii şi 3 înfrângeri.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: box