x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cristi Chivu sau Adrian Mutu favoriți să preia la naționala U21

Cristi Chivu sau Adrian Mutu favoriți să preia la naționala U21

de Adi Munteanu    |    19 Dec 2019   •   11:12
Cristi Chivu sau Adrian Mutu favoriți să preia la naționala U21

Federația Română de Fotbal trebuie să găsească un înlocuitor pentru Mirel Rădoi la naționala mică, după ce acesta a fost numit selecționerul primei reprezentative. Pe lista scurtă se află Edi Iordănescu, Adrian Mutu, Costel Enache, Florin Bratu și, mai nou, Cristi Chivu. Favoriți sunt Mutu și Chivu pentru că ei, în acest moment, chiar lucrează cu echipe de tineret, Adi Mutu la un club din Arabia Saudită, Al Wahda, iar Cristi Chivu la Inter Milano U17.

 

Comisia tehnică a FRF trebuie să ia o deciție asupra viitorului naționalei U21 a României pentru că în primăvară tineretul are de disputat două meciuri decisive pentru calificarea la Euro 2021 pentru echipele sub 21 de ani. Trecerea lui Rădoi la echipa mare a lăsat un mare gol, deși tot el se va afla pe banca tehnică la Turneul Olimpic, însă până atunci trebuie să se ocupe cineva de programul de pregătire și de strategia naționalei mici. Mirel Rădoi nu mai poate fi alături de foștii lui elevi pentru că și el are cu naționala mare un meci foarte important pentru calificarea la Euro 2020, cu Islanda, în deplasare. Apoi, dacă vom învinge, vom mai avea încă un meci, la fel de important, cu Ungaria sau Bulgaria, tot în deplasare, iar perioadele meciurilor celor două naționale se suprapun. Astfel că federalii trebuie să ia repede o decizie.

Favoriți par a fi, în acest moment, Adrian Mutu și Cristian Chivu. Este puțin probabil ca ceilalți nominalizați (Edi Iordănescu, Costel Enache sau Florin Bratu) să fie investiți la cârma tineretului pentru că sunt 
sub contract cu echipe de club din Liga 1.

Dacă e să ne luăm după rezultatele ca antrenori, Chivu ar fi cea mai bună soluție. El este de câțiva ani antrenor la echipele de juniori la Internaționale Milano, posesor de Licență Pro, are rezultate foarte bune, a câștigat trofee pentru diferite categorii de vârstă, iar din acest an a fost promovat la echipa U17 a lui Inter, cu care ocupă locul 2 în clasament. Asta l-ar face destul de dificil de „furat” la naționala mică a României, însă Chivu a declarat că este flatat de faptul că este pe lista FRF.

În ceea ce-l privește pe Adrian Mutu, pe acesta nu-l recomandă rezultatele, însă și-a început cariera de antrenor de jos, alegând să antreneze juniorii unui club din Arabia Saudită. Și el s-a declarat încântat că este pe lista posibililor succesori ai lui Mirel Rădoi, însă nu are încă Licența Pro.

Indiferent cine va fi cel care va prelua frâiele naționalei mici, acesta va avea o sarcină dificilă, anume să mențină linia rezultatelor foarte bune obținute de Rădoi, culminând cu semifinala de la Euro 2019 - U21 și cu calificarea după 50 de ani la Jocurile Olimpice. În plus, noul antrenor trebuie pactic să se ocupe în această primăvară de două naționale de tineret. O echipă exclusiv U21 în campania de calificare la europenele de peste doi ani și, în același timp și de echipa olimpică. Este drept că de cea de-a doua se va ocupa și Rădoi, dar nucleul de jucători tot la echipa U21 va fi. Tot noul antrenor trebuie să facă și schimbul de generație pentru mulți jucători din echipa care învingea astă vară Anglia au depășit vârsta de 21 de ani și nu mai sunt eligibili.

×
Subiecte în articol: cristi chivu adrian mutu