x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Djokovic şi Federer, calificaţi în optimile de finală la US Open

Djokovic şi Federer, calificaţi în optimile de finală la US Open

31 Aug 2019   •   10:00
Djokovic şi Federer, calificaţi în optimile de finală la US Open

Sârbul Novak Djokovic, deţinătorul titlului şi principalul favorit, şi elveţianul Roger Federer, cap de serie nr.3, s-au calificat în optimile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, ce de desfăşoară la arenele Flushing Meadows din New York.

Vineri, în turul 3, Djokovic a trecut în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-2, de americanul Denis Kudla (111), la capătul unui meci spectaculos, iar în faza următoare a competiţiei îl va întâlni pe elveţianul Stan Wawrinka, nr.23 pe lista favoriţilor, care l-a învins la rândul său pe italianul Paolo Lorenzi, cu 6-4, 7-6 (11/9), 7-6 (7/4).

De la prima sa finală în 2007 şi în afara celei din 2017, la care a fost absent, Djokovic a atins de fiecare dată faza optimilor de finală şi chiar semifinalele, câştigând trei titluri (2011, 2015, 2018) şi pierzând cinci finale.

La rândul său, Roger Federer, mai puţin convingător în primele două tururi, a avut nevoie de doar 1h 20 min. pentru a trece de britanicul Daniel Evans (58), cu 6-2, 6-2, 6-1.

Anul trecut, jucătorul elveţian, care împarte cu Pete Sampras şi Jimmy Connors recordul de cinci titluri la Flushing Meadows, a fost eliminat în optimi de australianul John Millman.

În faza următoare, Federer va da piept belgianul David Goffin, nr.15 mondial, care l-a învins cu 7-6 (7/5), 7-6 (11/9) 7-5 pe spaniolul Pablo Carreno (69).

Rezultate consemnate vineri în turul 3:
Simplu masculin
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Denis Kudla (SUA) 6-3, 6-4, 6-2
Stan Wawrinka (Elveţia/N.23) - Paolo Lorenzi (Italia) 6-4, 7-6 (11/9), 7-6 (7/4)
Dominik Koepfer (Germania) - Nikoloz Basilashvili (Georgia/N.17) 6-3, 7-6 (7/5), 4-6, 6-1
Daniil Medvedev (Rusia/N.5) - Feliciano Lŕłpez (Spania) 7-6 (7/1), 4-6, 7-6 (9/7), 6-4
Roger Federer (Elveţia/N.3) - Daniel Evans (Marea Britanie) 6-2, 6-2, 6-1
David Goffin (Belgia/N.15) - Pablo Carreno (Spania) 7-6 (7/5), 7-6 (11/9), 7-5
Grigor Dimitrov (Bulgaria) - Kamil Majchrzak (Polonia) 7-5, 7-6 (10/8), 6-2
Alex De Minaur (Australia) - Kei Nishikori (Japonia/N.7) 6-2, 6-4, 2-6, 6-3.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: us open roger federer novak djokovic