x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Cei doi rugbyiști acuzați de viol au rămas fără contracte

Cei doi rugbyiști acuzați de viol au rămas fără contracte

14 Apr 2018   •   19:00
Cei doi rugbyiști acuzați de viol au rămas fără contracte

 Federaţia irlandeză de rugby (IRFU) a decis să revoce contractele internaţionalilor Paddy Jackson (26 ani) şi Stuart Olding (25 ani), achitaţi într-un proces în care au fost judecaţi pentru viol, invocând valorile pe care le presupune sportul cu balonul oval. 

Într-un comunicat remis sâmbătă, IRFU subliniază că cei doi nu vor mai evolua pentru naţională, dar nici pentru formaţia Ulster, unde erau legitimaţi. 

În declaraţii făcute la scurt timp după anunţarea deciziei, Jackson şi Olding au afirmat că regretă deciziile luate de IRFU şi de club, dar că sunt conştienţi de ''atingerea'' pe care au adus-o, prin comportamentul lor, rugby-ului din Irlanda. 

Pe perioada cercetării judiciare, ei au fost suspendaţi atât de la naţională cât şi de la formaţia unde activau. 

Înaintea meciului de vineri seara, dintre Ulster şi Ospreys (Ţara Galilor), din campionatul Pro 14, câteva zeci de persoane au protestat în faţa stadionului Kingspan din Belfast împotriva abuzurilor sexuale şi a misoginismului în sport, Jackson şi Olding fiind direct vizaţi. 

Pe de altă parte, a existat o petiţie online care solicita reprimirea celor doi jucători în echipa lui Ulster. 

Judecaţi pentru viol, rugbyştii au fost achitaţi de un tribunal din Belfast pe data de 28 martie. 

În timpul procesului care a debutat la începutul acestui an, cei doi au negat faptele şi au pledat nevinovaţi la acuzaţia că ar fi violat aceeaşi femeie pe 28 iunie 2016 într-o casă din capitala Irlandei de Nord.

AGERPRES

×