x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Eduard Novak, despre Ivan Patzaichin: M-a inspirat în drumul către marea performanță

Eduard Novak, despre Ivan Patzaichin: M-a inspirat în drumul către marea performanță

05 Sep 2021   •   13:40
Eduard Novak, despre Ivan Patzaichin: M-a inspirat în drumul către marea performanță
Sursa foto: Foto: Facebook/ Eduard Novak

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, susține că Ivan Patzaichin, care a murit duminică la vârsta de 71 de ani, l-a motivat în întreaga sa carieră prin exemplul său de perseverență și modestie.

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a scris duminică pe Facebbok că este „nespus de trist” după ce a aflat că Ivan Patzaichin, pe care îl consideră unul dintre idolii săi, a murit.

„Unul dintre idolii mei, ca sportiv și om, care mi-a fost model și m-a inspirat în drumul către marea performanță, nu mai este de azi printre noi. Sunt nespus de trist. Ivan Patzaichin m-a motivat în întreaga mea carieră prin exemplul său de perseverență și modestie. Lumea va fi mai săracă fără el, iar noi toți, mai singuri. Rămas bun, Ivan Patzaichin! Te vom purta mereu în suflete și în amintire.
Condoleanțe familiei!”, a fost mesajul ministrului.

Decesul marelui sportiv a fost anunțat duminică dimineața de Comitetul Olimpic și Sportiv Român: „E legendă... un CampiOM s-a transformat în stea. Ivan Patzaichin a plecat dintre noi”.

„Povestea sa e povestea succesului, a bunului simț și al caracterului. E povestea unui fiu al Deltei care a dat înapoi înzecit și a inspirat oamenii să trăiască frumos. Dincolo de medaliile strălucitoare, 7 olimpice (4 de aur), cele 21 mondiale (9 de aur), a fost un OM dăruit și generos. Drum lin, Ivan! Veșnic în inimile noastre! Condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl ierte și să odihnească!”, a scris COSR pe pagina de Facebook.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: eduard novak