x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Tragedie în fotbal. Un fost mare antrenor a murit din cauza infecției cu COVID-19

Tragedie în fotbal. Un fost mare antrenor a murit din cauza infecției cu COVID-19

06 Ian 2021   •   12:57
Tragedie în fotbal. Un fost mare antrenor a murit din cauza infecției cu COVID-19

Fostul antrenor al echipei de fotbal Olimpia Satu Mare a decedat după ce s-a infectat cu COVID-19. Mircea Bolba avea 59 de ani. 

"Astăzi, simbolul Olimpiei, Mircea Bolba a devenit, prea devreme, legendă. A fost alături de clubul pe care l-a iubit până în ultima clipă. S-a dus in lumea celor drepţi aşa cum ştim că şi-a dorit: ca antrenor al Olimpiei. Avea planuri mari, pentru anul centenar şi se angajase cu pasiune la reconstrucţia Olimpiei. Pierdem un mare fotbalist, un antrenor dăruit şi mai ales un olimpist adevărat. Promitem să îi cinstim memoria cum se cuvine şi să nu îl uităm niciodată. Adio, Mircea Bolba, odihneşte-te în pace!", scrie pe site-ul oficial al clubului.

Acesta a jucat la Olimpia Satu Mare în 1977-1980, 1982-1984, 1987-1989 şi în 1995, când şi-a încheiat cariera de fotbalist. A mai evoluat la Steaua Bucureşti, ASA Târgu Mureş, Poli Timişoara, FC Bihor Oradea, Sportul 30 Decembrie, Evagoras Paphos, Armătura Zalău şi Inter Sibiu.

A antrenat echipele Olimpia Satu Mare, Fink Fester Petreşti, Talna Oraşu Nou, Arieşul Turda, Silvania Şimleu Silvaniei, Unirea Dej, FCMU Baia Mare, Turul Micula, Someşul Dej şi Olimpia MCMXXI Satu Mare.

×
Subiecte în articol: mircea bolba