x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport US Open s-ar putea desfăşura fără prezenţa spectatorilor

US Open s-ar putea desfăşura fără prezenţa spectatorilor

02 Mai 2020   •   19:00
US Open s-ar putea desfăşura fără prezenţa spectatorilor

US Open este programat să se desfăşoare între 31 august şi 12 septembrie. Organizatorii au anunţat că vor ca turneul să se desfăşoare în prezenţa fanilor. Cu toate acestea, organizatorii au luat în calcul scenariul în care acest lucru nu va fi posibil.

Organizatorii US Open au anunţat că îşi doresc ca turneul să aibă loc în prezenţa fanilor. Deşi spun că acest plan rămâne valabil, aceştia au luat în calcul şi opţiunea ca turneul să se desfăşoare în absenţa spectatorilor.

Se pare că decizia finală a modului în care se va desfăşura turneul de Mare Şlem va fi luată în luna iunie.

„Planurile noastre să organizăm US Open la data stabilită, pe arenele Billie Jean King din New York, în prezenţa fanilor, rămân valabile. Cu toate astea, înţelegem că avem parte de schimbări rapide şi incerte din cauza pandemiei. Astfel, am luat în calcul să organizăm turneul fără spectatori”, potrivit usopen.org.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: us open coronavirus