x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Biletele pentru meciul cu Argentina vor costa între 50 şi 700 de lei.

Biletele pentru meciul cu Argentina vor costa între 50 şi 700 de lei.

22 Iun 2011   •   10:55
Biletele pentru meciul cu Argentina vor costa între 50 şi 700 de lei.

Intr-o conferinta de presa organizata in aceasta dupa-amiaza la Casa Fotbalului, oficialii FRF au vorbit despre infiintarea fan clubului echipei nationale, dar au anuntat si preturile biletelor pentru meciul cu Argentina, de la 10 august.

Fan clubul va fi condus de fostul international Jean Vladoiu, iar printre membrii fondatori se afla, pe langa familia presedintelui FRF, lui Mircea Sandu, doi componenti ai formatiei Holograf, Dan Bittman si Edi Petrosel, Horia Brenciu si realizatorii tv Dani Otil si Razvan Simion.

"Astazi este un moment important in istoria echipei nationale, anume infiintarea unui fan club, care are ca menire apropierea dintre echipa nationala si suporterii sai. Acest moment ar putea deveni un moment de referinta in activitatea noastra. Avem nevoie de o nationala care sa ne duca intre primele tari ale Europei", a spus Sandu cu aceasta ocazie.

Jean Vladoiu a explicat ca cei care se vor inscrie in fan club vor beneficia de reduceri consistente la preturile biletelor de la meciurile viitoare ale echipei nationale. "In orice tara civilizata exista fan cluburi, e un lucru firesc. Taxa de inscriere in fan club este de 200 de lei. Am mare incredere ca in fan clubul nationalei se vor inscrie de la copii pana la adulti, toti cei care sunt cu sufletul alaturi de reprezentativa. Ne vom da seama cu adevarat ce inseamna acest fan club in momentul in care ne vom califica la un European sau la un Mondial, pentru ca membrii vor avea atunci intaietate la achizitionarea biletelor", a spus Vladoiu.

"Eu credeam ca echipa nationala are deja un fan club si era normal sa se intimple acest lucru. Sper ca impreuna sa reusim lucruri bune in viitor. Fotbalul romanesc are nevoie de revenirea echipei nationale in prim plan. Trebuie sa revenim acolo unde ne-am aflat odata", a declarat si selectionerul Victor Piturca.

Tot in conferinta de presa de azi, Mircea Sandu a anuntat ca biletele pentru amicalul cu Argentina se vor pune in vanzare la 10 iulie, preponderent online (pe site-urile www.biletefotbalonline.ro, www.bilete.ro si www.myticket.ro), intr-o proportie de doua tichete de solicitant (trei pentru membrii fan clubului). De asemenea, se vor deschide si doua case de bilete speciale, una la Palatul Parlamentului si alta la Primarie, pentru pensionari. Membrii fan clubului vor avea o reducere de 20 la suta din pretul biletelor.

Preturile biletelor la meciul Romania - Argentina:
Peluze, inelul superior: 50 lei
Peluze, inel intermediar 60 lei
Peluze, inelul inferior: 70 lei
Tribune, inelul superior: 100 lei
Tribune, inelul intermediar: 120 lei
Tribune, inelul inferior: 150 lei
VIP 3 (stanga-dreapta zonei centrale): 500 lei
VIP 2 (zona centrala): 600 lei
VIP 1 (zona ultracentrala): 700 lei

×