x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FRF: Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia intră în carantină pentru 14 zile

FRF: Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia intră în carantină pentru 14 zile

26 Iul 2020   •   12:18
FRF: Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia intră în carantină pentru 14 zile

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, duminică dimineața, că Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, unde a fost cazat lotul CFR Cluj, în care s-au depistat mai multe cazuri de COVID-19, va intra în carantină pentru 14 zile.

„Având în vedere situația clubului CFR Cluj, al cărui lot a fost cazat la CNF Mogoșoaia și în cadrul căruia s-au descoperit mai multe cazuri COVID-19, baza de pregătire va intra în carantină”, a anunțat FRF.

Carantina va fi instituită zilele viitoare, imediat după ce toți cei cinci angajați ai CNF Mogoșoaia, depistați și ei pozitiv, vor părăsi centrul de pregătire.

„Aceștia sunt asimptomatici, iar în prezent sunt izolați în hotelul de la Mogoșoaia, așteaptă rezultatele unor noi teste, precum și decizia DSP Ilfov. Ultimii componenți ai lotului CFR Cluj au părăsit baza de pregătire în cursul zilei de sâmbătă”, a transmis FRF.

Centrul Național de Fotbal va fi dezinfectat, acțiune care va fi repetată după șapte zile, urmând ca baza de pregătire să se redeschidă după alte șapte zile.

În aceste condiții, lotul Under 21, care trebuia să se reunească pe 3 august la Mogoșoaia, va intra în cantonament la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. Tot aici se va disputa și partida de pregătire cu Farul Constanța, programată pe 5 august, a mai anunțat Federația Română de Fotbal.

(sursa: Mediafax)

×