x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Gigi Becali și-a adus atacant. Adrian Petre a semnat pe 4 ani și jumătate cu FCSB

Gigi Becali și-a adus atacant. Adrian Petre a semnat pe 4 ani și jumătate cu FCSB

17 Feb 2020   •   21:41
Gigi Becali și-a adus atacant. Adrian Petre a semnat pe 4 ani și jumătate cu FCSB
Sursa foto: FCSB

Echipa de fotbal FCSB l-a transferat pe atacantul Adrian Petre, de la Esbjerg fB, din prima ligă daneză, care a efectuat luni vizita medicală, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.

Atacantul în vârstă de 22 de ani va purta tricoul cu numărul 19.

''Sunt mulţumit că am ajuns la clubul cu cei mai mulţi suporteri din România. O fac la vârsta şi maturitatea necesară să înţeleg importanţa acestei noi etape din cariera mea şi asigur întreaga suflare roş-albastră că vin cu gândul de a deveni unul dintre jucătorii de referinţă ai acestui minunat club în următorii ani'', a declarat Petre.

Tânărul atacant a semnat cu FCSB un contract pe o perioadă de patru ani și jumătate. 

Adrian Petre s-a născut la 11 februarie 1998, în Arad, şi a debutat în fotbalul profesionist la UTA Arad, de unde s-a transferat, în iulie 2017, la Esbjerg fB. El a evoluat pentru UTA în 40 de meciuri din Liga 2 şi Cupa României, reuşind să înscrie de 31 de ori. Pentru Esbjerg a adunat 82 de jocuri în toate competiţiile şi a marcat de 29 de ori.

Adrian Petre este jucători de bază al echipei naţionale U21, pentru care a jucat 15 meciuri şi a înscris de 5 ori, ajungând cu ea în semifinalele EURO U21 2019.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Adrian Petre