x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Hagi, suspendat două jocuri de Comisia de Disciplină a FRF

Hagi, suspendat două jocuri de Comisia de Disciplină a FRF

25 Sep 2019   •   15:47
Hagi, suspendat două jocuri de Comisia de Disciplină a FRF
Sursa foto: Foto: Antena 3

Antrenorul echipei FC Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi, a fost suspendat două jocuri, miercuri, de Comisia de Disciplină din cadrul FRF după ce a fost eliminat la meciul de acasă cu Politehnica Iaşi, din etapa a 10-a a Ligii I de fotbal, câştigat cu scorul de 2-1.

Totodată, Hagi a fost amendat cu 320 de lei.

Fundaşul olandez Bradley De Nooijer, de asemenea de la FC Viitorul, a primit o suspendare de un joc şi va trebui să achite o penalitate sportivă de 740 de lei pentru cartonaşul roşu primit în meciul amintit.

Fundaşul Alexandru Benga, de la Chindia Târgovişte, a fost sancţionat cu o suspendare de trei jocuri şi amendat cu 7.000 de lei, în urma cartonaşului roşu încasat la meciul cu FC Botoşani, pentru un fault dur.

Mijlocaşul francez Hervin Ongenda, de la FC Botoşani, a fost suspendat un joc şi amendat cu 740 de lei, după eliminarea din meciul menţionat, pierdut acasă cu 0-3 de echipa sa.

Suspendări de câte un joc şi amenzi de 740 de lei au fost dictate şi împotriva altor jucători eliminaţi în partidele din etapa a 10-a: Aissa Laidouni (FC Voluntari) şi Constantin Budescu (Astra Giurgiu).
 

AGERPRES 

×