x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern N-o să fie campionat cu 18 echipe. Dinamo se salvează fără ajutor

N-o să fie campionat cu 18 echipe. Dinamo se salvează fără ajutor

de Adi Munteanu    |    07 Mai 2021   •   07:20
N-o să fie campionat cu 18 echipe. Dinamo se salvează fără ajutor

Chiar dacă în urmă cu o lună se cânta prohodul la Dinamo, suporterii din programul DDB au răsturnat incredibil situația. Au salvat echipa de la faliment, au obținut licența pentru sezonul viitor și, mai mult, au motivat jucătorii să tragă tare pe teren și să se salveze pe linie sportivă de la retrogradare. Matematic, Dinamo mai are nevoie de patru puncte în patru meciuri ca să se mențină deasupra locurilor de baraj.

După 13 meciuri fără victorie în Liga 1, fără bani și schimbarea a doi antrenori, puțini mai credeau că Dinamo se mai poate salva de la retrogradare. Speranțele de evitare a Ligii 2 erau legate mai mult de gluma că  FRF, care ar mări numărul echipelor din primul eșalon atât cât va fi nevoie ca Dinamo să fie deasupra liniei. În cele din urmă, implicarea suporterilor la echipă a adus mult așteptata schimbare,  au venit trei victorii consecutive și, acum, Dinamo pare cea mai în formă echipă din play-out și cea mai adaptată la ritmul cu meciuri din trei în trei zile.

Dușan Uhrin, noul SMURD

Aducerea lui Dușan Uhrin pe banca tehnică în locul eternului salvator Gigi Mulțescu a fost privită la început cu neîncredere de marea masă a suporterilor. Aceștia au criticat decizia DDB de numire a antrenorului ceh, tehnician fără performanțe remarcabile în carieră. Și totuși, Uhrin a redresat echipa, a schimbat stilul de joc și, după victoria de la Iași, este deja numit „noul SMURD”. Matematic, „câinii” mai au nevoie de doar patru puncte în ultimele patru meciuri ca să fie deasupra liniei  de salvare, chiar și peste locurile de baraj. Mai mult, în ultima etapă joacă acasă cu Chindia Târgoviște, echipă aflată deja în afara oricăror emoții. Astfel, Dinamo se află doar la mâna lor și nu mai au nevoie de victorii pe linie. Pe de altă parte, salvarea dinamoviștilor vine și pe fondul formei slabe a celorlalte echipe din subsolul clasamentului. Poli Iași este deja retrogradată, Hermannstadt are nevoie de un miracol, iar Viitorul, Voluntari și Astra sunt de nerecunoscut. 

DDB visează la cupele europene

Al doilea obiectiv în Ștefan cel Mare, Cupa României, este acum mai realizabil ca oricând. Adversara din semifinală, Astra Giurgiu, este mai preocupată de evitarea retrogradării decât de Cupă iar adversarul din finală, Universitatea Craiova, este în cădere de formă. În acest context, Dinamo, care în urmă cu 30 de zile era cu un picior în groapă și nimeni nu-i mai dădea șanse de salvare, este acum favorită la al doilea trofeu al fotbalului nostru și cu un picior în cupele europene. Singura necunoscută în ce se va petrece la Dinamo este reacția patronilor spanioli după ce suporterii au făcut tot ce trebuia să facă ei: achitarea datoriilor, obținerea licenței și aducerea de jucători după exodul jucătorilor aduși de iberici. Cu sacii în căruță, Cortacero amenință din nou că va veni la București să facă „ordine la club”. Există temerea că problemele se vor prelungi și în sezonul viitor dacă „Don Pablo” va avea câștig de cauză în instanță.  (A.M.)

 

„Accesul pe stadioane, doar cu certificat de vaccinat”

Guvernul Cîțu a decis că EURO 2020 este „un eveniment de interes public și de importanță națională” și a stabilit regulile care se vor aplica pentru accesul spectatorilor pe Arena Națională la cele patru meciuri pe  care le vom găzdui la București. De asemenea, se dorește ca aceleași reguli să se aplice și la meciurile din sezonul viitor al Ligii 1. Singura necunoscută rămâne numărul spectatorilor admiși. Planul de acces al publicului în proporție de 25% este deja avizat de UEFA, Institutul Național de Sănătate Publică. Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, dorește însă mărirea la o treime din capacitatea stadioanelor, pe când premierul Florin Cîțu a declarat că ar dori chiar jumătate. Însă șeful guvernului pune condiții, unele chiar necerute de UEFA: testarea fiecărui spectator în ziua meciului. 

La stadion, de dimineață și două filtre la intrare

Practic, accesul pe stadion se face prin parcurgerea a două filtre. Primul este verificarea calității de vaccinat. Fără acest certificat nu se poate trece la cel de-al doilea filtru, care este un test rapid, însă oricât de rapidă va fi această testare, la un număr de aproximativ 13.000 de spectatori tot va dura câteva ore. Mai mult, regulile obișnuite ale UEFA impun ca accesul să fie oprit cu o oră înainte de începerea meciurilor, astfel că spectatorii, ca să fie siguri că vor intra, ar trebui să se prezinte la stadion și să se așeze la coadă încă de dimineață. Apoi, odată intrați, spectatorii nu mai au voie să iasă din stadion până la terminarea meciului decât în cazuri excepționale.

×