x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Neplătită, Dinamo joacă precum zmeii

Neplătită, Dinamo joacă precum zmeii

04 Dec 2020   •   22:42
Neplătită, Dinamo joacă precum zmeii

Neplătiți de trei luni, fără bani de mâncare și de cazare, plătiți doar de galerie, jucătorii lui Dinamo au obținut a treia victorie la rând, învingând FC Argeș cu scorul de 1-0, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești.

Unicul gol al partidei din Trivale a fost semnat de Juan Camara, cu o execuție senzațională, direct din lovitură liberă, de la mai bine de 45 de metri. 

În primul „11” al „câinilor” de astăzi, au fost prezenți doar patru străini.

FC Argeș: G. Micle - Tofan, Leca, Maric, N. Mușat - Prepeliță - Meza Colli, A. Șerban - R. Grecu, Malele, Blejdea

Rezerve: Greab - Năstăsie, Honciu, Șerbănică, Deslandes, Mediop, S. Drăghici, C. Barbu, M. Panait

Antrenor: Augustin Eduard

Dinamo: Mejias - Sorescu, Bejan, R. Grigore, A. Radu - Răuță, P. Anton - Camara, Măgureanu, Fabbrini - Nemec

Rezerve: Rene - V. Achim, Aleix Garcia, G. Crețu, I. Șerban, V. Borcea, A. Bani, Magaye

Antrenor: Ionel Gane

 

×
Subiecte în articol: Dinamo Bucureşti