x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cât câștigă cel mai bine plătit fotbalist din lume

Cât câștigă cel mai bine plătit fotbalist din lume

07 Feb 2020   •   12:50
Cât câștigă cel mai bine plătit fotbalist din lume

Lionel Messi, căpitanul echipei FC Barcelona, rămâne cel mai bine plătit fotbalist din lume, depăşindu-l pe portughezul Cristiano Ronaldo, atacantul lui Juventus Torino, conform clasamentului salariilor din fotbalul mondial, publicat de cotidianul sportiv L'Equipe.

Messi se află în fruntea listei, cu un salariu de 8,3 milioane euro brut pe lună, urmat de Ronaldo, cu 4,5 milioane euro, în timp ce brazilianul Neymar (Paris Saint-Germain), ocupă poziţia a treia cu 3 milioane euro pe lună.

Cei trei îi devansează pe francezul Antoine Griezmann şi pe uruguayanul Luis Suarez, ambii de la FC Barcelona, care încasează ceva mai puţin de 3 milioane de euro pe lună. Ei sunt urmaţi de galezul Gareth Bale şi de belgianul Eden Hazard, jucătorii lui Real Madrid, cu câte 2,5 milioane de euro brut lunar.

Conform L'Equipe, cel mai bine plătit fotbalist din campionatul Angliei este portarul spaniol David De Gea, care încasează 1,76 milioane euro pe lună la Manchester United, în timp ce polonezul Robert Lewandowski şi brazilianul Coutinho, ambii de la Bayern Munchen, domină topul salariilor din Bundesliga, cu câte 1,66 milioane euro lunar.

Argentinienii lui Juventus Torino, Gonzalo Higuain şi Paolo Dybala, cu 1,09 respectiv 1,06 milioane euro pe lună, îl urmează pe Cristiano Ronaldo în ierarhia celor mai bine plătiţi fotbalişti din Serie A.

În privinţa antrenorilor, argentinianul Diego Simeone de la Atletico Madrid continuă să fie cel mai bine plătit, cu 3,6 milioane euro brut pe lună, devasându-l pe spaniolul Pep Guardiola, care primeşte 1,94 milioane euro pe lună la Manchester City. Cei doi tehnicieni sunt urmaţi de portughezul Jose Mourinho (Tottenham Hotspur) şi de germanul Juergen Klopp (FC Liverpool), ambii cu 1,46 milioane euro lunar.

Francezul Zinedine Zidane, de la Real Madrid, primeşte 1,4 milioane euro pe lună, puţin mai mult decât italianul Antonio Conte (Inter Milano), care încasează 1,38 milioane euro, în timp ce Quique Setien, numit recent la cârma lui FC Barcelona, trebuie să se mulţumească cu 500.000 de euro pe lună la gruparea catalană.
 

AGERPRES 

×