x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international CFR Cluj o poate întâlni pe Celtic în Liga Campionilor, dacă trece de Maccabi

CFR Cluj o poate întâlni pe Celtic în Liga Campionilor, dacă trece de Maccabi

22 Iul 2019   •   13:38
CFR Cluj o poate întâlni pe Celtic în Liga Campionilor, dacă trece de Maccabi

CFR Cluj o poate înfrunta pe Celtic Glasgow dacă va trece de Maccabi Tel Aviv în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate luni la Nyon.

Câştigătoarea dintre CFR şi Maccabi va juca în turul al treilea preliminar cu învingătoarea duelului dintre Celtic şi campioana Estoniei, Nomme Kalju, scoţienii fiind mari favoriţi în acest duel.

În turul al treilea preliminar, CFR ar fi gazdă în prima manşă, pe 6 sau 7 august, iar manşa secundă va avea loc la Glasgow, pe 13 august.

În turul al doilea preliminar, CFR joacă miercuri acasă cu Maccabi (21:00), ca şi Celtic cu Nomme Kalju (21:45). Manşele secunde vor avea loc pe 30 iulie, la Netanya (20:00), respectiv Tallinn (20:00).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cfr cluj