x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Denis Drăguş, soluție pentru atacul celor de la Standard Liege

Denis Drăguş, soluție pentru atacul celor de la Standard Liege

14 Ian 2020   •   22:30
Denis Drăguş, soluție pentru atacul celor de la Standard Liege

Denis Drăguş „ar putea fi o soluţie” pentru atacul lui Standard Liege, scrie site-ul walfoot.be, în condiţiile în care internaţionalul român a jucat foarte puţin până acum la echipa belgiană, la care a venit în luna august de la FC Viitorul.

Introdus în prima parte a sezonului către finalul unor meciuri oficiale, Denis Drăguş a fost trimis de antrenorul Michel Preud'homme în ultimele minute ale amicalului cu olandezii Zwolle (2-0), disputat într-un stagiu de pregătire din Spania. Golurile au fost reuşite de mijlocaşul Maxime Lestienne, iar walfoot.be scrie că Standard este „în continuare în căutarea unui golgheter”.

„De notat că tânărul Denis Drăguş, intrat în minutul 84, a scuturat şi el plasa în finalul întâlnirii cu Zwolle. Golul său a fost însă anulat pentru o poziţie de ofsaid. El ar putea fi o soluţie pentru a compensa plecarea lui Renaud Emond”, arată site-ul citat.

Renaud Emond s-a transferat în această iarnă la gruparea franceză FC Nantes.

Drăguş (20 de ani) a avut doar patru apariţii la Standard în meciuri oficiale, două în campionat şi două în Cupa Belgiei, din postura de rezervă, fiind introdus cel mai devreme în minutul 71, fără să reuşească să înscrie.

Duminică, ziarul belgian La Derniere Heure a scris că Drăguş „trebuie să facă şi mai mult” ca să poată spera să joace. Drăguş „este plin de calităţi”, scrie acest cotidian, remarcând tehnica sa şi accelerările pe primii metri.

Standard are primul său meci oficial din acest an pe 17 ianuarie, pe terenul lui KV Mechelen, în campionat. În clasament, echipa din Liege este pe locul 5 după 21 de etape.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Denis Drăguş