x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ediția 2020-2021 a Youth League a fost anulată de UEFA

Ediția 2020-2021 a Youth League a fost anulată de UEFA

17 Feb 2021   •   21:06
Ediția 2020-2021 a Youth League a fost anulată de UEFA

Youth league, competiția de fotbal la nivel de echipe de club de juniori, care echivalează cu Liga Campionilor la seniori, a fost anulată de Comitetul Executiv al Federației Europene de Fotbal (UEFA), a anunțat miercuri forul european.

Comitetul Executiv al UEFA a decis miercuri să anuleze ediţia 2020/2021 a Youth League, echivalenta Champions League, dar pentru jucători Under 19. Decizia vine ca urmare a complicațiilor generate de evoluţia pandemiei Covid-19 şi mai ales din cauza a măsurilor epidemiologice impuse de mai ulte state europene.

„Comitetul Executiv al UEFA a luat această decizie pentru a proteja sănătatea tinerilor jucători”, se menționează pe site-ul oficial uefa.com.

Comitetul a decis inițial anul trecut să modifice formatul competiției și să întârzie începerea acesteia, dar diferitele măsuri impuse de autoritățile sanitare din Europa au continuat să se schimbe de atunci.

Restricțiile de călătorie care afectează cluburile participante creează dificultăți majore pentru organizarea meciurilor lor și două cluburi s-au retras deja din competiție - precizează site-ul uefa.com.

Comitetul executiv al UEFA a subliniat că nu există nicio posibilitate de a amâna în continuare începerea competiției și că sănătatea și siguranța jucătorilor tineri trebuie să aibă prioritate maximă.

Din păcate, condițiile pentru reluarea acestei competiții internaționale de tineret nu sunt îndeplinite în circumstanțele actuale și atât Comitetul competițiilor de club a UEFA, cât și Asociația Europeană a Cluburilor, au fost consultate și au susținut ideea de a anula în mod excepțional UEFA Youth League din acest sezon.

În această competiție era implicată și echipa română FC Viitorul U19, care s-ar fi confruntat pe 3 martie cu Apoel Nicosia U19, în Cipru.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: youth league