x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international JO Tokyo 2020: Naționala de fotbal a României a ratat calificarea în faza eliminatorie

JO Tokyo 2020: Naționala de fotbal a României a ratat calificarea în faza eliminatorie

28 Iul 2021   •   13:30
JO Tokyo 2020: Naționala de fotbal a României a ratat calificarea în faza eliminatorie
Sursa foto: pixabay.com

Echipa olimpică de fotbal a României a disputat partida decisivă pentru calificarea în fazele eliminatorii ale turneului olimpic de la Tokyo 2020, în compania reprezentativei Noii Zeelande. Meciul s-a încheiat 0-0, România ratând calificarea.

Mirel Rădoi a început partida cu o formulă de joc ofensivă, operând 6 schimbări față de partida cu Coreea de Sud.

Neozeelandezii au dominat partida din punct de vedere al posesiei, cu peste 60%, procurându-și câteva ocazii de a marca, blocate bine de Aioani sau de linia defensivă a României.

Tricolorii au avut și ei câteva situații clare de a marca, portarul Wood fiind de fiecare dată la post.

Noua Zeelandă a jucat pe final pentru conservarea rezultatului, atacurile timide ale tricolorilor neavând șanse de izbândă.


Min. 11 - Florescu pătrunde în careul advers și șutează la colțul scurt. Mingea respinsă de portarul advers ricoșează în bară și iese în corner.

Min. 31 – Aioani are o intervenție salvatoare la șutul trimis pe jos, din lovitură liberă, de Chris Wood, scoțând de la rădăcina bării.

Min. 37 – Același Wood lovește mingea cu capul din apropiere, dar Aionani respinge cu un reflex de ultim moment. Mingea, revenită la un atacant neozeelandez, este șutată pe spate, căzând cu noroc pe bara transversală.

Min. 60 - Marius Marin trimite din apropierea porții adverse, cu capul, dar Woud e la post.

Min. 71 - Rațiu lovește cu capul, același Woud refuzând românilor șansa de a deschide scorul.

România ratează calificarea în faza eliminatorie, din grupa B trecând mai departe Coreea de Sud, cu 6 puncte, și Noua Zeelandă, cu 4 puncte, la fel ca România, dar cu un golaveraj mai bun.

ROMÂNIA: 12.Aioani – 15. Chindriș (16.Deaconu, 79), 6. Ghiță, 17. R. Grigore – 14. Rațiu, 8. M. Marin (c),18. Dulca (10. Ciobanu, 79), 3. Fl. Ștefan – 13. Florescu (21. Sefer, 87), 19. Sîntean (9. Ganea, 59), 20. Dobre (11. V. Gheorghe, 79).
Rezerve: 1. Popa, 4. Pașcanu.
Selecționer: Mirel Rădoi.

Noua Zeelandă: 1. Woud – 17. Eliott (15. Ingham, 46), 16. Stensness, 4. Pijnaker, 3. Cacace – 7. Just, 10. Stamenic, 8. Bell, 11. Champness (12. McCowatt, 46) – 9. Wood, 19. Garbett (6. Lewis, 72).
Rezerve: 13. Searle, 14. Stanger, 18. Waine, 20. Sutton.
Selecționer: Danny Hay

Mediafax

×
Subiecte în articol: Tokyo 2020 fotbal