x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Reforma Ligii Campionilor: Franţa va prezenta UEFA o propunere alternativă

Reforma Ligii Campionilor: Franţa va prezenta UEFA o propunere alternativă

15 Mai 2019   •   21:25
Reforma Ligii Campionilor: Franţa va prezenta UEFA o propunere alternativă

Federaţia franceză (FFF) şi Liga de fotbal profesionist (LFP) au anunţat miercuri că vor prezenta UEFA "peste opt sau zece zile" o propunere alternativă la controversata reformă a Ligii Campionilor, prevăzută din 2024, scrie AFP.

"La Federaţie, noi am lucrat în ultimele zile ca să încercăm să convingem unele persoane să lucreze la o propunere pentru a îmbunătăţi acest proiect al UEFA", a explicat preşedintele FFF, Noel Le Graet. Potrivit acestuia, propunerea "va fi examinată de preşedinţii din Ligue 1 şi de Ligă înainte de a fi trimisă la UEFA peste opt sau zece zile".

Preşedintele federaţiei s-a exprimat după o adunare generală excepţională a cluburilor franceze la Paris. "16 cluburi din Ligue 1 şi 17 cluburi din Ligue 2 au fost prezente", a menţionat preşedinta LFP, Nathalie Boy de la Tour.

Cluburile s-au pronunţat împotriva reformei prezentate de UEFA, cu trei abţineri notabile, ale cluburilor PSG, Lyon şi Marseille. PSG "a fost extrem de corect", a subliniat însă Le Graet.

Cluburile au aprobat apoi "în unanimitate" ideea unei propuneri alternative a Federaţiei şi a Ligii, a precizat Didier Quillot, director general al LFP.

Proiectul prezentat în urmă cu o săptămână de UEFA aproape că ar duce la o Ligă a Campionilor rezervată celor mai mari cluburi. Competiţia ar avea tot 32 de echipe, ce vor fi împărţite în patru grupe de câte opt echipe, în loc de opt grupe de câte patru echipe. Fiecare echipă va disputa astfel 14 meciuri în faza grupelor, în loc de şase ca până acum.

În Franţa, doar PSG s-a arătat favorabil reformei, în timp ce preşedintele lui Lyon, Jean-Michel Aulas, a declarat că nu are o părere clară şi că vrea să examineze atent acest subiect. 

Liga şi FFF se tem că acest proiect va răpi orice miză competiţiilor naţionale şi va fragiliza modelul economic al fotbalului francez, mai ales în ce priveşte drepturile TV.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Liga campionilor reforma