x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ronaldo a dat două goluri în victoria cu 4-0 a lui Juventus împotriva Parmei

Ronaldo a dat două goluri în victoria cu 4-0 a lui Juventus împotriva Parmei

20 Dec 2020   •   19:00

Juventus nu a dat nici o șansă Parmei, învingând, sâmbătă seara, în deplasare, scor 0-4, în Serie A. Ronaldo a făcut dubla, ambele goluri fiind din acțiune.

A fost 615 la 341 scorul la numărul de pase, în favoarea torinezilor, care au învins Parma la ea acasă, cu scorul de 4-0, scrie Mediafax

Parma a fost dominată copios de campionii în exercițiu, care au avut o posesie de 65%.

Juventus a marcat câte două goluri pe repriză, Ronaldo fiind autorul a două reușite, una cu capul și alta cu un șut pe jos. Primul gol înscris pe tabelă i-a aparținut lui Kulusevski (0-1, min. 23), urmat imediat de Ronaldo (0-2, min. 26). Tot Ronaldo a punctat la trei minute de la reluare (0-3, min. 48), pentru ca Morata să „sigileze” tabela la 0-4, în minutul 86.

Juve se menține în top 4 și așteaptă pașii greșiți ai contracandidatelor, pentru a se apropia de primul loc.

 

 

×
Subiecte în articol: ronaldo